Ploaie si anticipate

Discutia despre alegerile anticipate a inceput sa semene cu ploaia din ultimele doua luni. Vine cand nu te astepti, inunda spatiul public, pleaca lasand urme adanci, ca sa revina dupa un timp, parca pentru a spori senzatia de nesiguranta. Suprapunerea celor doua fenomene e aproape perfecta: intr-adevar, perspectiva unei noi majoritati e la fel de prost administrata de membrii guvernului ca si urmarile inundatiilor...
Lansata de presedintele Basescu pentru a le indica suporterilor sai ca are retineri fata de prezenta umanistilor in guvern, tema anticipatelor a fost multa vreme doar o simpla amenintare. Dificultatea unei functionari previzibile a coalitiei parlamentare a fost negata sau minimalizata luni de-a randul de catre primul-ministru Tariceanu. De altfel, acesta n-a reactionat niciodata fata de alierea umanistilor cu PSD si PRM in Parlament. Premierul a anuntat ca doreste alegeri anticipate doar in clipa in care Parlamentul si Curtea Constitutionala au intrat in coliziune. Renuntarea la demisie - justificata cu morga patriotica - a creat deruta.
Au venit apoi retragerea din guvern a Monei Musca, disputa dintre Tariceanu si ministrul sau de Finante si criticile democratilor la adresa colegilor liberali, dar si a propriilor ministri. Toate acestea au accentuat senzatia ca atat guvernul, cat si Alianta D.A. sunt lipsite de coeziune. Indarjirea cu care Tariceanu mentine actualul guvern incepe sa semene cu incapatanarea lui Radu Vasile, care nu voia sa paraseasca Palatul Victoria nici dupa ce fusese abandonat de toti ministrii. Spre deosebire de fostul taranist, liderul liberal a avut insa grija sa reuneasca instantele propriului partid pentru a exploata public lipsa de alternativa din PNL. Concurentul sau de pe colina Cotroceniului - Theodor Stolojan - a aparut si a disparut ca o aversa de vara, lasand impresia ca e incapabil sa explice daca si de ce ar pleca de langa Basescu. Asa ca Tariceanu a ramas premier. E posibil ca factorul decisiv in toata aceasta succesiune de evenimente sa fie vanitatea personala. Dupa cum se stie, liberalii romani au o curioasa slabiciune pentru dimensiunea istorica a politicii. Tariceanu stie ca analele ii vor retine numele ca intaiul liberal ajuns prim-ministru dupa Revolutie. Dar nu vrea sa renunte la un post ocupat pret de doar cateva luni!
Insistenti in privinta declansarii anticipatelor, democratii au conceput zilele trecute o viziune contractuala asupra acestei probleme. Mai precis, ei au convenit cu liberalii ca, pana in septembrie, sa fie atinse doua obiective: schimbarea presedintilor celor doua Camere si modificarea legii administratiei locale. Ambele masuri vizeaza limitarea distribuirii puterii in afara structurilor Aliantei D.A., atat pe plan parlamentar (unde Nastase si Vacaroiu troneaza asupra Camerelor cu sprijinul umanistilor), cat si pe plan local, in consiliile judetene dominate de formule de coalitii diferite de cea guvernamentala. Membrii PNL si PD au cazut de acord ca procedurile pentru declansarea anticipatelor sa fie lansate de indata ce vreunul dintre cele doua obiective ar fi ratat. Pentru moment, o asemenea perspectiva nu face insa decat sa consolideze perceperea alegerilor anticipate ca o expresie a slabiciunii si a indeciziei care domnesc in Alianta D.A.
Dintre scenariile depasirii situatiei actuale, doua ies in evidenta. Primul este legat de renuntarea PSD la sefia celor doua Camere. Sugerata de Cristian Diaconescu in urma cu mai multe zile, dar refuzata apoi de Vacaroiu si Nastase, ipoteza abandonului PSD n-ar putea interveni decat daca fostul partid de guvernamant s-ar simti incapabil sa abordeze un test electoral inainte de termen. Sondajele din ultima vreme crediteaza insa PSD cu un scor onorabil. De fapt, Geoana & co. se tem nu atat de o infruntare electorala, cat de o coabitare cu presedintele Basescu. Iata de ce nu este exclus ca pesedistii sa renunte la cele doua inalte demnitati parlamentare, amanand astfel prezentarea la urne. Al doilea scenariu este foarte diferit de primul. El ar consta in retragerea ministrilor democrati din echipa guvernamentala. Intr-o asemenea varianta, PNL ar avea de ales intre o colaborare cu PSD si mentinerea Aliantei D.A. In primul caz, s-ar putea spera la o coabitare, pe care presedintele si fostul sau partid n-ar putea-o bloca decat intrand in conflict cu toate institutiile; in cel de-al doilea - ar fi vorba despre fortarea alcatuirii unui guvern minoritar. Rolul opozitiei ar fi si in acest caz determinant: refuzul validarii unei noi echipe ar deschide calea alegerilor, in timp ce votarea unui cabinet minoritar ar reproduce situatia prezenta, chiar daca numarul partidelor din executiv ar fi diminuat. Ce va fi? Greu de spus, daca ne gandim cat de imprevizibile sunt partidele romanesti. Deocamdata, se vorbeste mai degraba despre remanierea guvernului. O procedura care n-ar face decat sa amane criza, nu s-o rezolve.
Sfarsitul verii politice se anunta furtunos...