Mize etnice în politica externa a Romaniei

Evenimentul major al politicii externe romanesti din 2001 a fost tensionarea relatiilor cu Ungaria. Abia în ultimele zile ale anului trecut, premierii Orbán si Nastase au gasit o lectura comuna a controversatei Legi a statului maghiarilor, lectura pe care au parafat-o printr-un memorandum. Mai mult decat orice alt element, merita subliniata dimensiunea ideologica a evolutiei relatiilor dintre cele doua guverne: social-democrat "în acte", dar dominat, sufleteste, de cinismul "neoliberal" al îmbogatitilor tranzitiei, d-l Nastase a gasit un teren de întelegere cu nationalistul Orbán, repudiat în Ungaria atat de socialistii din MSZP, cat si de liberal-democrati. Cei din urma - minoritari politic - s-au opus constant intrarii în vigoare a Legii statutului exact din motivele pentru care PNL s-a opus în Romania aceleiasi legi: au vazut în ea o trama etnica; în schimb, socialistii maghiari - care îsi pregatesc instalarea la putere în aprilie 2002 - l-au sustinut pe Nastase de-a lungul anului trecut, sperand ca el sa nu ajunga la un acord cu Orbán; în mod logic, socialistii maghiari cer acum suspendarea memorandumului încheiat de catre cei doi premieri. Caci socialistii s-au vazut abandonati de catre "rudele" lor ideologice din Romania, dupa ce - sa nu uitam! - ei au fost artizanii, apoi suporterii fideli ai Tratatului romano-maghiar încheiat în 1996. Aparent, alianta externa Nastase-Orbán este mai surprinzatoare decat alianta interna PSD-UDMR. De fapt, politica de aliante a lui Nastase urmeaza o linie unica: asa cum pe plan intern PSD s-a îndreptat spre UDMR, si nu catre PD (un partid recunoscut ca socialist de Internationala în care spera sa intre si PSD), tot astfel, în campul relatiilor externe, Nastase a preferat consolidarii relatiei cu familia socialista maghiara o întelegere cu nationalistii lui Orbán, simpatizati în Ungaria doar de extremistul Csurka.

De la Vest la Est

Anul 2002 pare sa mute frontul tensiunilor provocate de premierul roman de la Vest la Est. Mai exact: din Ungaria în Moldova. Miza aparenta este tot una etnico-politica, desi partenerul de "dialog" este foarte diferit. Caracterul etnico-politic al disputei e transparent, iar faptul ca acum guvernul de la Chisinau este comunist nu schimba cu nimic datele problemei: într-adevar, exista o uriasa prapastie în perceperea problemei fostei Basarabii dincoace si, respectiv, dincolo de Prut. Locuitorul majoritar al Republicii Moldova este înteles foarte diferit la Bucuresti, respectiv, la Chisinau. Cel care, în capitala Romaniei, este numit fara ezitare "roman" - urmand o lectura etnica a natiunii, care atribuie sangelui si limbii rolul de coagulant al spatiului politic - poarta, la Chisinau, numele de "moldovean", în virtutea unei lecturi civice a natiunii, care face din declararea/asumarea identitatii singura legatura politica legitima. Aceasta lectura nu apartine rusofonilor comunisti, ci tuturor celor care au construit, în ultimii zece ani, statul moldovean. Comunistii nu au facut decat sa aseze ultimele caramizi ale acestui edificiu politico-juridic. Opozitia fata de aceasta întelegere a politicului este minora. Ea e ilustrata doar de catre cei care-si spun "patrioti romani".
Interlocutorul moldovean al lui Nastase este foarte diferit de cel de anul trecut: epistolele premierului roman nu mai sunt adresate "europeanului", în fond, nationalistului Orbán, ci fostului director al celei mai celebre fabrici de ciocolata din Imperiul sovietic, Vasile Tarlev, devenit premier dupa victoria comunistilor în alegeri. Schimbul de replici dintre cei doi premieri este conturat într-un registru dublu: avem, pe de o parte, discursul comunist standard ("amestec în afacerile interne", "expansionism teritorial" romanesc etc., etc.), pe de alta, lamentatia nationalista despre fratii de sange, expresii precum "roman catre roman" etc., etc. Daca privim cu atentie situatia, realizam ca îngrijorarea si revolta exprimate la Bucuresti privesc abuzurile unui guvern care, exceptand culoarea politica declarata si - poate - cunostintele de limba rusa, nu se deosebeste de cel dirijat chiar de Nastase la Bucuresti. Intr-adevar, Tarlev sau Morei sunt perfect comparabili cu un Serban Mihailescu sau cu un Cozmanca.
Retorica nu trebuie, de aceea, sa ne însele. La mijloc este, de fapt, tot un obiectiv politic: e vorba despre sprijinul pe care cauta sa-l obtina Nastase în republica de peste Prut. Or, din acest punct de vedere, situatia politica din Moldova este mult mai delicata decat cea din Ungaria. In ciuda asemanarii izbitoare cu membrii propriului cabinet, comunistii moldoveni nu sunt pe placul lui Nastase. E posibil ca viziunea despre afaceri si economie sa-i diferentieze semnificativ. Pe de alta parte, partidele care se opun comunistilor nu au nici macar audienta de care se bucura, dincoace de Prut, un PNTCD. Raportul de forte din Moldova este mult mai dezechilibrat decat în Ungaria. Deocamdata, Nastase a ales calea cea mai periculoasa pentru a gasi un suport politic: si anume confruntarea deschisa cu autoritatile micii republici de la Est si sustinerea neconditionata a Partidului Popular Crestin-Democrat, condus de Iurie Rosca, o formatiune care întelege prin crestin-democratie exact ceea ce a înteles Leonida Lari atunci cand, instalata la Bucuresti, a trecut de la PNTCD la Partidul Romania Mare.
Confruntarea lui Nastase cu autoritatile de la Chisinau a început acum cateva luni, cand, aflat la Trieste la o reuniune europeana, premierul roman a ridiculizat oficialitatile moldovene pentru ca organizatorii întalnirii indicasera limba moldoveana ca una din limbile de lucru. De curand, premierul roman a trecut la un ton mult mai dur. Folosindu-se de mijloacele de comunicare din Romania, pe care si le-a subordonat aproape complet, Nastase a insistat asupra a doua fapte care au fost calificate ca "foarte grave": mai întai, impunerea limbii ruse în scoli, apoi, în prelungirea acestei masuri, interzicerea pentru o luna a partidului lui Iurie Rosca, protestatar solitar împotriva deciziei guvernului. Desi legate, cele doua fapte trebuie întelese separat.

