De același autor
Fenomenul a fost observat inca din 1999. In Romania, scria atunci Daniel Barbu, democratia reprezentativa a fost transformata intr-o “democratie a partidelor”. Adica intr-o “forma de guvernare in care partidele detin monopolul absolut al personalului, resurselor si politicilor guvernamentale”. Intr-un cuvant: partidocratie. Ea n-a fost luata in seama, desi semnele sale erau si mai clare dupa alegerile din 2000. Diminuarea numarului de formatiuni politice reprezentate in Parlament sau participarea UDMR si, pentru cateva luni, a PNL la majoritatea parlamentara care sustinea guvernul Nastase ar fi trebuit sa dea de gandit. Faptul ca aceste doua formatiuni care participasera la coalitia din 1996-2000 validau echipa Nastase a fost inteles doar ca o expresie a oportunismului. Gestul lor confirma, de fapt, teza potrivit careia alegerile nu au produs o veritabila alternanta, ci o simpla permutare a partidelor la comanda coalitiilor de guvernare.
Cartelizarea formatiunilor politice - o consecinta directa a partidocratiei - a devenit si mai clara dupa alegerile din 2004. Au trecut-o cu vederea doar cei care s-au incapatanat sa interpreteze alegerile sub semnul bipolarizarii. In momentul in care s-a pus problema formarii guvernului, a devenit insa evident ca sistemul de partide nu este organizat bipolar, ci ca unul multipartidist fara partid dominant si ca el obliga la fabricarea unei majoritati consensuale, inclusiv prin anularea intelegerilor electorale (care angajasera PSD si PUR) si a acordurilor politice (care legasera, in intervalul 2000-2004, PSD si UDMR).
Intr-un mod foarte semnificativ, prima criza intervenita in functionarea guvernarii constituite dupa alegerile din noiembrie-decembrie 2004 a pornit de la limitele in care partidele partenere in cadrul echipei Tariceanu intelegeau consensualismul, atunci cand au cautat sa coreleze nivelul central si cel local al guvernarii. Intr-adevar, numirea prefectilor a declansat, la inceputul lunii ianuarie 2005, dispute in sanul coalitiei PNL-PD-UDMR-PUR, intrucat in plan local, in consiliile judetene, functionau deja de mai multe luni majoritati foarte diferite de aceasta formula, in primul rand unele care asociau PUR cu adversarii parlamentari ai guvernului, mai exact cu PSD si PRM. Desi, intr-un prim moment, a sugerat ca isi va retrage ministrii din guvernul investit cu mai putin de o luna inainte, PUR a decis pana la urma sa renunte la prefecti si sa sustina in continuare guvernul, respectand astfel, cum spunea Dan Voiculescu, “toate acordurile incheiate”.
PUR - partidul care ofera emblema partidocratiei - construia, in acest fel, un test pentru sistemul politic romanesc: daca distribuirea puterii - la nivel local, parlamentar si guvernamental - poate rezista in formulele diverse si contradictorii negociate dupa alegerile locale si generale din 2004, atunci partidocratia s-a inserat in tesutul politic romanesc. Daca, dimpotriva, dispozitivul puterii astfel amenajat nu rezista, atunci exista resurse pentru o re-politizare a politicii romanesti.
In acest sens trebuie judecate ultimele evolutii de pe scena noastra politica. Partidele din coalitie au incheiat un acord care ar trebui sa duca la inlocuirea lui Vacaroiu si a lui Nastase de la sefia Camerelor, ca si la schimbarea Legii administratiei publice locale, pentru ca presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene sa poata fi inlocuiti mai usor decat in prezent. Atat Nastase, cat si Vacaroiu au refuzat aceste destituiri in numele votului din noiembrie, desi ei nu-si datoreaza pozitiile decat negocierii angajate la nivelul Parlamentului, dupa scrutin. Confuzia pe care o face PSD intre vointa poporului si aranjamentele sale politice e plina de semnificatii. Pentru a o conserva, liderii PSD au amenintat cu greva parlamentara si cu proteste internationale. Si mai relevanta este reactia responsabililor politici din consiliile judetene. Acestia s-au coalizat pentru mentinerea configuratiilor actuale din sanul puterii locale. Partidocratia risca sa blocheze Romania.
Sa-i dam din nou cuvantul lui Daniel Barbu pentru a intelege sensul si implicatiile acestui fenomen: “partidocratia de-juridizeaza statul, care devine o practica a partidelor si a clientelei lor sociale. Statul nu functioneaza, intr-un regim politic de acest tip, ca o totalitate a institutiilor si normelor sale de drept, ci asemenea unei totalizari variabile a partidelor care-si disputa puterea. Statul suntem noi, ar putea spune partidele”.
