De același autor
Imediat dupa alegeri, Adrian Nastase s-a instalat cu mare usurinta in fotoliul de premier. La fel de simplu i-a fost sa preia de la Ion Iliescu, in ianuarie 2001, partidul care il propulsase pe acesta din urma pentru a treia oara la Cotroceni. In schimb, primul ministru nu se impaca deloc cu gandul ca in 2004 ar urma sa se inscrie in cursa pentru "premiul cel mare" care e presedintia republicii. De sase luni incoace, Adrian Nastase si-a marturisit indirect, dar foarte clar opozitia fata de o asemenea posibilitate.
Mai intai, la inceputul lunii martie, el a propus modificarea formulei electorale utilizate in cursa prezidentiala, propunand desemnarea presedintelui prin votul Parlamentului. Putini au fost cei care au interpretat acest gest prin prisma relatiei dintre Adrian Nastase si actualul presedinte: de fapt, propunerea nu era rodul unei imaginatii constitutionale coerente, ci doar expresia dorintei lui Nastase de a gasi un artificiu juridic care sa-i permita lui Ion Iliescu sa isi pastreze functia si dupa 2004. Nastase a mizat foarte probabil pe un precedent, si anume pe argumentul folosit de Curtea Constitutionala in 1996: atunci, judecatorii Curtii i-au ingaduit candidatului Iliescu sa intre pentru a treia oara in cursa electorala invocand noutatea dispozitivului juridic instaurat dupa adoptarea Constitutiei din 1991.
Orice nou act fundamental instaureaza un alt regim, creandu-i lui Iliescu posibilitatea re-prezentarii - iata rationamentul facut de actualul premier.
Presedintele a respins pe 7 martie 2002 acest scenariu, folosindu-se, intre altele, de un sondaj de opinie care arata ca o zdrobitoare majoritate a corpului electoral doreste alegerea sefului statului prin vot direct.
La sfarsitul lunii august, Adrian Nastase a ales o cale foarte diferita pentru a-si exprima refuzul de a intra in cursa prezidentiala. Intr-un interviu, el a lasat sa se inteleaga ca - in calitate sa de "simplu cetatean" - l-ar vedea din nou presedinte pe Iliescu. Registrul juridic a fost abandonat, pentru a face loc "pasiunii civice" a premierului. Din nou, Iliescu a reactionat foarte ferm, declarand ca nu va mai fi candidat la Cotroceni, indiferent de formula electorala.
In fine, in ultimele zile, premierul Nastase a sugerat un scenariu electoral care atesta probabil acelasi refuz de a prelua stafeta prezidentiala: este vorba de posibilitatea organizarii unor alegeri legislative anticipate in primavara lui 2003. In aceasta ipoteza, o victorie a PSD i-ar prelungi mandatul de premier lui Nastase pana in 2007. De la Cotroceni, Ion Iliescu si-a definit din nou opozitia fata de o asemenea varianta, facand apel la constrangerile impuse de mecanismul constitutional.
Aceste evolutii arata, cred, destul de limpede ca Nastase nu doreste fotoliul de la Cotroceni. Motive ar fi destule: din pozitia actuala, el a inteles ca forta unui prim-ministru care este si liderul propriului partid e mult mai mare chiar si decat forta pe care Iliescu insusi o avea in perioada 1992-1996 (cand seful FDSN/PDSR nu era premierul Vacaroiu, ci seful Senatului, Oliviu Gherman). E posibil, apoi, ca reticenta lui Nastase sa aiba drept cauza... varsta: premierul e un om inca tanar, pentru care mandatul/mandatele la Cotroceni ar veni poate prea repede. Finalul carierei politice a ajuns, iata, o problema in Romania.
Presedintele actual nu a sugerat nici el pana in acest moment o solutie clara pentru propria succesiune. In culise, a fost vehiculat o vreme numele lui Mircea Pascu. Dupa cateva erori grave, care puteau sa-l coste pozitia de la Aparare, Pascu pare sa fi iesit de pe lista prezidentiabililor acceptati simultan in mediile internationale si la Cotroceni. Un alt nume in jurul caruia presa a creat o oarecare valva este cel al actualului ministru de Externe. Scurta istorie postdecembrista ne arata insa ca nici unul dintre fostii ministri de Externe nu a avut un traseu reusit, odata intrat in cursa prezidentiala: nu numai ca Petre Roman sau Teodor Melescanu au pierdut alegerile pentru Cotroceni, dar angajarea lor in cursa prezidentiala i-a costat chiar pierderea propriilor partide.
E adevarat ca, la fel ca Melescanu sau Roman, Geoana este o "creatie" a lui Ion Iliescu; este totusi putin probabil ca actualul presedinte sa faca experimente riscante pe tanarul sef al Externelor.
Recursul la independenti este si el destul de riscant, dar nu este exclus. Daca Nastase ramane in continuare reticent la ideea preluarii stafetei, Iliescu va fi probabil obligat sa caute un succesor in afara PSD.
PSD nu e singurul partid lipsit de un candidat la prezidentiale. Cu toate ca influenta scrutinului prezidential asupra alegerilor legislative este foarte importanta, partidele nu si-au desemnat inca aspirantii la fotoliul de la Cotroceni.
Noul lider al PNL a anuntat deja ca nu va repeta eroarea din 2000. Traian Basescu nu a sugerat niciodata ca ar avea ambitii prezidentiale. E probabil ca UDMR sa dezbata problema, ca si in alegerile din 1996 si 2000, abia la inceputul anului electoral.
Singurul lucru cert in privinta succesiunii prezidentiale este un consens asa-zicand negativ: partidele enumerate mai sus sunt de acord ca Vadim Tudor nu trebuie sa ajunga presedinte. Liderul PRM e insa singurul care s-a angajat deja in cursa pentru Cotroceni.
