De același autor
Aleasă pe listele AUR, Șoșoacă a devenit în ultimul an vedetă politică și, ca orice vedetă, trăiește din gesturi stridente. Deunăzi, a cerut o audiență la ambasada Rusiei de la București. Scopul pare nobil: încheierea unei păci între invadatorii ruși și autoritățile ucrainene. Însoțită de trei colegi de Parlament, unul dintre ei membru PSD, Șoșoacă a mers în șoseaua Kiseleff ca să propună, de fapt, o alternativă la poziția României în plan extern. În locul apartenenței la NATO, ea vrea neutralitate. Iar ca s-o concretizeze, se propune drept gazdă a convorbirilor de pace. Și ce loc ar fi mai potrivit pentru această fantasmă, în care Șoșoacă îi primește pe Zelenski și pe Putin? Ați ghicit! Palatul lui Ceaușescu.
Se spune că ridicolul nu ucide. E adevărat. Numai că senatoarea e ridicolă doar în ochii celor care trăiesc în prezentul european și euro-atlantic al României. Nu și pentru cei care se identifică mai degrabă cu opțiunile României comuniste, ce se declara sus și tare independentă de URSS și prietenă a nealinierii, fiind, de fapt, o colonie stalinistă a Moscovei. Nălucile externe trădează, de fapt, o banală socoteală internă.
Cam la fel stau lucrurile și-n tabăra opusă, cea liberală. Aici, calculul intern e cel afișat explicit. Președintelui i s-a năzărit că Florin Cîțu nu mai e bun de președinte la PNL și a cerut schimbarea celui pe care tot el a insistat să-l pună în fruntea partidului, acum jumătate de an. Unii au zis că decizia de a-l destitui pe fostul premier de la vârful PNL e justificată de criticile pe care acesta le-a adus PSD, partenerul peneliștilor în guvern. Alții au zis că e vorba, pur și simplu, despre fixația președintelui de a avea un unic interlocutor și la guvern, și la partidul pe care-l controlează: așa s-a petrecut și schimbarea lui Orban cu Cîțu. În fine, o a treia explicație avansează un scenariu întortocheat: șeful statului l-ar dori pe Ciucă la vârful PNL, întrucât acesta ar putea ocupa poziția de președinte al Senatului, după ce va pierde fotoliul de la Palatul Victoria, în baza acordului cu PSD parafat sub numele „rotativei guvernamentale”. Iar șefia Senatului ar fi indispensabilă, în condițiile în care – susține varianta penelistă citată „pe surse” – Klaus Iohannis ar putea ocupa poziția de secretar general al NATO în toamna anului viitor.
Nu e prima dată când șeful statului e prezentat în presa românească drept candidat la fotoliul din NATO. S-a mai întâmplat și acum câteva luni, când se credea că Jens Stoltenberg va pleca din fruntea organizației. Invadarea Rusiei i-a adus actualului secretar general o prelungire de un an. „Sursele” de la București au mutat și ele instalarea lui K. Iohannis la Bruxelles peste un an. Până de curând, președintele era dat drept candidat la o poziție în interiorul UE. Dacă săpăm oleacă în memorie, găsim că și în vremea primului său mandat la Cotroceni apărea în presă aceeași speculație. Klaus Iohannis n-a confirmat, dar nici n-a infirmat vreodată zvonurile de acest fel. Ele ne pot face să credem că e vorba tot de o fantasmă. Utilizată uneori pentru a sugera popularitatea președintelui dincolo de granițele României, iar acum – iată! –, pentru a justifica o mutare pe tabla de șah a politicii interne.
Departe de mine gândul de a pune semnul egalității între Șoșoacă și Iohannis. Opțiunile lor politice sunt foarte diferite. Președintele e un democrat, senatoarea e o populistă. Ea e pro-Rusia, el e pro-american. Carierele celor doi sunt și ele imposibil de echivalat: Șoșoacă e o avocată refugiată în politică, în timp ce Iohannis a ales un parcurs care l-a făcut primar din inspector școlar și șef de stat din primar. În același timp, ceva din cultura politică românească a ultimilor ani i-a reunit: e vorba despre manipularea unor fantasme externe pentru un câștig intern minor și, la drept vorbind, incert. //
