ASF, coterie de `famiglie`

Arbitrul pieţei financiare româneşti, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), trece în aceste zile printr-un scandal care i-a zguduit conducerea, îi descrie haosul interior şi ridică serioase semne de întrebare privind necesitatea existenţei acestei superumbrele artificial cocoţată deasupra pieţei.

În afacerea dibuită de procurorii Direcţiei Na­ţionale Anticorupţie (DNA), compania Carpa­ti­ca Asigurări, controlată de omul de afaceri si­bian Ilie Carabulea, nu avea un capital sufi­ci­ent pentru a rezista în piaţă. Cu alte cuvinte, nu avea banii necesari pentru a face faţă plă­ţii despăgubirilor datorate celor pe care-i asi­gurase. Asta este realitatea despre care nu vorbim prea clar: lipsa de protecţie acordată clienţilor. Procurorii au stabilit, pe baza rea­li­tăţii conturilor casei de asigurări Carpatica şi a reglementărilor pieţei asigurărilor, că firma controlată de Carabulea ar fi trebuit să facă o majorare de capital de 15 milioane de euro pen­tru a rămâne în piaţă. Nu avea banii, dar cu sprijinul unor persoane influente din con­du­cerea arbitrului pieţei a depăşit impasul. Da­că răsfoim dosarul stufos al procurorilor, aflăm că soţia ministrului de Finanţe, Daniel Chi­ţoiu, părea să tragă sforile în favoarea lui Carabulea. Mai aflăm că oamenii influenţaţi de Carabulea au croit o ordonanţă de urgenţă menită să-l alunge de la conducerea auto­ri­tă­ţii de supraveghere pe Tudor Daniel George, per­sonaj ostil grupului, care deranja. Toată sfo­răria a fost orchestrată punctual, cu grija de a-i păcăli pe partenerii europeni şi cu in­tenţia de a simula o necesitate impusă chiar de Comisia Europeană şi cu susţinerea venită chiar din partea ministrul Finanţelor, Daniel Chi­ţoiu.

Scandalul este în plină desfăşurare şi vom avea, probabil, noi dezvoltări ale afacerii. Însă acest episod dezvăluie şi incapacitatea ASF de a gestiona eficient, inteligent şi corect su­pra­^­vegherea pieţei financiare nebancare. În mediul virtual, comentatorii anonimi se referă la ASF, cu umor, ca fiind Autoritatea Science Fic­tion sau Administratorul Suveicilor Finan­cia­re. Poreclele fac haz de necaz, dar descriu lipsa de încredere a oamenilor în această ins­tituţie. Oricum e hazlie această „grabă“ de a de­clanşa investigaţii „a posteriori“, când de fapt, normal şi logic era ca ASF să dibuie ea problemele şi să sesizeze procurorii. Însă cât timp angajările în ASF par a fi rodul cu­me­triilor şi al prieteniilor de afaceri deghizate în re­laţii politice nu se pune problema unei su­pravegheri corecte.

Afacerea Carpatica Asigurări nu este singurul scandal izbucnit în viaţa scurtă a ASF. Anul trecut, o firmă de brokeraj din Râmnicu Vâl­cea, Harinvest, a prăpădit banii clienţilor. Şi atunci ASF a început investigaţiile abia după ce clienţii brokerului au sesizat că le-au dis­pă­rut banii din conturi, însă arbitrul pieţei n-a mişcat niciun deget atunci când firma derula numeroase (vreo 700) de operaţiuni de vân­zare în lipsă, fără acoperire în bani.

Unul dintre aspectele dezvăluite de recentul scandal Carpatica Asigurări este neîncrederea în onestitatea conducerii ASF, de vreme ce oa­meni din vârful piramidei, din board, sunt acum anchetaţi penal, fiind numiți doar pe criteriul clintelismului politic. Logica pieţei fi­nanciare, ignorată la noi, cerea demisia şefu­lui instituţiei Dan Radu Rușanu, personaj cu mare greutate în PNL. Un alt aspect ar fi pro­fesionalismul angajaţilor. Surse anonime din piaţa financiară susţin că unele persoane, ru­de cu influenţi politicieni, nici n-ar da pe la ASF, însă îşi primesc regulat şi integral sa­la­riile regești în cont.

Ce rost are totuşi această instituţie în care s-au dizolvat trei arbitri ai pieţei financiare, al pieţei de capital, al asigurărilor şi al fondurilor de pensii? Până acum singura ipoteză logică pare a fi posibilitatea de a oferi joburi şi salarii imense unei clientele politice aflată la bu­toane. Cele trei instituţii din care s-a întrupat ASF trăiau din taxele şi comisioanele pieţei pe care o controlau şi, ca atare, şi-au acordat și își acordă salarii imense pe care le ţin se­cre­te. Fosta şefă a Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, poreclită „re­gi­na asigurărilor“, şi-a dat un salariu anual de 348.000 de euro, mai mult decât dublu faţă de cel al şefului Federal Reserves, Ben Ber­nanke, care a primit anul trecut 199.700 de dolari (151.000 de euro). Salariul actualului „rege“ al ASF, Dan Radu Rușanu, de 14.000 euro/lună (168.000 euro/an) umilește venitul şefei arbitrului pieţei financiare americane, Se­curities and Exchange Commission, Mary Jo White, care a încasat 165.300 de dolari (124.700 euro).

Ce-au făcut comisiile parlamentare, sub cu­pola cărora stă verificarea agenţiilor de su­pra­veghere ale pieţei financiare, când au aflat (din presă) cum sfida Angela o Românie care se zvârcolea în criză? Probabil au salivat. Pe­semne că atunci au gândit parlamentarii ope­raţiunea de infiltrare cu neamuri, prieteni şi tovarăşi de afacere a acestor mănoase ins­tituţii ale pieţei. Pentru a reuşi, era nevoie de o nouă instituţie. Hazliu este amănuntul că, în timp ce la Bucureşti se ticluia apariţia ASF, bri­tanicii lichidau experimentul similar Fi­nan­cial Services Authority (FSA), deoarece eşuase în eforturile de a reglementa şi supraveghea corect piaţa. La noi, un fost şef al cooperaţiei, cu un traseu financiar susţinut politic, Dan Ra­du Ruşanu, conduce o mega instituţie, cu me­ga salarii, o platformă de satisfăcut neamuri, prieteni, coterii. Ne permitem noi asta? Nu. Avem cea mai scumpă piaţă bursieră, avertiza re­cent ambasadorul american la Bucureşti. Ia­tă însă că ne-am permis, prin indiferenţa par­lamentului, care nu a cerut rapoarte şi ex­pli­caţii, prin tăcerea pieţei, care era sufocată de ta­xe şi comisioane pe care le transfera clien­ţilor. Dar costul ascuns al acestei sfidări de a încasa în criză dublu faţă de cei mai influenţi reglementatori ai lumii este risipirea banilor şi incapacitatea de a angaja oameni competenţi. S-au strecurat şerpeşte prin parlament şi vor să o facă şi în continuare. În acest caz, ASF nu pare a fi un arbitru al pieţei, pe care o parazitează, ci o coterie de „famiglie“.