De același autor
In lectura acestor psihologi de stransura, ziaristii nostri nu prea pareau stresati de situatia in care se aflau. Doar ca se uitau in gol, cu ochii largiti, fara sa astepte nimic. Si Marie Jeanne Ion, si Ovidiu Ohanesian se uitau in obiectivul camerei fara sa-l vada, cu muschii fetei incremeniti intr-un blocaj defensiv. Or, privirea asta in gol indica oricum o stare de absenta. Amandoi nu mai vor sa vada ce li se intampla. Amandoi se uita in gol ca niste oameni care stiu ca nu mai depind de ei insisi. In imaginile acelea, omul care ar fi trebuit privit cu cea mai mare atentie e irakianul Munaf. Acesta stia ce-l asteapta. Avea privirea obosita, trist resemnata, a unui mahomedan practicant, convins ca s-a nascut cu soarta legata de gat. Un mahomedan care se uita in ce-a intrat stiind ce-l asteapta. De unde, probabil, aerul lui de om care vrea sa stie cat e ceasul. Din toate ineptiile analistilor psihologi, lipsiti de cea mai elementara (sic) incercare de intelegere a contextului in care se afla cei patru prizonieri, s-a ratacit cred si o observatie adevarata. Ca, in momentul filmarii, acestia nu au fost amenintati cu moartea. Spre deosebire de alte persoane rapite in Irak, ziaristii romani au avut langa ei pe cineva care le putea traduce ce-si spun teroristii intre ei. Lipsa neintelegerilor lingvistice dintre rapiti si cei care i-au facut prizonieri, din cauza ca romanii au fost capturati cu traducator cu tot, i-a scapat, cred, pe concetatenii nostri de violente, ca si de groaza de a nu intelege ce urmeaza sa li se intample.
Daca Mama Omida ar fi fost chemata sa evalueze ochiometric ce e cu acesti oameni, cu siguranta ca ar fi fost in stare sa dea o interpretare mai apropiata de adevar decat asa-zisii experti.
Ceea ce m-a oripilat au fost insa comentariile colegilor nostri de breasla. De unde pana unde e Cristian Tudor Popescu un expert in rapirile din Irak? Si chiar daca ar fi, cum si-a permis el sa declare ca e ceva in neregula cu aceasta rapire? Cum si-a permis, ca ziarist, sa dea de inteles ca trei colegi ai lui de breasla fac parte dintr-un scenariu putred? C.T. Popescu a facut un urias taraboi in presa cand a fost amenintat cu bataia de Gigi Becali, intr-un restaurant. Acelasi C.T.P., presedintele CRP, declara ca lui ii pute caseta pe care a fost chemat sa o comenteze, ca si cum colegii lui de breasla ar fi facut parte dintr-un scenariu cu finalul cunoscut. Am auzit, dupa ce a dat tonul C.T.P., tot soiul de alte interpretari de o murdarie inimaginabila. Ca, de fapt, cei trei ziaristi fac parte dintr-o afacere cu rapirea prevazuta, pentru a-l eroiza pe un membru PSD, Omar Hayssam. La fel de jegoase, dar la alt nivel, mi se par declaratiile fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, cel care a ajuns la convingerea ca ar trebui sa ne retragem trupele din Irak. Dar Iliescu decanteaza aceasta idee tocmai cand s-a produs rapirea ziaristilor. Cine a trimis soldatii romani in Irak? Basescu? Nu, ci Ion Iliescu. Si sa fie atat de naiv Ion Iliescu, incat sa nu-si dea seama ca le transmite rapitorilor un semnal politic? Nu vreau sa par lugubru, dar, cand a fost ucis un militar roman trimis de Ion Iliescu in zona, Ion Iliescu n-a spus un cuvant despre retragerea trupelor noastre. Cu tot respectul datorat unui fost sef de stat al tarii mele, nu ma pot impiedica sa nu constat ca Ion Iliescu n-are nici un scrupul in a face rau Romaniei, cu aerul ca ii face bine. Si ca le face bine si ziaristilor rapiti. Nu e adevarat. Cu sau fara sa-si dea seama, Iliescu le-a transmis rapitorilor un mesaj politic. Ca pot miza la negocieri pe somatia ca Romania sa-si retraga trupele din Irak, fiindca si opozitia din Romania are acelasi punct de vedere. Ulterior, Ion Iliescu a declarat ca a fost gresit inteles.
Ticalosia maxima a fost insa zvonul ca ziaristii romani au fost eliberati si ca urmau sa se intoarca la Bucuresti in cursul zilei de duminica. Inconstienta sau chiar vrea cineva ca ziaristii rapiti sa nu se mai intoarca vii in tara?
