De același autor
decizia din 12 februarie e o proba a incapacitatii ierarhiei BOR de a întelege mizele politicii moderne.
Ce a facut, de fapt, Sfantul Sinod al BOR? A interzis preotilor implicarea în campanii electorale, apartenenta la un partid, candidaturile în alegeri si eventuala ocupare - pe aceasta cale - a unor functii si demnitati publice. Aceste interdictii sunt formulate sub amenintarea pierderii calitatii de arhiereu, preot, diacon ori monah.
Interdictiile vizeaza trei forme clasice de participare politica si consecintele lor electorale. Prevazute în Constitutie si în legile partidelor, afilierea partizana sau dreptul de a fi ales sunt accesibile preotilor ca oricarui alt cetatean roman. Singurele categorii excluse sunt militarii activi, magistratii, politistii. Interzicand clericilor sa participe la politica, Sfantul Sinod al BOR are pretentia de a legifera acolo unde nu are competenta. Sfintele Canoane invocate de BOR nu pot trece peste limitele formale puse de Constitutie. Decat sub premisa ca Biserica este superioara statului si statueaza în dispretul domniei legii. Daca Romania va functiona vreodata ca stat de drept, orice preot va putea castiga în instanta împotriva deciziei adoptate de Teoctist si uneltele sale.
S-a spus ca decizia ar fi sanatoasa pentru ca este destinata sa împiedice subordonarea BOR fata de PSD. Sa zicem ca ar fi asa si sa presupunem ca acesta e un lucru bun. Dar un asemenea bine nu poate fi întemeiat pe un rau mai mare. Caci acceptarea deciziei BOR înseamna în termeni politici limitarea unui drept constitutional. În treacat fie spus, Constitutia prevede în mod expres ca limitarea participarii politice poate fi decisa si pentru "alte categorii de functionari publici"; preotii BOR sunt astfel de functionari, caci sunt platiti integral de la bugetul public; pentru ca modificarea sa poata fi facuta, e nevoie de o lege organica, nu de o rezolutie a Sfantului Sinod.
Apoi, ramane de demonstrat ca decizia BOR va avea efectul dorit: este perfect posibil, de pilda, ca preotii sa foloseasca îndepartarea lor formala de lumea politica tocmai ca pe un pretext pentru a sustine prin predica sau prin presiuni confesionale votul partizan. Interdictia poate aduce astfel mai multa ambiguitate în relatia dintre politica si religie. În comentariile facute pe marginea deciziei din 12 februarie, s-a afirmat de fapt contrariul. S-a spus ca decizia BOR va duce la clarificari de statut absolut necesare. Un cleric care are chemarea unei misiuni politice ar trebui sa transeze daca alege imperiul terestru sau serviciul divin. Numai ca situatia nu e asa de simpla.
Ea mai ridica o problema. Poate cea mai importanta. Si anume: problema resurselor laicizarii vietii politice. Din 1989 încoace, partidele au folosit ambiguitatea problemei teologico-politice pentru a transforma ritualul politic într-unul cvasi-religios. Soborul de preoti convocat la orice eveniment politic care se vrea solemn este marca acestei transfigurari. Calendarul religios cu înscrisuri electorale este forma tiparita a unei propagande impure. Discursurile mistico-politice sunt articularea unui sentiment religios difuz si lipsit de repere practice.
Pe scurt, în anii nouazeci, clivajul laic-religios nu exista. Politica antireligioasa din anii comunismului l-ar fi putut impune. N-a fost sa fie asa, desi auto-definirea lui Iliescu ca liber-cugetator a parut sa fie la un moment dat punctul de plecare al unei laicizari radicale. Pana la urma, Ion Iliescu s-a metamorfozat într-un presedinte pe cat de evlavios, pe atat de putin credibil. Toate formatiunile politice au preferat cultivarea ambiguitatii si utilizarea resurselor simbolice ale religiei în propriul profit. Altfel spus: s-a vadit ca partidele nu au avut resurse (intelectuale sau etice) pentru a initia laicizarea vietii publice. Biserica ortodoxa a subscris, daca nu chiar a încurajat, blocarea acestei laicizari. Laicizarea este o necesitate. Dar - e evident - nu Biserica ortodoxa o poate initia. Si cu atat mai putin în baza unei decizii în conflict flagrant cu Constitutia. Singurii actori credibili si eficace ai laicizarii sunt partidele. PSD este cel mai departe de acest ideal; prin Cozmanca, partidul de guvernamant si-a exprimat într-un mod radical pasiunea contrara: si anume aceea de a mobiliza politic preotimea. Sfantul Sinod al BOR a raspuns acestei presiuni, dar într-un mod inadecvat. Temeiul deciziei sale nu este dorinta de laicizare, ci mai curand dorinta de a instaura un imperiu religios. Intangibil si lipsit de control, cu supusi aflati la cheremul ierarhiei religioase. In acest fel, BOR împiedica afirmarea completa a cetateniei.
Pentru a repune lucrurile în ordine, ar trebui procedat cu totul altfel. Nu Biserica are a se separa de politica, ci statul trebuie sa se separe de religie, de opinia religioasa. Aceasta nu este o problema de partid, asa cum încearca sa acrediteze unii lideri PSD. E o problema de articulare a statului.
Nu avem nevoie de preoti în politica. O eventuala interdictie trebuie însa decisa de Legislativ. Deocamdata, suntem în situatia în care politicienii vor compania electorala a preotilor, iar clerul decide peste Constitutie ca refuza aceasta companie. Departe de a construi un spatiu laic, dispozitivul acesta poate duce la constituirea unui imperiu religios. Bazat pe aroganta religioasa si pe duplicitate politica.
