De același autor
Deputatul se numește Alexandru Muraru. S-a făcut cunoscut pentru pozițiile sale ferme referitoare la negaționiștii Holocaustului. Deunăzi, el a cerut public aplicarea legii în privința partidului construit de patrulaterul Șoșoacă-Simion-Târziu-Lavric.
Muraru a fost la Parchet pentru a depune diverse probe, legate de ceea ce pare să se contureze, în analiza Ministerului Public și a Poliției, ca „insurecția din 21 decembrie 2021”, ziua când liderii extremei drepte ar fi căutat să ocupe Parlamentul, împreună cu o mulțime echipată cu steaguri tricolore și cu pancarte despre Zamolxis, pilde creștine ori pericolele la care te-ar expune nu virusul, ci vaccinul. Săptămânile următoare ne vor arăta ce material probator se va fi strâns și dacă dosarul AUR va putea fi trimis în fața unui judecător.
Demersul lui Muraru e făcut în nume personal. Deși apropiat de K. Iohannis și N. Ciucă, deputatul nu e urmat în chip formal de către partidul său. Fl. Cîțu pare să fi adoptat poziția ambiguă pe care o îmbrățișat-o și L. Orban în campania din 2020, când unele voci peneliste atrăgeau atenția asupra creșterii explozive a AUR între campania de la locale și cea de la parlamentare. Dacă PNL e discret, PSD e net opus unei operațiuni de separare de alianța ultranaționalistă: M. Ciolacu a calificat propunerile de a o scoate în afara legii ca „aberații”. După ce i-au tolerat corupția, oare frații europeni ai PSD îi vor tolera și îngăduința față de extrema dreaptă? În fine, deși antimaghiar, AUR are poziții apropiate de cele ale lui Orban Viktor, așa că UDMR tace și ea mâlc când vine vorba despre extremiștii de dreapta.
Partid de opoziție, USR e la fel de mut, ratând ocazia unei delimitări de AUR: declarațiile recente ale lui C. Târziu despre Holocaust ca temă minoră i-ar fi îngăduit lui D. Cioloș să facă uitată asocierea nefericită cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură. Fostul șef al grupului Renew Europe n-a făcut-o.
E clar că, în majoritatea lor, liderii politici sunt paralizați de ascensiunea extremei drepte. Dacă ar reflecta mai atent, și-ar da seama că AUR a crescut în sondaje fiindcă e singurul care n-a asumat, din 2020 încoace, responsabilități ministeriale. A căpătat astfel încredere și distribuie amenințări, ură, minciună. În acest context, e șocant să constați că diverși jurnaliști au început să cosmetizeze imaginea unora dintre liderii extremiști ori să avertizeze că, dacă – Doamne ferește! – AUR ar fi scos în afara legii, ar primi de fapt un ajutor. E argumentul folosit deja în primele două decenii pentru a îngădui PUNR și PRM să intoxice corpul social.
Nu e sigur că AUR va păți ce a pățit formațiunea Zori aurii din Grecia. E cert, în schimb, că ar fi mare nevoie în acest moment de un consens politic antilegionar. Folosesc acest termen știind bine că nu toți membrii AUR se revendică de la figuri criminale din perioada interbelică. Legionarismul e, totuși, referința intelectuală cel mai ușor identificabilă în sinteza numită AUR, așa cum o vădesc repetarea ritualică a unor gesturi ale fruntașilor mișcării, instrumentalizarea politică a unei interpretări militante a ortodoxiei, difuzarea unor stereotipuri antisemite ori apologia făcută de la tribuna Camerelor unor „martiri politici”.
Solidaritatea antilegionară e azi la fel de importantă cum a fost solidaritatea anticomunistă la debutul anilor ’90. Democratizarea a avut nevoie de alternanță, adică de trecerea neocomuniștilor de la putere în opoziție; consolidarea democrației are nevoie acum de blocarea accesului extremei drepte la guvernare. Iar asta presupune o identificare clară a naturii sale și confruntarea cu impostura legionară. //
