Uniunea Scriitorilor trebuie să intre în legalitate

Zilele trecute, m-a întrebat un scriitor: ce m-a apucat să mă țin de puciuri la Uni­u­nea Scriitorilor? Asta se întâmpla după con­ferința de presă a d-lui Nicolae Ma­no­lescu prin care domnia sa anunța excluderea din USR a 11 scriitori, printre care și subsemnatul, pentru de­lictul de a fi făcut o Adu­nare Generală Extra­or­di­na­ră a USR, în care a fost alea­să o nouă conducere a Uni­unii. Domnia sa susținea că adunarea aceea a fost ile­ga­lă și că noi, cei 28 de scrii­tori care am luat parte la ea, ne-am fi ales între noi, deci trebuie să fim excluși din USR. Or, noi am ținut adu­narea respectând legea, pas cu pas, așa că a fost cât se poate de legală. De ce n-au fost mai mulți participanți? Fiindcă pe toa­te căile posibile fosta echipă de conducere a Uniunii i-a amenințat cu excluderea pe cei care ar fi luat parte la această adunare sau le-a comunicat celor mai în vârstă că își vor pierde pensiile dacă ni se alătură.

Dacă ar fi citit legea cu atenție, d-l Ma­no­lescu ar fi observat că dreptatea e de par­tea noastră, a „puciștilor“, și și-ar fi dat seama că la ora asta USR funcționează ile­gal. De ce? Pentru că, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 26 din 2000, asociațiile de tot felul, inclusiv a noastră, trebuie să facă adunări generale o dată pe an, nu la cinci ani, cum scrie în statutul după care ac­ționează fosta conducere a USR.

Atunci când câțiva colegi de breaslă au încercat să-i convingă pe cei din fosta con­ducere că Uniunea funcționează ilegal, n-a vrut să-i asculte nimeni, încât s-au văzut siliți să dea conducerea USR în judecată, pentru a aduce Uniunea în legalitate. Cât despre Adunarea Generală Extraordinară pe care am ținut-o, ea a avut loc, repet, cât se poate de legal și de public. După ace­ea, așa cum prevede le­gea, ne-am dus la tribunal, să înscriem noua con­du­ce­re aleasă și tot ceea ce mai trebuia făcut ca USR să func­ționeze legal. Altfel, ori­cine ar fi putut cere di­zolvarea USR, pentru că nu respectă legea. Așadar, în loc să ne declare puciști, fosta conducere a USR ar fi trebuit să ne mulțumească.

Or, în loc ca vechea conducere să priceapă atâta lucru, a făcut o ședință de Consiliu prin care ne-a exclus pe cei 11 din cond­u­cerea nou aleasă. Unii dintre membrii acelui Consiliu au continuat să susțină diverse neadevăruri despre noi. Inclusiv că, în loc să discutăm cu ei, pentru a ajun­ge la înțelegere, ne-am dus la tribunal. Ceea ce e, n-am alt cuvânt, o minciună.

În privința Adunării Generale Extraor­di­nare, dacă d-l Nicolae Manolescu nu s-ar fi agățat de ideea că e ilegală, ci ar fi luat parte la ea împreună cu cei din con­du­cerea USR și cu cei care-i mai susțin, probabil că ar fi putut impune prin vot altă componență a noii conduceri, lucru pe care evident că l-am fi acceptat. D-l Ma­nolescu a preferat să ne întoarcă spa­tele, cu o atitudine care n-are nicio le­gă­tură cu aceea a unui președinte al scrii­to­rilor, primul între egali. Domnia sa acțio­nează după bunul său plac. Și dacă, până să-și încheie cel de-al doilea mandat, acest stil de conducere era mai puțin vi­zi­bil, după ce s-a văzut ales a treia oară, cu posibilitatea unui număr nelimitat de man­date, prin schimbarea statutului, d-l Ma­no­lescu nu se mai obosește nici măcar să simuleze că e primul între egali și că res­pectă democrația breslei.

Imaginați-vă ce uriaș scandal ar ieși dacă un grup de politicieni aflat vremelnic la cârma țării ar propune ca președintele Ro­mâniei să aibă trei mandate! La Uniunea Scriitorilor s-a putut una ca asta, în po­fi­da protestelor unora dintre noi. D-l Ma­nolescu ar fi putut fi ales președinte ono­rific, dar nu trebuia sub niciun motiv să accepte cel de-al treilea mandat. Când noi, ca scriitori, inclusiv domnia sa, apă­rem în public și susținem limitarea numă­rului de mandate în funcții de putere, nu ne dăm singuri cu firma în cap, făcând o excepție tocmai cu președintele Uniunii noastre?

Cei care spun despre noi că stricăm ima­ginea Uniunii uită că de vreo doi ani în­coace această imagine e tot mai deterio­rată din cauza fostei conduceri, ai cărei membri sunt mai preocupați de funcțiile lor decât de binele scriitorimii și, ceea ce e mai rău, se premiază între ei, ma­ni­pu­lând voturile juriilor. Așa se face că cel mai important premiu de poezie din Ro­mânia, Premiul „Mihai Eminescu“ pentru opera omnia, a ajuns subiect de scandal public, spre consternarea membrilor Uni­u­nii și spre iritarea cititorilor.

Unii dintre cei care vor să se eternizeze la conducerea USR ne acuză pe noi, cei din noua conducere, că cerem reformarea USR fiindcă vrem puterea. Îi asigurăm că nu! Ceea ce vrem e ca Uniunea să func­ționeze legal și să-și recapete prestigiul, asfel încât calitatea de membru al USR să fie privită cu deferență, iar premiile Uniu­nii și cele girate de jurii ale USR să nu mai stârnească scandaluri sau îndoieli asupra meritelor literare ale premiaților. Vrem ca scriitorului român să nu-i fie teamă că va fi exclus din Uniune dacă își permite să critice conducerea și, nu în ultimul rând, vrem ca Adunarea Generală să fie cea care ia deciziile strategice asupra viitorului aces­tei Uniuni. Și asta nu o dată la cinci ani, ci în fiecare an, așa cum cere legea. În ceea ce ne privește, ne considerăm o con­ducere interimară, până la alegerile care vor avea loc la prima Adunare Ge­ne­ra­lă a USR, astfel încât cei care ne acuză că alergăm după putere pot sta liniștiți.