De același autor
Asa se explica discretia totala cu care autorul Ciocoilor cu girofar i-a oferit demisia lui Razvan Theodorescu, inainte de Craciun. Stirea demisiei a ajuns la agentiile de presa dinspre Ministerul Culturii, incurcand tot scenariul lui Dinu Sararu, care, in timp ce il asigura de solidaritatea sa la paguba pe Razvan Theodorescu, pregatea si un memoriu semnat de actorii Nationalului, pentru un eventual castig al reconfirmarii sale in functie de noul guvern.
Sa fi prins de veste Razvan Theodorescu de manevrele lui la doua capete? E posibil, fiindca prea a rasuflat stirea demisiei lui Sararu tocmai cand el se pregatea sa aplice solutia numarul 2, cu memoriul continuitatii adresat premierului Tariceanu.
Dinu Sararu stie ca fara functii si fara sa-si cultive relatiile cu puternicii zilei nu inseamna nimic. E un romancier gaunos si un dramaturg caruia nu i se joaca piesele daca nu da el ordin. De coniventa cu Razvan Theodorescu, cel care a furnizat banii, a dus o politica de cumparare a actorilor de la National si de anihilare a UNITER. In acest scop, a folosit banii pompati de Ministerul Culturii si teroarea administrativa. Zaharelul si garbaciul - instrumentele stalinismului cultural autohton, singurele, de altfel, pe care Dinu Sararu le-a inteles in lunga lui cariera de politruc ambitios.
Pe vremea lui Ceausescu, Dinu Sararu era un tovarasel care n-a pupat in schimbul tavalelilor sale encomiastice decat directia Teatrului Mic. Culmea e ca acest slugoi ceausist a ajuns directorul teatrului numarul 1 din tara, dupa caderea lui Ceausescu. La o adica insa, Dinu Sararu e un personaj care si-a atins adevarata anvergura in zoaiele tranzitiei. Si-a deschis Fundatia "Niste tarani", devine membru fondator al Bancii Internationale a Religiilor si cu largul concurs al MediaPro, unde e coleg cu Razvan Theodorescu, isi schimba imaginea publica. Devine d-l Dinu Sararu, romancierul si dramaturgul, o personalitate. Iar cei care vor sa aminteasca de vechiul Dinu Sararu, ceausistul izgonit in suturi de la Teatrul Mic, in decembrie '89, sunt ignorati, iar daca insista, marginalizati. Iar asta inainte ca personalitatea sa sa devina director al Teatrului National. Pe post de maestru de ceremonii al resaparii lui Sararu, Razvan Theodorescu. Fostul director general al TVR mizeaza pe talentele de subaltern ale lui Sararu si in momentul cand PSD ajunge la putere ii da pe mana Teatrul National. Sararu isi face constiincios treaba de pupincurist al puterii, dar transforma teatrul intr-o afacere personala pe bani publici. Mareste exorbitant salariile unora dintre actori, care devin sustinatorii sai neconditionati si face ordine in teatru, incat nimeni nu mai sufla un cuvant impotriva lui, de frica sa nu ajunga pe drumuri. Cand am aflat ca Dinu Sararu si-a dat demisia de la National din solidaritate cu Razvan Theodorescu, ma pregateam sa-mi calc pe inima si sa consemnez un act de onoare din partea acestui ins care pare sa nu aiba nici o legatura cu ideea de onoare.
Dar apropo de onoare, mi se pare jalnic memoriul semnat de cativa dintre marii nostri actori pentru sustinerea lui Dinu Sararu. Un salariu gras la batranete poate fi un argument pentru Radu Beligan sau pentru Damian Crasmaru, dar pentru tanarul Dan Puric, de pilda, chiar nu conteaza din partea cui primeste rangul de societar de onoare al Nationalului? Fiindca, in privinta banilor, acestia n-au venit, nu vin si nu vor veni din pusculita lui Dinu Sararu, ci de la Ministerul Culturii. Inainte de a-si lua adio de la functia de ministru, Razvan Theodorescu a avut grija sa se asigure ca Dinu Sararu il va urma, chiar daca nu vrea.