Contextul politico-diplomatic incordat

In privinta limbii ruse, lucrurile sunt complicate. Opinia publica din Romania nu a vrut sa ia în seama aceasta complexitate. Ingrijorarea exprimata de suporterii romanismului de la Chisinau si Bucuresti are, desigur, un aer dramatic: este suficient sa intri într-o librarie ori universitate din capitala Moldovei pentru a vedea care este locul veritabil ocupat de limba si cultura rusa dincolo de Prut. Domnia culturii ruse este certa, indiferent ca ea e privita cu nostalgie sau cu resentiment. Trebuie adaugat ceva: în loc sa vada în utilizarea limbii si a referintelor culturale rusesti atotprezente un avantaj, si nu un handicap, minoritatea "patriotilor romani" a devenit mai intoleranta decat comunistii si a sperat sa evacueze complet limba rusa din tanara republica. Masura autoritatilor comuniste de a impune rusa ca disciplina obligatorie în scoli trebuie vazuta ca o reactie la ideea completei ei eliminari. Un exces care raspunde unui alt exces. In privinta interzicerii partidului lui Iurie Rosca, decizia autoritatilor de la Chisinau este, în mod evident, un act de forta. Cu ce este însa ea mai grava decat retinerea abuziva a unor cetateni în plina strada la Bucuresti? Iata o întrebare la care doar premierul - jurist de formatie si politician de cariera - ar putea raspunde. In loc sa reflecteze la asemanarea dintre practicile staliniste de dincoace si de dincolo de Prut, d-l Nastase a transformat incidentul de la Chisinau într-o tema de politica internationala. Acesta e un risc foarte însemnat. Din mai multe motive.
Mai întai, pentru ca la Chisinau guvernul este realmente decis sa restaureze "ordinea", iar reactiile sale pot fi mult mai dure si mai costisitoare pentru Bucuresti decat tensiunile din relatia cu Ungaria. In acest sens, a evoca - fie si ironic - posibilitatea unei invazii romanesti în Moldova anului 1991 este curata sinucidere politica! Reamintim aici ca, evocand o perioada în care chiar domnia sa era ministru de Externe, d-l Nastase a afirmat, pe un ton misterios si amenintator, ca "daca am fi dorit sa ne amestecam, am fi facut, asa cum ne-au sfatuit altii, tot ce era necesar ca sa anexam Basarabia în 1991". Nimic nu justifica o asemenea declaratie iritata într-un context politico-diplomatic încordat!
Trebuie spus, apoi, ca sustinerea de care se bucura punctul de vedere al lui Nastase în opinia publica moldoveana este foarte slaba. Stau marturie numarul foarte mic de demonstranti reuniti la Chisinau pentru a apara PPCD si faptul ca doar Valeriu Matei - liderul Partidul Fortelor Democratice - s-a raliat, dupa multe ezitari, partidului lui Rosca, privit de electorii moldoveni mult mai prost decat priveste d-l Nastase însusi locul PNTCD în Romania postdecembrista. De altfel, implicarea Bucurestiului în acest caz nu a ameliorat cu nimic situatia "protejatilor" sai: Partidului Popular Crestin-Democrat nu i-a fost admisa plangerea de la Curtea Suprema de Justitie a Republicii Moldova si nu sunt semne ca autoritatile moldovene s-ar lasa influentate de Bucuresti. Dimpotriva. Recentele masuri împotriva Universitatii Pedagogice "Ion Creanga" vadesc faptul ca guvernul Tarlev nu va opri ofensiva începuta împotriva limbii romane, pe care majoritatea de dincolo de Prut o numeste "moldoveneasca".
In fine - punctul cel mai important - nici un guvern occidental nu priveste cu ochi buni implicarea Romaniei în zona de la estul sau. Nu veti descoperi o singura declaratie a unui politician european responsabil care sa sustina punctele de vedere ale guvernului Romaniei despre "relatia privilegiata" cu Moldova. Faptul ca Nastase afirma ca "nu ne amestecam în problemele interne ale Republicii Moldova, dar trebuie sa recunoastem ca, din punctul nostru de vedere, Republica Moldova reprezinta o preocupare si o grija pe care nu putem s-o eliminam" - ei, bine, tocmai o asemenea declaratie starneste "preocupare si grija" în mediile politice europene.

(Subtitlurile apartin redactiei)