Teza alegerilor fără rost

De curând, CURS și INSCOP au dat publicității sondaje care profețesc că mariajul PSD-PNL e apreciat de 50% dintre votanți. Sondajele sunt plătite cu bani de la un guvern care-și dorește să se mențină la putere până în 2028. Sunt comentate, apoi, de analiști înfățișați ca independenți, deși mulți dintre ei sunt și consultanți plătiți ai partidelor. Spațiul public nu mai lasă loc de neutralitate decât în chip marginal și mai degrabă accidental.

Cine are memoria scurtă este deja panicat. Dacă nu de-a dreptul demobilizat. Căci se întreabă ce rost ar mai avea să meargă la urne sau chiar să se mai gândească la politică dacă, indiferent ce și cum face guvernul, acesta rămâne în Palatul Victoria.

Dacă ne uităm însă cu atenție la trecutul recent, putem fi mai precauți. Să comparăm, de pildă, ce spuneau sondajele în vara lui 2019 și rezultatele de la urne din toamna lui 2020. Acum patru ani, imediat după europene, PSD se bătea pentru locul doi cu USR, iar PNL conducea detașat, în vreme ce după scrutinul din anul următor pesediștii au avut cele mai multe mandate, peneliștii au ajuns pe doi, useriștii și-au înjumătățit scorul pe care-l profețeau sondajele, iar alte partide – precum ALDE, Pro România sau PMP – au rămas în afara Camerelor, deși păreau să n-aibă probleme cu pragul.

Sondajele de azi sunt departe de a putea profeți mandatele de la anul. Nu numai fiindcă n-avem certitudinea că-s profesionale, ci în primul rând fiindcă partidele cunosc frământări importante. PSD e afectat de calitatea execrabilă a miniștrilor și, pe de altă parte, vede cum „baroni” ce păreau intangibili sunt clătinați de justiție sau de discrete mașinațiuni dirijate de premierul Ciolacu. În rândurile PNL, deciziile referitoare la fiscalitate au diminuat entuziasmul pentru guvernarea alături de PSD, iar scăderea dramatică de popularitate a președintelui îi face pe mulți să se gândească dacă nu cumva cuplul Iohannis-Ciucă ar trebui trimis la plimbare. USR și PMP au anunțat o cooperare, fără ca aceasta să se materializeze altfel decât în schimburi de amabilități. În tabăra naționalistă antieuropeană, AUR a depășit cota la care ajunsese PRM în 2000, iar partidul fondat de Șoșoacă este și el anunțat peste prag. Alte formațiuni – Reper sau partidul care-i adună pe Voiculescu, Grapini și Piedone – sunt creditate cu mai puțin de 5%.

Dacă s-ar vota totuși azi, cele mai mari șanse de reușită le-ar avea un guvern alcătuit tot de PSD și PNL. Dar asta doar fiindcă președinte e Iohannis. Cu un social-democrat la Cotroceni, lucrurile ar arăta însă diferit: mai probabil ar fi guvern minoritar al PSD, susținut în Parlament, pe rând, de AUR sau UDMR. Cam așa cum era în vremea lui Năstase, când majoritățile se negociau, după 2001, fie cu Vadim Tudor, fie cu Markó Béla.

Circulă și alte scenarii. Unii dau ca sigură, după scrutinurile de la anul, revenirea într-o „foarte mare coaliție” a udemeriștilor. Am auzit și scenariul conform căruia PSD și PNL și-ar putea asocia la putere nu UDMR, ci USR, caz în care opoziția ar fi alcătuită din maghiari și din ultra-naționaliștii români. În fine, pentru ca tabloul speculațiilor să fie complet, a fost lansată și varianta în care PNL ar fi pe cale să se spargă în două fracțiuni, iar una dintre ele s-ar asocia la un „pol de dreapta”, gândit să răstoarne complet scena politică.

Asemenea scenarii trebuie citite mai degrabă ca reverii ale celor care, așezați în tabere diferite, dar cu toții nemulțumiți de amenajarea prezentă a scenei politice, și-ar dori o schimbare. Asta arată că teza alegerilor fără rost – pe care o vântură coaliția Iohannis – este doar o iluzie. Cetățenii se vor pronunța. Primul test – cel european – va fi peste șapte luni. Nu mai e chiar așa de mult până atunci. //