CFR Marfă, vândută la preţ de fier vechi

Prin privatizarea suspectă a CFR Marfă, pierderea imediată a statului este de cel puţin un sfert de miliard de euro.

Ce spectacol, această „privatizare“ a CFR Marfă! Un eşec în plan economic, con­so­lidat printr-un scenariu bine pus la punct, pigmentat cu şmecherii de duzină, in­clu­siv cu schimbarea condiţiilor în timpul jo­cului. Un dezastru în plan moral, deoarece are parfum de corupţie.

Probabil cea mai gravă pierdere este pră­buşirea valorii de piaţă a CFR Marfă, care s-a năruit de la cel puţin un miliard de euro, cât o estima fostul ministru liberal Ludovic Orban în decembrie 2007, până la 396 de milioane de euro. Vânzarea pa­che­tului majoritar de 51% din acţiunile CFR Marfă pentru 202 milioane de euro dă com­paniei o valoare „de piaţă“ de 396 de milioane de euro. Statul a cedat controlul CFR Marfă pentru o sumă pe care com­pania o rula în zece luni de activitate! De­sigur, cheltuia ceva mai mult, însă un ma­nagement profesionist ar fi reuşit, teo­re­tic, să taie nodul gordian al risipei sis­te­matice. Atenţie însă, pe vremea când Or­ban socotea miliardul, CFR Marfă avea, de­ja, în cârcă, datorii către bugetele sta­tului. Ziarul Financiar consemna, în acel moment, că reprezentanţi ai companiei concurente Servtrans evaluau CFR Marfă la circa 2 miliarde de euro.

Prin această privatizare suspectă, pier­de­rea imediată a statului este de cel puţin un sfert de miliard de euro. Pe termen lung, se pierd investiţii, locuri de muncă şi perspectiva de a mări salariile ce­fe­riş­tilor la un nivel european. Dacă auto­ri­tă­ţile insistă totuşi să dăruiască averea CFR Marfă grupului controlat de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, atunci riscăm să plătim, noi, contribuabilii, penalizările pe care le va decide Comisia Europeană, deoarece tranzacţia creează o poziţie dominantă de piaţă.

Cei de la GFR sunt specialişti în preluarea, prin piaţa de capital, a controlului absolut al unor companii, cum ar fi Remar. Ori­cum, GFR nu a preluat doar prin bursă fir­me din domeniul feroviar. Grupul şi-a în­ghiţit un competitor, Servtrans Invest, al treilea operator de transport feroviar din România, cu o cotă de piaţă de 8%, care se zbătea în insolvenţă. Casa de avocatură care gestiona insolvenţa Servtrans era Eu­ro Insol, aceeaşi care se ocupă, încă, de colosul energetic Hidroelectrica. Cam în­gustă aleea afacerilor...

În esenţă, asistăm la crearea imaginii unui oligarh autohton, care-şi clădeşte imperiul cu ajutorul (banilor) statului. La rândul lui, Gruia Stoica nu a jucat corect: a fo­losit o garanţie dată de banca statului pe­n­tru susţinerea afacerilor de comerţ ex­te­rior, Eximbank, pentru a participa la o li­citaţie transfrontalieră, în Bulgaria. Deşi ex­hibă ambiţii mari, de jucător regional, grupul lui Gruia Stoica nu a fost plasat printre favoriţi nici în Ungaria, unde nu a contat, nici în Bulgaria, unde privatizarea s-a amânat. Probabil că acest scenariu de participare la privatizări de peste mări şi ţări a fost singurul în măsură să obţină sus­ţinere financiară, deoarece băncile nu fi­nanţează o afacere care va fi spulberată de Comisia Europeană, deoarece sfidează re­gulile competiţiei. De altfel, Stoica ştie re­gula jocului: când a preluat Servtrans a anun­ţat, corect, Consiliul Concurenţei, de­oarece grupul său, Grampet, controla 30% din piaţă, iar firma înghiţită încă 8%. Ce-l mână acum în luptă? Dacă va pierde la masa verde europeană controlul dobândit formal asupra CFR Marfă, pro­babil va cere despăgubiri, care, desigur, nu vor fi mici şi pe care chiar le va me­rita.

Dar nu Gruia Stoica este vinovat pentru că vrea să-şi clădească un imperiu fe­ro­viar. E dreptul lui, e om de afaceri. Relu Fenechiu este însă un ministru stânjenitor pentru economia românească, deoarece ma­niera haotică în care a gestionat mi­nis­terul, cu aiureala alegerii managerilor pri­vaţi, intimidarea lor şi alungarea lor ime­diată, cu privatizarea contorsionată a CFR Marfă, poate strica imaginea Guvernului României pentru încă o decadă. Ne per­mi­tem? Fenechiu a lansat o ofertă brutal subevaluată a CFR Marfă, a sfidat regulile comerciale, pe care le invoca în cazul do­sarului său penal, a şters datoriile în mie­zul competiţiei, când de păsuire nu mai puteau beneficia decât doi competitori, şi a ignorat legile europene antitrust. Era lim­pede că trecerea CFR Marfă în mâinile Grup Feroviar Român va crea un mo­nopol de piaţă.

„Spun ce trebuie să spun şi fac ce trebuie să fac!“ Declaraţia de obedienţă este motto-ul blogului personal al lui Relu Fe­nechiu, acest zoon politicon imper­tur­ba­bil. El explica afacerea cu transfor­ma­toa­rele vechi, vopsite şi vândute apoi către Electrica Moldova, pentru care a fost in­vestigat de DNA, astfel: „Eu sunt om de afa­ceri... La momentul respectiv, struc­tura energetică era construită numai cu produse ruseşti sau construite la Elec­troputere Craiova, iar când se strica ce­va, trebuia să înlocuiască tot cu lucruri vechi, deoarece la noi nu existau“. Apropo: de unde şi la ce preţ a cumpărat Relu Fenechiu celebrele transformatoare care zac în depozitele Electrica?

Până şi în Nigeria, ţara corupţiei absolute, un ministru doar bănuit de interese în jurul unei privatizări şi-a dat demisia. În vara anului trecut, Barth Nnaji a aban­donat portofoliul de ministru al Energiei după ce s-a zvonit că ar fi existat legături între el şi o companie interesată de pri­va­tizarea centralei electrice. Ei, Barth Nnaji ăsta este un profesor universitar care a predat la University of Massachusetts în Statele Unite, cu studii postdoctorale în do­meniul inteligenţei artificiale şi al ro­bo­ticii la Massachusetts Institute of Tech­nology (MIT), şcoala cu genii. Relu al nos­tru este politician. Sau om de afaceri?