De același autor
China dă în clocot. Dar nu atât din cauza declinului economic, cât mai ales din cauza conflictelor din interiorul Partidului Comunist. Președintele Xi Jinping a reușit să enerveze atât de mulți dintre foștii lideri, dar și o mare parte a aparatului său birocratic, încât, pentru prima oară în istoria Partidului Comunist Chinez, ruptura dintre două facțiuni, dintre două modele de conducere, a răbufnit în public.
Spre stupefacția observatorilor străini, dar și a chinezilor de rând, cele mai importante două ziare oficiale publică de o vreme încoace editoriale care vorbesc deschis despre opoziția pe care politica lui Xi Jinping o întâmpină din partea altor lideri din partid. Și nu este vorba doar de politica economică, ci mai ales de, surpriză, campania anticorupție intensă pe care acesta o susține cu toate forțele.
În ultimii trei ani, de când Xi Jinping a devenit președinte, mai mulți lideri de marcă ai partidului, inclusiv unul care controla serviciile de securitate internă, dar și doi dintre cei mai importanți generali de armată, au ajuns în fața tribunalelor și a Curții Marțiale, pentru luare de mită.
Relevant pentru România este laitmotivul demnitarilor comuniști, iritați și speriați de impetuozitatea anchetelor anticorupție sprijinite de președintele lor. Din ce în ce mai puțin temători să vorbească cu jurnaliștii despre motivele supărării lor, ei spun că președintele ar trebui să se ocupe mai mult de economie decât de justiție. Și se plâng că funcționarii refuză să mai avizeze proiecte de investiții de teama procurorilor anticorupție.
Vă sună cunoscut? Așa este. Același argument pe care îl invocă și Ponta de aproape un an de zile, mai precis de când Dan Șova a intrat pe mâna procurorilor, pentru a justifica de ce nivelul investițiilor publice s-a prăbușit.
Guvernul Ponta nu derulează proiecte majore pentru că funcționarii se tem de DNA – așa explică premierul, de câte ori este întrebat, de ce nu construiește autostrăzi, școli, spitale. Teroarea DNA, implicit, este, în viziunea sa, și la originea faptului că avem excedent bugetar. Iar dacă tot îl avem, de ce să îl lăsăm necheltuit și să nu mărim salarii?!
Nu minciunile lui Ponta sunt subiectul, ci faptul că el conduce ca un lider comunist chinez de modă veche, corupt, și că avem o administrație publică precum cea a Chinei, la fel de puțin adaptată rigorilor unui stat de drept și standardelor unei economii capitaliste moderne.
Doar un politician format la școala lui Mao Zedong ar putea spune, senin, că subalternii săi nu mai semnează acte de frica DNA, fără să priceapă că o astfel de afirmație este o recunoaștere că fie este corupt, fie incompetent, sau și una, și alta.
Dacă funcționarii sunt corupți și nu semnează pentru că le este frică, pe bună dreptate, să nu fie prinși, înseamnă că Ponta le este direct, sau prin miniștrii lui, complice. Un corupt care ține în administrație alți corupți, în loc să-i trimită în fața justiției sau măcar să-i dea afară.
Varianta că premierul are sub el un mușuroi de infractori iar el nu știe nimic nu îl absolvă de răspundere. Puțini s-au obosit să citească Strategia Națională Anticorupție 2012-2015. Cei care au făcut-o au observat că aceasta este extrem de precisă în a trasa obligații foarte detaliate pentru toate instituțiile publice din România pentru prevenirea corupției.
Ce înseamnă asta? Că dacă Ponta ar fi fost un premier performant, instituțiile publice ar fi avut deja în funcțiune sisteme care să prevină într-o asemenea măsură corupția încât riscul de a mai avea în subordine un funcționar infractor care să nu semneze acte de teamă că va fi prins ar fi fost minim.
Iată ce prevede primul obiectiv al Strategiei Naționale Anticorupție, „Remedierea vulnerabilităţilor specifice instituţiilor publice prin implementarea sistematică a măsurilor preventive“:
• Intensificarea activităţilor de implementare a sistemelor de control intern/managerial la ordonatorii principali de credite, incluzând instituţiile publice din subordine;
• Introducerea treptată la nivelul instituţiilor publice a unei metodologii unitare de evaluare a riscurilor de corupţie ca premisă pentru dezvoltarea planurilor interne de integritate;
• Implementarea Codului de conduită pentru evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri comunitare;
• Consolidarea statutului şi a rolului consilierului de etică;
• Operaţionalizarea de sisteme telefonice de tip call-center care să faciliteze sesizarea iregularităţilor şi a posibilelor fapte de corupţie.
Care este sistemul de control intern la Ministerul Transporturilor? Cum arată evaluarea riscurilor de corupție la Ministerul Dezvoltării? Ce prevede Codul de conduită la Ministerul Fondurilor Europene? Au toate instituțiile publice din România consilier de etică și, dacă da, ce fac ei, concret? Au toate instituțiile publice din România call-center pentru sesizarea faptelor de corupție?
Chiar și dacă răspunsurile la toate întrebările de mai sus ar fi satisfăcătoare pe hârtie, este evident că în realitate vorbim de forme fără fond. Altfel nu s-ar explica volumul imens de dosare de corupție ajunse la DNA, altfel nu s-ar explica experiențele de zi cu zi ale cetățenilor și care descriu în continuare o țară măcinată de corupție. Iar dacă suntem în continuare la acest nivel, asta se explică și prin eșecul implementării măsurilor de prevenție. Eșec imputabil fiecărui ministru în parte și, în ultimă instanță, premierului.
Însă despre ce prevenție putem vorbi când premierul însuși setează cel mai de jos standard de integritate și responsabilitate prin faptul că refuză să demisioneze, deși s-a început urmărirea penală împotriva sa?!
Tot responsabilitatea premierului și a guvernului său este și dacă funcționarii se tem să semneze fără să aibă nimic pe conștiință. Este obligația lor să găsească metodele prin care și celui mai de jos angajat din sistemul public să i se explice că nu are de ce să se teamă dacă nu încalcă legea.
Din nefericire, administrația publică din România și conducătorii ei alcătuiesc și astăzi, în bună măsură, același tip de sistem închis și retrograd inventat în perioada comunistă, care a fost reformat din temelii în țările care au făcut o tranziție reușită către statul de drept și economie de piață. O combinație de proști și de hoți, în care oamenii competenți și integri reprezintă o minoritate persecutată sau, în cel mai bun caz, marginalizată.
Reformarea sa reală și profundă va fi una dintre prioritățile zero ale viitorului guvern după ce Ponta va primi ceea ce au primit și liderii chinezi care au fost convinși că trăiesc într-o țară, într-un sistem în care nimeni, niciodată nu va îndrăzni să îi pedepsească pentru fărădelegile comise.
