Transformarea Turciei

Intervenția armatei trebuie înțeleasă în logica sancționării derapajelor de la principiile kemaliste.

Cristina Dobreanu 19.07.2016

De același autor

 

O noapte, aproape 300 de morți, peste 1.400 de răniți și aproximativ 6.000 de arestați din rândurile militarilor și ale reprezentanților jus­tiției - așa ar putea fi rezumată, sec, lovitura mi­litară eșuată din Turcia, din 15 iulie. Este noaptea în care pre­ședintele Erdoğan a pro­mis că va îndepărta toți „vi­rușii“ din instituțiile de stat, dar și momentul în care își consolidează regimul au­to­ri­tar și acutizează polarizarea din rândul societății turce. Destabilizarea Turciei este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât acest stat are un rol cru­cial în criza imigranților, este un partener-ch­e­ie al NATO în regiune și actor important în lupta împotriva ISIS.

 

Armata, care a jucat un rol important în viața Turciei încă de la înființarea republicii, fiind ga­rantul secularității statului, a început, după ve­nirea la putere a lui Erdoğan, să fie în­de­păr­tată, sub umbrela respectării criteriilor de ade­rare la UE. Însă intervențiile armatei de-a lun­gul istoriei moderne a Turciei trebuie înțelese în logica sancționării derapajelor de la prin­ci­pii­le kemaliste și a încercării unor lideri po­li­tici de a se abate de la ele. Mai cu seamă că, în ultimii trei ani, de la protestele din Parcul Ge­zi și până la lovitura de stat eșuată din iulie 2016, dorința lui Erdoğan de a concentra pu­terea doar în mâinile sale, fă­ră a întâmpina rezistență, s-a făcut tot mai simțită. În aceas­tă cheie ar putea fi inter­pre­tată încercarea puciștilor de a opri aceste derapaje.

 

Vina a căzut pe susținătorii lui Fethullah Güllen, cleric și ini­țiatorul mișcării Hizmet, fost aliat al lui Erdoğan, care de la sfârșitul anilor ‘90 se află în exil în SUA. Ruptura de­fi­ni­tivă între Erdoğan și Güllen a venit în 2013, când acuzații de corupție, devoalate de către un procuror simpatizant al mișcării Güllen, au atins mai mulți oameni din cercul apropiat al lui Erdoğan, dar și membri ai familiei sale.

 

Că este sau nu Güllen în spatele acestei ten­tative de lovitură de stat (lucru neasumat de imamul stabilit în SUA), acesta re­pre­zintă mo­ti­vul perfect pentru ca președintele turc să cu­rețe armata și justiția de toți cei ca­re se opun politicilor sale. Erdoğan pare in­tran­si­gent. Nicio împotrivire nu poate trece ne­sanc­țio­na­tă. De altfel, nu doar cu sim­pa­ti­zanții lui Gül­len a procedat astfel președintele Erdoğan, ci chiar cu oameni considerați odi­ni­oară apro­pi­ați ai săi. Ahmet Davutoğlu, uni­versitar, ar­ti­zan al doctrinei „zero probleme cu vecinii“, fost premier în momentul în care Erdoğan a de­ve­nit președinte, a fost forțat să plece din frun­tea guvernului, printre motive fiind și ezitarea în a-l susține pe deplin pe șeful sta­tu­lui în în­cercarea de a impune un sis­tem pre­zi­dențial. În­locuirea sa cu un per­so­naj mai pu­țin pro­e­mi­nent a fost încă un pas pentru ca Erdoğan să centralizeze controlul puterii în mâinile sale.

 

Occidentul a reacționat rapid, subliniind ne­ce­si­tatea respectării alegerilor constituționale și a schimbărilor fără violență, care respectă sta­tul de drept și realitatea rezultată în urma scrutinelor democratice. Respectarea drep­tu­ri­lor omului ar trebui să fie o șosea cu două sen­suri în care nu doar cei care sunt la pu­te­re prin alegeri libere trebuie respectați, ci și cei care au încercat să conteste ordinea cons­tit­­uțională (imaginile cu militari reținuți pro­vizoriu, ținuți în condiții umilitoare, bătuți sau uciși au inundat Internetul).

 

La începutul acestei săptămâni, Înaltul Re­pre­zentant pentru Politică Externă, Federica Mo­gherini, i-a cerut Turciei să respecte ordinea constituțională. „Noi am fost primii, în acea noapte tragică, care am spus că instituțiile le­gitime trebuie să fie protejate (...) Astăzi sun­tem cei care spunem că statul de drept tre­bu­ie protejat în această țară. Nu există nicio scu­ză pentru orice pas care duce țara pe un altfel de drum“, a spus șefa diplomației eu­ro­pene. În plus, perspectivele reintroducerii pe­dep­sei cu moartea, abolită de Turcia pentru a respecta criteriile de aderare la UE, ar putea pune capăt fragilului parcurs european al An­ka­rei. La rândul său, John Kerry a atras aten­ția guvernului turc să respecte principiile de­moc­ratice, căci SUA „susțin aducerea au­to­ri­lor loviturii de stat în fața justiției, dar aver­tizează împotriva oricărei soluții care merge dincolo de acest lucru“. De asemenea, Kerry a precizat că Turcia trebuie să aducă dovezi în sprijinul acuzațiilor potrivit cărora Güllen ar fi implicat în lovitura de stat, dar trage și un semnal puternic de alarmă legat de statutul de membru al Turciei în NATO, care „are ce­rin­țe clare legate de res­pec­tarea democrației și va măsura într-ade­văr foarte atent ceea ce se întâmplă“, a spus Kerry. Atitudinea pru­den­tă a can­ce­lariilor europene ar putea avea ca motivație și teama de un nou val de refugiați, dar, pe de altă parte, și im­po­si­bi­li­ta­tea de a-i mai trimite pe cei care au ajuns în UE înapoi în Turcia, așa cum o făceau până acum, pen­tru că este o „țară sigură“ pentru refugiați.

 

Consecințele vor putea fi însă văzute abia pes­te câteva săptămâni, atunci când „cu­ră­țe­nia“ propusă de Erdoğan se va încheia, iar armata și justiția își vor număra soldații rămași pe ba­ricade.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22