De același autor
Postul a fost desfiintat in urma cu un an si jumatate (mai exact, pe 12 septembrie 2002), printr-o decizie a Consiliului National al Audiovizualului. Desfiintarea a starnit reactii foarte diverse. Unii au jubilat: defaimati de-a lungul timpului fara a putea primi satisfactie sau pur si simplu scandalizati de stilul public al OTV, sustinatorii deciziei de suspendare au accentuat latura politica a fenomenului. Caci interzicerea postului a survenit dupa o emisiune de televiziune in care senatorul Vadim Tudor a tinut discursuri cu aluzii considerate infamante. Tabara contestatarilor deciziei CNA a fost mult mai pestrita. Daca liderul PRM a decis, in semn de protest, sa abandoneze mandatul de reprezentant al Romaniei la Consiliul Europei, alte instante publice s-au solidarizat cu Dan Diaconescu, invocand libertatea exprimarii sau criticand interventia politica a PSD in luarea deciziei CNA. Reporters sans Frontières si Comitetul Helsinki s-au gasit astfel - in mod paradoxal - in aceeasi tabara cu Vadim Tudor. Faptul ca motivele si interesele acestei tabere erau foarte diferite a fost "acoperit" de pozitionarea identica fata de postul de televiziune desfiintat.
in septembrie 2002, atat aparatorii, cat si criticii deciziei CNA au scapat, cred, esentialul. Decizia suspendarii emisiei ar fi fost justificata daca o instanta judiciara ar fi constatat ca discursul invitatului Vadim Tudor intra in conflict cu normele constitutionale ale statului roman si ar fi tras consecintele acestui fapt, sub forma unei sentinte juridice. Unei asemenea sentinte nu i se poate substitui scrisoarea trimisa de Ion Iliescu impotriva postului, a doua zi dupa difuzarea emisiunii in care liderul PRM fusese lasat liber sa spuna tot ceea ce voia. Tabara aparatorilor lui Dan Diaconescu et comp. a gresit la randul ei, intrucat a confundat libertatea gandirii si libertatea de exprimare: daca prima nu trebuie sa suporte vreo piedica (intrucat tine de cea mai intima parte a spatiului privat), cea de-a doua implica responsabilitatea (caci e o chestiune publica) si, in consecinta, poate fi limitata, daca aduce prejudicii. Dan Diaconescu si Vadim Tudor pot gandi in forul intim si pot expune in spatiul privat orice doresc, dar de indata ce se exprima in public se supun logicii deliberarii publice. Reducand pozitiile celor doua tabere la esential, se poate spune ca sustinatorii CNA au vazut, de fapt, in OTV un tap ispasitor pentru discursul de tip Vadim Tudor, in vreme ce aparatorii lui Dan Diaconescu considerau ca spatiul public suporta orice forma de exprimare a gandirii. Acest "conflict al interpretarilor" a fost transat pe cale administrativa, licenta OTV fiind suspendata.
Pe cai inca foarte obscure, postul a inceput sa emita din nou in primele zile ale lui aprilie 2004, iar pe 6 mai firmele de cablu au introdus postul dirijat de Dan Diaconescu in caminele din Romania. Obscuritatea reaparitiei a fost mentionata - fara a fi asumata - de presedintele CNA, Ralu Filip, chiar in paginile revistei 22 (din 22-27 aprilie a.c.). Licenta a fost acordata unor italieni care s-ar fi prezentat, chipurile, impecabil, iar OTV nu mai face referire la numele Oglinda (care e si titlul unei gazete dirijate de Dan Diaconescu), ci la numele firmei Ocram Televiziune. Postul nu semnaleaza acest lucru, folosindu-se de ambiguitatea acronimului, pentru a sugera continuitatea cu emisia intrerupta de autoritati in 2002. De altfel, o parte consistenta a programelor OTV infatiseaza scenariul desfiintarii trecute.
Dincolo de acest continut, ce este OTV? E o televiziune pentru un singur individ. Seamana, in acest sens, cu acele gazete care se publicau in Romania la inceputul secolului al XX-lea, in care, pentru a-si spune oful, diverse personaje tipareau pe propriile cheltuieli publicatii cu un continut improvizat si cu o singura obsesie: dezvaluirea unui adevar personal. Acum, asemenea personaje sunt invitate in studio. Statutul si "cauza" sustinuta nu fac obiectul unei selectii. Multimilionari acuzati de frauda sau oameni umili aflati in greva foamei apar la acelasi microfon. Haotica, o asemenea alaturare da impresia libertatii. Mai mult decat o tribuna libera, OTV tine sa para o reduta. Dar si un post de atac, cu tinte nesfarsite si imprevizibile. Rezultatul: o forma de senzational kitsch.
Diaconescu este, pe de alta parte, o incarnare a jurnalistului postdecembrist de succes. Ca si majoritatea realizatorilor de dezbateri televizate, el provine din presa scrisa. Initiat in tainele gazetariei la Dimineata si la Curierul National, starul OTV a devenit cunoscut datorita succesului pe care l-a avut o retea de gazete locale finantate de Dan Voiculescu sub numele Jurnalul de..., retea inceputa in cateva mici orase si care a contribuit la formarea Jurnalului National. Marius Tuca si Dan Diaconescu au fost cei doi piloni ai acestei creatii institutionale. Primul si-a urmat cariera la Antena1, cel de-al doilea mai intai la Tele7abc, apoi la OTV.
Reteta OTV contine ceva care sugereaza foarte bine iluzia unei anumite forme de tranzitie. Este iluzia unui discurs agresiv care se vrea protector. A unei sensibilitati care vrea sa anuleze orice urma de demnitate publica. A unei forme de mimare a justitiei. E greu sa privesti OTV. Daca o faci, vezi "in direct" (cum le place realizatorilor postului sa spuna) un esec. Colectiv, din pacate.
