De același autor
Funcţionarea pactului de neagresiune dintre preşedinte şi premier a aşezat o plasă de siguranţă pentru investiţiile străine.
Economia românească a sărbătorit, în relaxarea unei minivacanţe de revigorare, un Paşte fericit. Leul se întăreşte, spre uşurarea milioanelor de români care plătesc rate la creditele luate în valută. Conturile ţării sunt surprinzător de echilibrate, ca şi când, brusc, o mână vrăjitorească a revărsat o punguţă cu valută peste ţară. De aici şi întărirea leului. Semnalele dinspre agricultură sunt optimiste: va fi un an mănos. Banca centrală s-a animat, a reluat dialogul cu publicul, cu o oarecare intensitate încărcată de prudenţă, potrivit tradiţiei şi aşteptărilor. Surprinzătoare este însă promisiunea guvernatorului Isărescu privind tăierea dobânzilor.
În jur se aşterne calmul. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, se ţine de cuvânt şi a stăpânit tensiunile din pieţele financiare prin mişcările dibace ale politicilor sale monetare. Această atmosferă calmă a influenţat pozitiv atât evoluţia monedei noastre naţionale, cât şi costurile împrumuturilor Ministerului Finanţelor. Am putea, deci, presupune că economia a intrat în zodia revirimentului, s-a înviorat.
O privire aruncată însă în măruntaiele contului curent al ţării, acela care descrie jocul între valuta care intră şi cea care iese din ţară, arată că surplusul de 327 de milioane de euro, afişat după primele două luni ale anului, se datorează mai degrabă unor fluxuri de investiţii de portofoliu decât unui echilibru dintre exporturi şi importuri. Nu exportăm mai mult decât importăm, asta este evident. Importurile au consumat cu 23 de milioane de euro mai mult decât am încasat din exporturi.
Totuşi, investiţiile în producţia de maşini şi echipamente de transport dau roade. În primele două luni ale anului, 42,4% din exporturile României au fost generate de industria maşinilor şi echipamentelor de transport, ceea ce poate indica o stabilitate a tendinţei de creştere a exporturilor, datorită capacităţii firmelor producătoare, de calibrul Renault, Ford, sau Continental, de a găsi pieţe externe de desfacere. Mai mult, investiţiile deja derulate de compania italiană DeLonghi şi de grupul german Bosch, ambele amplasate în parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, părăsit de Nokia, vor stimula exporturile în trimestrele următoare.
Balanţa contului curent a fost ajutată şi de vreme. Întrucât nu a fost foarte frig, importurile de combustibil au fost mai mici faţă de anul anterior, când iarna prelungită a mărit consumul.
Dar investiţiile de portofoliu sunt cele care au creat surplusul balanţei de plăţi a ţării. În primele două luni ale anului au intrat în ţară investiţii de portofoliu în valoare de 3,2 miliarde de euro, bani plasaţi în special în titluri de stat româneşti. Putem spune de fapt că, în mare parte, banii ăştia s-au întors în ţară, deoarece fugiseră în vara fierbinte a anului trecut, alungaţi de tulburările politice ale momentului şi de incertitudinile privind politicile economice ale României. Funcţionarea pactului de neagresiune dintre preşedinte şi premier a instalat calmul şi a aşezat o plasă de siguranţă pentru investiţiile străine.
Ministerul Finanţelor a avut o contribuţie esenţială la consolidarea încrederii în economia românească, prin aceea că a cheltuit măsurat, a afişat un deficit fiscal în limitele bunului simţ economic şi a reuşit astfel să împrumute bani la costuri suportabile. Scăderea costurilor împrumuturilor româneşti a depins însă şi de starea de spirit din pieţele internaţionale, calmate de Draghi. Trebuie să remarcăm faptul că toate ţările din regiunea central şi est-europeană au împrumutat bani la costuri cu 12% mai mici, în vreme ce împrumuturile româneşti s-au ieftinit cu doar 10%.
În această conjunctură optimistă, banca centrală a sărit în acţiune: a urcat dobânda pe care o plăteşte băncilor care-şi ţin banii în conturile ei şi a redus-o pe aceea pe care o percepe pentru împrumuturi. Acum diferenţa între dobânda percepută şi cea plătită este de 3%, în scădere cu 1%. Este un semnal pe care guvernatorul Mugur Isărescu îl transmite pieţei bancare, în sensul reducerii a ceea ce bancherii numesc „marja de dobândă“, adică diferenţa între cât plăteşte banca pentru depozitele atrase şi cât percepe pentru credite. Dar guvernatorul primeşte şi el un semnal dinspre piaţa bancară, anume acela că, în general, creditele au îngheţat, ceea ce în economia reală se traduce în cel mai fericit caz prin stagnare, deoarece lipsesc banii. Conştient de efectele negative ale lipsei de bani, guvernatorul a anunţat o revoluţie a politicii monetare, anume începutul unei serii de tăieri a dobânzii cheie a băncii centrale. Isărescu va face deci exact ceea ce fac deja Mario Draghi şi Ben Bernake: va ieftini creditul pentru a stimula economia. Nu va fi însă o euforie a ieftinirii banului, deoarece există riscul ca brusc câştigurile produse de plasamentele în titluri de stat sau în depozitele la termen ale străinilor să devină neinteresante, moment în care banii ies năvalnic din ţară şi atacă leul, devalorizându-l. Vom intra însă în logica economică şi monetară modernă.
Întrucât momentul pozitiv se datorează aproape exclusiv banilor străini, autorităţile de la Bucureşti trebuie să înţeleagă şi să urmeze recomandările Băncii Mondiale, menite să consolideze interesul investitorilor străini. Aceste recomandări sunt de fapt interpretări teoretice ale unor observaţii de teren, anume faptul că investiţiile străine de calitate, acelea care presupun un angajament pe termen lung şi sunt orientate către sectoarele economiei care creează valoare adăugată, de tipul Ford, Bosch sau Renault, au nevoie de un mediu de afaceri stabil, prietenos, în care legile au substanţă europeană şi sunt aplicate riguros, birocraţia este minimalistă, iar instituţiile sunt eficiente.
