De același autor
Pe 24 iunie în Turcia vor avea loc alegeri anticipate, cu aproape un an și jumătate mai devreme decât prevedea calendarul electoral - noiembrie 2019. „Vedem aceste alegeri ca pe o decizie de a acumula energie pentru o Turcie măreață și puternică“, a spus Erdoğan. Oficial, motivul care a stat la baza acestei mutări este „climatul geopolitic și problemele de securitate cu care se confruntă Turcia“, după cum puncta Binali Yildirim, premierul Turciei.
Schimbarea va fi însă una profundă pentru sistemul de guvernare turc, mai ales că, începând cu aceste alegeri, urmează implementarea deciziilor votate prin referendumul constituțional care a avut loc în 2017. Concret, Turcia va deveni o republică prezidențială, cu un președinte extrem de puternic, care va avea toată puterea concentrată în mâinile sale, prin eliminarea funcției de premier și cu un parlament mai slab.
Ziua în care Erdoğan a făcut anunțul privind declanșarea anticipatelor se suprapune peste decizia parlamentului de a mai prelungi cu încă trei luni starea de urgență – care durează deja din iulie 2016, de la tentativa eșuată de lovitură de stat, ceea ce înseamnă că votul istoric din iunie se va desfășura sub această umbrelă.
În cei 16 ani de când este într-o funcție sau alta, Erdoğan a preferat să respecte calendarul electoral. Astăzi însă, în contextul unei lire tot mai slăbite și al unor perspective economice nu foarte bune, al incertitudinilor regionale și al implicării tot mai mari în Siria, decizia pare puțin surprinzătoare.
Pe plan intern, pe scena politică a Turciei și-a făcut recent apariția un nou partid (Iyi Parti), fondat în octombrie 2017, văzut ca un potențial rival pentru blocul AKP și Mișcarea Naționalistă (MHP), care a obținut și aprobarea de a se putea prezenta la alegeri. Este totuși greu de crezut că opoziția, și așa fragmentată, va reuși să „producă“ atât de repede un candidat care să poată reprezenta o adevărată amenințare pentru Erdoğan.
Paradoxal, anunțul privind organizarea alegerilor în iunie a liniștit piețele internaționale. Lira turcească, monedă care a tot slăbit în ultimele luni în fața dolarului, pare să fi câștigat câteva procente. Cel mai probabil, investitorii mizează pe faptul că, odată ce Erdoğan va câștiga alegerile, noul stabiliment de la Ankara va demara un program economic solid, care să impulsioneze creșterea și să stăvilească inflația galopantă.
În regiune, ecuația în Siria pare să se complice în ultimele săptămâni, mai ales prin intervenția Statelor Unite și a aliaților (Franța și Marea Britanie), care au lansat rachete asupra unor ținte militare ale regimului Bashar al-Assad, drept răspuns la un presupus atac chimic. Turcia duce și ea o luptă în Siria, însă pe un alt front. Ankara a lansat de la începutul anului operațiunea Ramura de măslin, prin care vrea să asigure securitatea la granița estică a țării, luptând împotriva YPG/PYD, despre care Ankara crede că sunt extensii ale PKK - gruparea care militează pentru autonomia kurzilor din Turcia. Doar că YPG/PYD beneficiază de sprijinul SUA. Inițiativa Ankarei în Siria a supărat Statele Unite, dar și Turcia este supărată pe aliatul său din NATO pentru susținerea acestei grupări.
Pe de altă parte, fricțiunile în relația cu SUA au împins Turcia în brațele Iranului și Rusiei pentru găsirea unei soluții în Siria. În plus, legăturile dintre Ankara și Moscova par să se cimenteze și prin proiecte comune – de la construirea unei centrale nucleare până la chestiuni de apărare. Complicate încep să fie și relațiile din Mediterana, la începutul anului Turcia amenințând Ciprul cu o intervenție militară, dacă nu pune capăt exploatării zăcămintelor proprii de gaz. Nici relația cu Grecia nu trece (din nou) printr-o perioadă bună.
Deocamdată, campania începută de Erdoğan în Siria s-a desfășurat bine pentru forțele turce. Iar șeful statului turc speră să tragă beneficii pentru alegerile de anul următor – pozând în cel care a îndepărtat sau, cel puțin, a stăvilit pericolul la granița estică a țării sale – apăsând butonul naționalist. Pe termen lung, s-ar putea însă ca socotelile de acum să nu se mai potrivească. Cum Siria devine un punct tot mai fierbinte pe harta Orientului Mijlociu, liderul de la Ankara încearcă să se protejeze împotriva unui conflict de uzură, al cărui deznodământ este greu de prevăzut. Iar Erdoğan știe că laurii victoriei trebuie culeși atât timp cât campania din estul Turciei merge încă în favoarea Ankarei.
Politician abil, Erdoğan a câștigat, din 2002 încoace, alături de partidul său, AKP, douăsprezece alegeri. Criticii săi spun că, pe măsură ce timpul a trecut și puterea sa a crescut, regimul său a devenit tot mai autoritar, cu peste 160.000 de persoane reținute din 2016, cu o opoziție și o presă decimate. Din punct de vedere economic, bolul de cristal nu lasă să se întrevadă nici ce s-ar putea întâmpla cu economia peste un an (căci nimeni nu și-ar dori alegeri în plină criză economică), nici cum va evolua conflictul din Siria și nici dacă relațiile cu vecinii nu se vor deteriora și ele. Și cum la ultimul scrutin – referendumul pentru modificarea Constituției – victoria nu a venit atât de categoric, Erdoğan se grăbește să profite de fereastra de oportunitate atât timp cât zarurile (îi) sunt încă norocoase.
