De la baricadă la SMS

Senzația că ne aflăm într-o perioadă de permanent asediu ne-a unit în disperarea încrâncenată a străzii

Cristina Cioaba 26.12.2018

De același autor

De la început și până la final, anul 2018 a fost marcat de evenimente care au zguduit scena politică internă și europeană, care au marcat profund societatea. Revista 22 a adresat colaboratorilor ei un set de întrebări, încercând să afle cum văd aceștia anul care a trecut.

1. Care credeți ca a fost cel mai important eveniment pe plan intern în anul 2018? Argumentați.

2. Dar în plan extern? Cum afectează acesta România?

3. Ce previziuni aveți pentru anul 2019?

1. Anul 2018 mi s-a părut a fi anul consolidării spiritului civic. Renăscută în ianuarie 2017, după aproape 30 de ani de letargie, conștiința civică s-a maturizat în această perioadă, luând diverse forme. Se pot distinge cel puțin două dintre ele: spiritul de baricadă – iar aici evenimentul esențial a fost protestul din 10 august 2018 – și spiritul de reconstrucție, marcat de succesele proiectelor umanitare Magic Home și Dăruiește viață.

În acești doi ani deviza #REZIST a devenit un fel de brand de țară. Senzația că ne aflăm într-o perioadă de permanent asediu ne-a unit în disperarea încrâncenată a străzii. Primejdia a ascuțit simțurile și a activat o stare de vigilență continuă. „Haștagii“, cum au fost numiți protestatarii, sunt priviți cu dispreț de putere, dar și cu spaimă. Chiar încercarea de minimalizare a impactului acestora ascunde, de fapt, spaima. „Firul de praf“ le-a intrat în ochi și i-a orbit într-atât, încât acționează spasmodic, îndreptându-se către un dezastru politic, mai apropiat sau mai îndepărtat.

De la protestele săptămânale din Piața Victoriei la ingeniosul experiment sibian #VĂVEDEM, mișcarea civică de baricadă a cunoscut un vârf în august 2018. Implicarea diasporei a radicalizat rezistența. Emoția stârnită de celebrul slogan anti-PSD, lansat de un român din Suedia, a arătat o dată în plus cât de tensionată este societatea și la ce temperatură a ajuns nemulțumirea generală. Protestul a devoalat, fără vreo urmă de îndoială, fizionomia puterii actuale, capabilă oricând de represiune iresponsabilă.

În mod cert, după represiunea din 10 august „baricada“ nu mai putea arăta la fel. Intervine inevitabil uzura, iar violența extremă cu care autoritățile au reacționat a creat un soi de inhibiție. Mai mult, în 10 august s-a ajuns la un summum și descreșterea era previzibilă. Spiritul de baricadă se va metamorfoza cu siguranță — deja comunitatea Corupția ucide experimentează un alt fel de activism civic, orientat către educația pe termen lung — sau va fi înlocuit, cum ar fi și normal, de lupta politică, mai ales că urmează un an electoral. De altfel, USR a arătat că se poate face opoziție reală și eficientă prin succesul aproape incredibil a inițiativei Fără penali, dar și prin lupta juridică. În ce măsură aceste metamorfoze vor fi și eficiente e greu de spus acum. Important este însă să existe continuitate.

Pe de altă parte, spiritul de reconstrucție a strâns mult mai mulți oameni nevăzuți, dispuși să facă gestul unei minimei implicări. SMS-ul pentru donație a devenit în ultima vreme forma cea mai răspândită de manifestare a compasiunii, dar și a implicării civice. Se ascunde aici o forță uriașă care este cu siguranță un adevărat semn al schimbării. A construi împreună un spital pentru copii și a oferi un spațiu de odihnă părinților aflați în disperare înseamnă trecerea de la individualismul tribal la care ne-a dus comunismul către nașterea unei comunități. Acesta ar putea fi gestul originar al regenerării noastre. De aceea, cred că cele două proiecte sunt adevăratele realizări ale anului centenar.

2. Evenimentul internațional care a marcat acest an mi se pare a fi negocierea privind Brexit-ul. Încă nu s-a încheiat și unii cred că mai rămâne o oarecare speranță că acest divorț catastrofal nu se va produce. Vom vedea ce urmează, dar e limpede că Uniunea Europeană se află într-un moment dificil. Se adaugă în acest scenariu negru tendințele iliberale aproape generalizate în mai toate țările europene, permanenta și inacceptabil de eficienta acțiune de propagandă a Rusiei și, chiar în aceste zile, așa-numita revoluție a vestelor galbene. Imaginea unui Paris devastat în punctele sale de mare încărcătură simbolică, discursul slab al președintelui Macron, vorbind ca un demagog despre „starea de urgență economico-socială“, nu sunt deloc semne de bun augur. În ceea ce ne privește, depindem aproape total de ce se va întâmpla cu Europa.

3. E greu, dacă nu chiar imposibil, să vorbești cu noimă despre viitor. Anul 2019 va fi, în orice caz, anul decisiv pentru schimbarea clasei politice de la noi. Alegerile europarlamentare vor arăta dacă, într-adevăr, putem spera la un alt fel de viitor. Trebuie să recunosc că am mari așteptări și de la USR, și de la PLUS. Cred că, dacă mobilizarea la vot va fi pe măsura nemulțumirii generale, avem șanse să vedem oameni noi în politică. La cealaltă variantă n-aș vrea să mă gândesc chiar acum, de sărbători.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22