De același autor
De câte ori pomenesc pe Facebook numele președintelui, se găsește un cititor care să-l menționeze folosind porecle precum „Dulapul” sau „Ficusul”. Percepția aceasta s-a construit în timp, din pricina lungilor sale absențe din spațiul public. Justificată o vreme ca o detașare voită de stilul de „jucător” al predecesorului său, indolența prezidențială a devenit parte din peisaj. Nici măcar fidelii săi din PNL nu îi mai caută scuze.
Culmea e că, obișnuit să stea departe de evenimente, Klaus Iohannis a ajuns să gafeze aproape de fiecare dată când hotărăște să apară, totuși, în public. Așa s-a întâmplat, deunăzi, când a mers în vizită la o școală. Alegerea locului n-a fost inspirată: era școala unde învățase fiul liderului pesedist Ciolacu. Una descrisă ca model de sustenabilitate ecologică. Aproape nimeni n-a reținut, însă, acest „mesaj”. Și asta, fiindcă președintele a comis două gafe monumentale.
Prima a fost aceea de a organiza, imediat după vizita în școală, o conferință de presă în curtea instituției, încălcând legea care interzice activități politice într-un spațiu de învățământ. Mai mult decât atât, elevii au fost transformați în decor politic: ținuți în spatele șefului statului, puști de 8-9 ani au făcut figurație ca-n vremea lui Ceaușescu.
A doua gafă, sau, mai precis, formula care a îmbrăcat-o retoric, va rămâne în memoria colectivă. Întrebat ce părere are despre proiectele de lege privind securitatea națională, Iohannis s-a simțit vexat, iar răspunsul lui a căutat să acopere percepția deja creată, și anume că textele cu pricina sunt profund contrare Constituției. Și transformarea cetățenilor în turnători obligatorii, și acordarea dreptului de inițiativă legislativă SRI și SIE, și diminuarea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații sunt inacceptabile. Ei bine, în loc să recunoască evidența și să pedepsească vinovații, președintele a găsit cu cale că e preferabil să acuze jurnaliștii de la G4Media pentru publicarea textelor cu pricina.
„Și știm cine” a transmis proiectele, a zis șeful statului. Unii au văzut în expresia respectivă o amenințare la adresa „sursei”. Asta ar putea fi o afacere de stat la care publicul nu ar putea oricum avea acces. Chestiunea principală nu e, însă, cea a „sursei”. Ce este important în poziționarea lui Iohannis e faptul că fraza-i o amenințare la libertatea presei. Care e cu atât mai gravă, cu cât este vorba despre dezvăluirea unei chestiuni care vizează libertatea oricărui cetățean. Proiectele de lege respective nu puteau ajunge în forma publicată de G4Media fără acordul directorilor SRI și SIE. Ele trădează un mod de gândire care nu e al unei țări din UE și NATO. Asta ar fi trebuit să-l îngrijoreze pe președinte.
Alegând să „acopere” vinovățiile din curtea serviciilor și să-i mustre pe cei care, jurnaliști fiind, și-au făcut datoria și au informat prompt publicul că e în curs un grav derapaj, Iohannis a lăsat impresia că e afin cu regimuri precum cel de la Moscova sau cel de la Minsk. În Europa de azi, doar Rusia și Belarus fac zid în jurul securiștilor și ponegresc jurnaliștii. Unii vor spune că apropierea e o exagerare și că la noi nu există arestări în rândul jurnaliștilor și cu atât mai puțin încarcerări ori asasinate. Așa e. Au început să apară, însă, operațiuni de kompromat. Cazul intimidării Emiliei Șercan e departe de a fi fost lămurit. Există, pe de altă parte, autocenzură în presa de la noi, există liste negre cu criticii președintelui care au interdicție de a vorbi la anumite posturi, există presiuni politice exercitate contra cost, folosind banii de la buget acordați partidelor și transferați în conturile organelor de presă.
Toate acestea se petrec într-o vreme când inflația urcă vertiginos de la lună la lună – după 13,8% în aprilie, ea a ajuns la 14,5% în mai –, când Iohannis și majoritatea sa fac numiri extrem de problematice și la CCR, și la Agenția pentru Reglementarea Energiei, când penalizarea plagiatului comis de demnitari e acoperită prin tertipuri demne de un stat din lumea a treia. Atât economia, cât și etica publică sunt în grea suferință. Și știm cine e de vină... //
