Populism cash

La prima vedere, e vorba despre un demers electoral. Simion vrea să reînvie opoziția născută în contextul referendumului din 2018. Unul eșuat, dar a cărui temă ar putea orienta către AUR voturile celor care consideră că familia nu poate fi altceva decât uniunea dintre un bărbat și o femeie. Cel puțin acesta este calculul făcut de Simion. Problema-i, evident, mult mai complexă. Nu numai fiindcă referendumul de acum cinci ani nu a condus la rezultatul scontat de inițiatori, ci și întrucât bisericile, care alcătuiau atunci o tabără, sunt departe de a se grupa în spatele aventurierului plecat din mijlocul unei galerii de fotbal și ajuns în Parlament.

Celălalt subiect propus de auriști ne revelă foarte clar intenția populistă a naționaliștilor. Ei ar vrea ca textul Constituției să garanteze plăți cu banii jos, fără a impune o limită a sumelor. Unii s-au grăbit să spună că alegerea unei asemenea teme trădează faptul că AUR e susținut de tot felul de evazioniști. Alții au considerat că e vorba despre seducerea oamenilor care, precum fostul premier Tudose, refuză să deschidă conturi în bănci, să utilizeze carduri etc., din pricina unor temeri iraționale. Observațiile sunt, probabil, judicioase, fie și în parte. Mai important mi se pare altceva: transformarea unei chestiuni banale în problemă constituțională. E o formă de populism.

Cine compară referendumurile organizate la noi în ultimii 30 de ani cu ce propune acum liderul AUR realizează că terenul e minat. În primul rând, fiindcă – spre deosebire de președinții T. Băsescu sau K. Iohannis, care au propus, de altfel, teme majore precum cea a organizării sistemului parlamentar sau a celui judiciar –, Simion va avea nevoie de semnături pentru a pune pe agenda deliberării temele alese. El va trebui să colecteze sprijin de la cel puțin 500 de mii de persoane cu drept de vot. Chiar dacă le-ar avea, e sigur că n-ar susține o revizuire pornită de la AUR celelalte partide din Parlament. Așa că tot demersul va fi o lungă lamentație despre o majoritate obtuză.

O lamentație care va suprapune tema uitării celor sărmani, frica de a fi furați de bănci, ca și fantasma interzicerii oricărei plăți cash, cu toate că guvernul a decis doar limitarea plăților cu banii jos la 1000 de lei. Referendumul tinde să devină o armă de propagandă. Se deschide astfel un nou capitol în folosirea acestui instrument politic.

Să reamintim că, exceptând cele două referendumuri din 1991 și 2003, care priveau adoptarea și, respectiv, revizuirea Constituției, celelalte nu au produs efecte. Nici cele care au fost organizate în 2007 și 2012, după ce președintele T. Băsescu a fost suspendat, nici cel organizat de către același T. Băsescu pentru a modifica sistemul de vot, trecând la un scrutin majoritar în două tururi, nici cel amintit mai sus, despre constituționalizarea „uniunii dintre un bărbat și o femeie”. Dacă acestea au eșuat întrucât pragul de participare n-a fost realizat, alte două consultări ale electoratului au fost ignorate, cu toate că validarea lor a fost clară: e vorba despre referendumul din 2009, care propunea abandonarea unei camere și alegerea a maximum 300 de deputați, ca și despre referendumul din 2019, organizat de K. Iohannis, pe teme de justiție penală și ordonanțe de urgență. Toate erau consultative, toate au obținut un sprijin foarte consistent, dar au rămas literă moartă.

Eșecul transpunerii voinței populare în instituții încurajează populiștii. Ei sunt perfect conștienți de faptul că inițiativele lor nu vor deveni articole de Constituție. Așa că toacă bani pentru a cumpăra simpatia dezamăgiților. Populismul nu mai funcționează pe credit, adică radiind promisiuni, ci cu banii jos. Avem populism cash. //