De același autor
Aflat de 16 ani în prim-planul politicii turce, mai întâi ca premier, apoi, din 2014, ca întâiul președinte turc ales prin vot direct, Recep Tayyip Erdoğan a mai marcat, ca urmare a alegerilor din 24 iunie 2018, o altă premieră - devine președinte cu puteri sporite, oferite de regimul prezidențial, pe care îl va conduce cu o mână forte: poate numi oficiali de top, inclusiv pe judecătorii de la Curtea Constituțională, poate pregăti bugetul, poate dizolva parlamentul, care și așa are puteri mai reduse. Cu funcția de premier eliminată, în calitate de șef al statului și al guvernului, și cu posibilitatea de a rămâne la putere până în 2028, noua Constituție îi dă mână liberă pentru a-și impune propria viziune asupra țării sale. Ca într-un one man show, reflectoarele de pe scena politică vor fi direcționate de acum înainte doar către liderul de la Ankara.
Astfel, următorii patru ani și jumătate vor însemna o luptă pentru ducerea la bun sfârșit a proiectelor legate de sărbătorirea centenarului Republicii Turcia, cunoscute și sub numele de Viziunea 2023, pe care președintele Erdoğan le-a anunțat cu aproape cinci ani în urmă, încă de pe vremea când nu ocupa cea mai înaltă funcție în stat. De pildă, din punct de vedere energetic, Turcia își dorește să fie mai puțin dependentă de importuri, de aceea, ar vrea să aibă trei centrale nucleare funcționale până în 2023. Deja, la începutul lui aprilie 2018, au fost demarate oficial lucrările pentru construirea primei centrale nucleare a Turciei, situată la Akkuyu, în provincia sudică Mersin. Evenimentul a avut loc în prezența președinților rus și turc - căci Rusia, prin Rosatom (agenția de stat pentru energie atomică), va construi acest proiect format din patru unități cu o capacitate cumulată de 4.800 de MW. „Când toate cele patru unități vor fi funcționale, centrala va genera 10% din nevoile energetice ale Turciei“, a spus, la momentul respectiv, șeful statului turc, insistând asupra ideii de a avea, în ciuda întârzierilor (Rusia a câștigat acest contract în 2010), măcar o unitate funcțională până în 2023. Un consorțiu franco-japonez ar urma să construiască o altă centrală la Marea Neagră, în Sinop, în vreme ce despre a treia centrală nu se cunosc multe detalii.
Tot la capitolul „megaproiecte“, Istanbulul ar urma să aibă cel de-al treilea aeroport, care se dorește a fi cel mai mare din lume după numărul de pasageri. Acesta a fost deja testat (cu câteva zile înainte de alegeri) de președintele Erdoğan și, cel mai probabil, va fi inaugurat pe 29 octombrie anul acesta, de ziua națională a Turciei. Tuneluri, poduri, autostrăzi, Istanbul imaginat drept un centru financiar important, toate își găsesc locul în Viziunea 2023. De asemenea, planurile șefului statului turc merg și mai departe, căci liderul de la Ankara și-ar dori să facă din țara sa a zecea economie a lumii, să dubleze PIB-ul până la 2.000 de miliarde de dolari, iar schimburile economice să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari. Totul este înglobat într-o strategie pe termen lung, cu bătaie până în 2053 (aniversarea a 600 de ani de la cucerirea Constantinopolului - Istanbulul de astăzi) și 2071 (1.000 de ani de la înfrângerea Imperiului Bizantin în bătălia de la Manzikert, care a permis turcilor selgiucizi intrarea în Anatolia).
Pe termen scurt, însă, drumul lui Erdoğan către îndeplinirea Viziunii 2023 nu va fi ușor, mai ales fiindcă dificultățile economice sunt cea mai presantă problemă. Cu toate că economia țării a crescut cu 7,4% anul trecut, noua sa Turcie are o liră tot mai slabă, ceea ce pune sub semnul întrebării realizarea megaproiectelor: inflația este galopantă (în luna mai a ajuns la 12,2%, în creștere de la 10,9% în luna precedentă - iar, potrivit Viziunii 2023, aceasta ar trebui să ajungă la sub 5%), în contextul în care regimul devine tot mai autoritar, cu peste 160.000 de persoane reținute din 2016, cu o opoziție și o presă decimate, potrivit Reuters.
Chiar dacă liderul de la Ankara va ridica starea de urgență (care a fost introdusă în urmă cu aproape doi ani, drept consecință a încercării de răsturnare a sa), așa cum a promis în campania electorală, acest lucru nu înseamnă că oponenții săi nu vor mai fi în vizorul regimului: pentru că operațiunea militară în Siria, dar și lupta împotriva mișcării Gullen au fost declanșate sub umbrela stării de urgență). În plus, Erdoğan a anunțat, după câștigarea alegerilor, că Turcia va continua să „elibereze teritoriile siriene“, astfel încât refugiații să se întoarcă acasă în siguranță, au scris agențiile de presă. Iar Turcia are de ce să se îngrijoreze: dincolo de operațiunile militare pe care le are în Siria și Irak, pe teritoriul statului sunt circa 4 milioane de refugiați sirieni către care Turcia direcționează sume importante, iar în contextul unei crize financiare, această povară este una greu de dus.
Privite din alt unghi, alegerile anticipate au avut și un alt efect: frontul comun pe care au înțeles să îl facă partidele de opoziție pentru a-l contracara pe Erdoğan, în condițiile dificile de represiune din Turcia. Încep să apară fisuri în construcția liderului maxim de la Ankara, iar pe fondul problemelor economice, opoziția își poate face speranțe că va crește.
