De același autor
Nicolae Manolescu a fost ales presedinte al USR
Scriitorii nu mai vor promisiuni, doresc in schimb ca Uniunea lor sa-si recapete prestigiul. Asta ar fi o prima explicatie pentru consistenta majoritate de care s-a bucurat Nicolae Manolescu la alegerile de vineri 17 iunie a.c. pentru presedintia Uniunii Scriitorilor. Criticul e primul castigator al acestei functii, din 1990 incoace, care s-a ferit de promisiuni. In discursul sau din Aula Facultatii de Drept, prin care le-a cerut scriitorilor sa il voteze, Manolescu nu s-a razboit cu nimeni si a sarit in apararea presedintelui demisionar al Uniunii, Eugen Uricaru, impotriva invinuirii ca acesta ar fi fost informator al Securitatii.
Probabil ca Nicolae Manolescu a fost satisfacut de argumentatia lui Uricaru ca CNSAS s-a inselat cand a anuntat ca romancierul a fost informator sub numele de acoperire Udrea. Stiu cu exactitate ca la mijloc n-a fost o apologie ad-hoc. In plin scandal, inainte ca Eugen Uricaru sa demisioneze, Nicolae Manolescu a declarat ca nu crede in soliditatea acuzatiilor la adresa acestuia. Aceasta afirmatie venea din partea cuiva care in urma cu patru ani pierduse alegerile la presedintia Uniunii Scriitorilor invins de Eugen Uricaru, dupa o disputa incinsa.
Atacata si din afara, si dinauntru in ultimele luni si cu un presedinte aflat pe prima pagina a ziarelor, Uniunea Scriitorilor li s-a parut primilor candidati, care au aparut imediat dupa demisia lui Uricaru, o institutie care trebuie reformata din temeliile ei staliniste.
Cand si-a depus candidatura, Manolescu a facut-o in urma unor presiuni tot mai mari din partea confratilor ingrijorati ca Uniunea ar putea ajunge pe mana unui Cezar Ivanescu, poet agitat si cu reactii umorale imprevizibile. Dar cum nu putea spune in discursul sau ca de fapt n-are chef sa candideze si ca a intrat in joc din datorie morala fata de aceasta Uniune, al carei membru e din 1963, criticul n-a promis, ci a cerut celor 500 de delegati sa-l urmeze intr-un program de refacere a credibilitatii Uniunii. De fapt, programul lui Manolescu e cam acelasi din urma cu patru ani. Si atunci s-a ferit sa faca promisiuni populiste. Si atunci a spus ca Uniunea trebuie sa devina o instanta civica. Nu le-a promis scriitorilor ca le va aduce belsug sau ca ii va scoate din saracie.
Regret sa constat, dar scriitorul roman e mai usor de pacalit cu mesaje populiste decat alegatorul mediu. Asa-numita politica sindicala, prin care scriitorimea intelegea un imprumut la Fondul Literar, o pensioara si carti bine platite, indiferent de succesul lor pe piata, nu a fost decat o iluzie intretinuta. O iluzie pe care Manolescu a refuzat sa o tina in viata, de dragul voturilor. Intre timp, scriitorii care au votat pentru beneficiile sindicale au observat ca acestea nu vin si ca Uniunea a ajuns sa fie considerata un soi de asociatie de cartier a pensionarilor saraci si a tinerilor fara perspective.
Manolescu n-a fost votat vineri fiindca i-ar fi crescut popularitatea printre scriitori in ultimii patru ani. Importanta Uniunii a tot scazut, putin cate putin, de 15 ani incoace. Si asta din cauza ca majoritatea scriitorimii a crezut ca e mai important sa ciupeasca azi macar ceva din ceea ce se putea castiga, pana la Revolutie, din statutul de membru al Uniunii. Toti cei care i s-au predat lui Manolescu se pare ca au inteles ca scriitorul roman si-a tot pierdut prestigiul din cauza ca n-a mai vazut in Uniune un for de dezbateri pentru ceea ce se intampla in tara, ci un soi de vaca iluzorie, din care se mai poate mulge cate ceva.
In urma cu patru ani, Nicolae Manolescu avertiza, perdant, in aceeasi Aula a Facultatii de Drept, ca scriitorii nu vor mai insemna nimic ca Uniune, daca nu vor incerca sa se impuna ca breasla, in dezbaterea publica. Atunci a fost preferat un program prin care scriitorilor li se promiteau victorii sindicale de tot felul.
Nu se poate nega faptul ca, sindical, scriitorii au mai obtinut una, alta din 2001 incoace. Dar cu ce pret? Fostul presedinte al Uniunii s-a lipit de fostul partid de guvernamant, ca director in Ministerul de Externe, iar Uniunea a ajuns sa fie considerata drept o simpla masa de manevra pentru ambitiile personale ale presedintelui.
Nicolae Manolescu le cere azi scriitorilor sa-si aminteasca de constiinta lor civica si sa iasa din letargia de sindicalisti manevrati de la varf. Chiar daca nu uita ca Uniunea Scriitorilor are si raspunderi sindicale, Manolescu le-a cerut confratilor sai sa-si reaminteasca de unde li se trage respectul de care se bucurau in randurile opiniei publice, pe vremuri. Erau scriitorii un fel de alternativa a Marii Adunari Nationale ceausiste, chiar daca nu aveau nici un fel de putere. Dar opinia lor conta, ca un soi de pavaza pentru constiinta omului de rand, care stia ca, daca el tace, scriitorii vor spune ei ceva, in locul lui.
