Logica finantei si logica sperantei

De un timp incoace, diverse retele de magazine au inceput sa-si vanda marfa in rate, fara sa ceara girant si fara sa te puna pe drumuri pe la banci. Un televizor, o masina de spalat, un aragaz sau un frigider au ajuns pentru multi dintre noi obiecte de neatins, fie din cauza sistemului impovarator de rate, fie pentru ca oamenii n-au bani nici pentru traiul zilnic, dar sa mai viseze si la un frigider, in care nu prea au ce baga. Magazinele care prefera sa vanda decat sa stea cu marfa prin depozite risca folosind acest sistem. Au marfa de import de buna calitate in care baga valuta. Nu pun preturi mari, ratele sunt acceptabile, incat e o coada la usa lor, de parca ar da pe gratis.

Speriat pe buna dreptate ca tot importam, fara sa avem si ce da la export, Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, a invitat bancile particulare care dau credite pentru consum sa se astampere. Le-a sfatuit sa-si indrepte generozitatea catre clientii care cer credite pentru investitii. Logica d-lui Isarescu e aproape imposibil de contrazis. Magazinele astea importa si vand obiecte care nu produc nimic. Un televizor, un aragaz inseamna bani carora le-ai pus cruce. Iar daca acest circuit functioneaza - si deocamdata duduie! - importurile vor creste, fara ca exporturile sa se miste in sus. Privind strict mecanismul, d-l Isarescu are perfecta dreptate. Dar daca largim nitelus perspectiva, vom vedea ca din aceasta frenezie a cumparaturilor care i-a luat pe multi dintre noi, ar putea sa rezulte si altceva decat dezechilibrul intre valuta care intra si valuta care iese din tara. Sistemul asta de rate care le ingaduie multora sa simta ca le creste importanta in propriii lor ochi poate fi si un imbold pentru iesirea din pasivitate si pentru schimbarea psihologiei de supravietuitori a multora dintre noi. Un televizor nou sau un frigider, chiar un aragaz pe care si-l aduce omul in casa sunt un inceput. Nu te mai simti refuzat social si condamnat sa-ti reprimi orice dorinta de mai bine, fiindca faci parte din categoria celor care sunt priviti cu suspiciune chiar din clipa in care intra in magazin. Se vede pe tine ca esti un sarantoc nenorocit care n-are de unde sa scoata nu stiu cate milioane pentru a-si cumpara televizorul sau frigiderul caruia ii da tarcoale. Cand vezi ca e loc si pentru tine si simti gustul victoriei ducand acasa un lucru nou, capeti un curaj direct proportional si in a cauta o slujba mai buna si in a incerca o aventura pe cont propriu.

Mi s-ar putea replica - foarte corect - ca mare parte dintre cei care se inghesuie sa cumpere in rate, azi, nu se pot dezbara de gandirea de asistati ai statului. Si ca, in felul lor, ei incearca sa dea "tunuri", agatandu-se din zbor de aceasta ocazie. Probabil ca la unii dintre cei care fac cozi la magazine acesta e declicul. Aceasta e psihologia de tip Caritas si n-o putem ignora. Insa cei mai multi dintre exclusii de la posibilitatea de a consuma sunt oameni care tin la mica lor onorabilitate. Isi platesc datoriile la bloc, chiar daca fac foamea pentru asta. Oamenii astia pentru care conteaza ce cred vecinii lor despre ei, ceea ce va sa zica un destul de limpede sentiment al demnitatii personale, nu se arunca la rate ca vaca in trifoi. De ani de zile ei tot orbecaie incercand sa descopere un sens pentru vietile lor care se irosesc in lipsuri zilnice si in dorinte reprimate.

Magazinele care se adreseaza acestor oameni, adica unei majoritati a populatiei Romaniei, readuc in circuit milioane de romani pentru care gustul vietii se transformase in cenusa lui nu se poate.
Am intrat de curand intr-un urias magazin cu tipic occidental deschis in Bucuresti. Una dintre tot mai numeroasele insule care-i ajuta pe romanii de rand de toate varstele sa inteleaga ce inseamna viata in Occident. Uriasul spectacol din acel magazin m-a reconfortat mai mult decat cel mai fidel sondaj de opinie despre intentiile romanilor de a se integra in Uniunea Europeana. Calm, politete, relaxare la oameni de toate varstele, unii cu bani multi pe care nu stau sa si-i numere, altii cu bani multi socotiti si cei mai multi cu bani putini si chititi. Tot acest amestec, imposibil de omogenizat la prima vedere, era un fluid lipsit de orice turbulenta in magazinul acela in care e loc pentru toata lumea. Pentru un finantist, faptul de a cumpara se rezuma la cheltuiala. (Nu si la semnificatia cumparaturii pentru cel care o face.) Si la efectele in miscarea banilor care decurg de aici. D-l Isarescu are toata dreptatea, din punctul sau de vedere. Dar deblocarea unei uriase energii potentiale prin acordarea acestor credite omului de rand ar putea rasturna ecuatia pesimista a d-lui Isarescu. Creditul acordat omului de rand ca sa-si cumpere una sau alta din categoria bunurilor de consum are si valoare de investitie. Investitia in omul care cumpara. Mi se pare mai importanta pe termen lung decat pierderile pe termen scurt de care se teme d-l Isarescu.