De același autor
Polemica legata de criteriile de evaluare pentru performantele stiintifice gazduita cu amabilitate de revista 22 continua! As dori sa fac o serie de precizari legate de articolul d-lui Andrei Cornea in nr. 848 al revistei. Multe dintre ele le-am omis in articolul precedent pentru a nu abuza de "ospitalitatea" revistei 22. Reamintesc ideile principale din acest articol: a) metoda de evaluare "peer review" produce rezultate proaste in cadrul sistemului academic romanesc deoarece conduce la autoperpetuarea sistemului (cu bunele si mai ales relele sale); metodele scientometrice sunt relevante pentru disciplinele stiintifice "dure", asa incat o intrebare pertinenta este daca umanioarele sunt chiar asa de deosebite incat relevanta acestor metode sa fie minima; c) necesitatea unor studii comparate pe aceasta problema. Iata acum precizarile suplimentare..jpg)
• Am pledat in precedentul meu articol pentru utilitatea scientometriei. Nu stiu daca aceasta metoda poate "salva Romania", nu imi propun asa ceva. Pot prezenta un caz concret in care aceasta metoda de evaluare a condus la rezultate bune. In institutul in care lucrez ( Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei") se folosesc de mai bine de 10 ani criterii scientometrice pentru promovari. Nu a fost usor ca aceste criterii sa fie acceptate, dar rezultatul este atingerea unei stari de normalitate, cel putin din punct de vedere stiintific. Prin aceasta inteleg ca se publica cam un articol cotat ISI de catre fiecare cercetator in fiecare an, ceea ce corespunde aproximativ mediei din tarile avansate. (In departamentul in care lucrez - cel de Fizica Teoretica - situatia este bine peste medie). Acest fapt este cu atat mai remarcabil cu cat si din institutul nostru a existat si exista o teribila "fuga a creierelor". Cu alte cuvinte, aplicand metode obiective si dure de evaluare, s-a ajuns in cativa ani la o stare de normalitate. Nu cred ca exista multe alte locuri in Romania unde aceasta stare de normalitate sa fi fost atinsa. Personal mai cunosc doar cazul Institutului de Matematica al Academiei si cel al Institutului de Fizica Materialelor (tot de la Magurele) si nu cred ca nedreptatesc pe multi!
• Ne-am bucurat cu totii ca numarul de stegulete rosii din evaluarile tarii noastre de catre UE a scazut. Dar ce bine ar fi daca ar fi fost semnalate si alt fel de stegulete, sa le zicem albe, pentru oazele de normalitate. Personal, gasesc regretabil ca nici guvernantii, nici evaluatorii UE nu par sa fie preocupati de existenta acestora si de incurajarea lor. In loc de aceasta, presa de senzatie vorbeste de imaginare pericole legate de radiatii, iar conferinta de presa organizata pe aceasta tema de directorul general al institutului nu se bucura de atentia nici unei televiziuni.
• Evident, as dori ca guvernantii sa tina seama de rezultate atunci cand aloca fondurile disponibile, iar in cercetarea fundamentala sa predomine criteriile obiective de tip ISI. A cere insa standarde academice mai slabe acolo unde s-au dat fonduri mici este o politica care nu va duce la performanta niciodata. Mai degraba seamana cu diversele forme de discriminare pozitiva de a caror utilitate ma indoiesc. Pur si simplu, trebuie sa fie incurajati exact acei cercetatori care, in pofida situatiei financiare relativ precare, au reusit sa faca performanta de a ajunge la starea de normalitate.
• Se afirma destul de des ca in evaluarea unui cadru didactic ar trebui sa joace o pondere importanta activitatea didactica. Sunt total impotriva acestei idei, din urmatorul motiv. Legislatia in vigoare leaga numarul de posturi din universitati de numarul de studenti. Este o frumoasa continuitate cu sistemul de pana in 1989! Din acest motiv, standardele studentilor sunt in cadere libera. Nimeni nu isi permite sa ii "pice" pentru ca sa nu isi piarda painea. As propune urmatorul test oricarei facultati din Romania: sa mi se dea programa de invatamant din care sa fac un test de nivel mediu (cu ajutorul unor colegi din strainatate) si sa il aplic apoi unui numar de cateva zeci de studenti deja promovati si alesi la intamplare. Nu cred ca multe facultati ar accepta aceasta maniera de verificare a nivelului de pregatire al studentilor!
• Ajungem la o problema conexa, si anume subfinantarea invatamantului. Sa fie oare de vina doar guvernantii, care nu inteleg importanta invatamantului, sau o parte a problemei o constituie si numarul enorm de universitati aparute dupa 1989? Exista mai multe universitati de stat decat judete, ca sa nu mai vorbim de cele particulare. Prin ce isi justifica existenta aceste universitati: nivelul cercetarii stiintifice, nivelul de pregatire al studentilor? Nu cred. Se spune ca avem mai putini studenti (raportat la populatia tarii) decat in tarile UE? Asta inseamna ca trebuie sa scoatem studenti pe banda rulanta? Daca se va dovedi ca studentii dispusi sa ajunga la un nivel decent de pregatire sunt de doua ori mai putini ca in UE, eu zic ca ar trebui sa ne multumim cu acestia, sa le asiguram lor conditii mai bune de studiu si sa asiguram conditii mai bune universitarilor si cercetatorilor care ii pregatesc. Nu trebuie sa ne indarjim sa le dublam numarul in mod artificial. Ar fi doar o forma fara fond. In acest mod, se vor elibera fonduri imense si nu se va mai putea vorbi de subfinantarea invatamantului. Daca ce propun este prea dur, se poate imagina o perioada de tranzitie in care sa existe o finantare diferentiata legata strict de nivelul cercetarii stiintifice si de nivelui real de pregatire al studentilor.
• In privinta relevantei scientometriei in domeniul umanioarelor se sustine din nou teza ca articolele ISI sunt mai putin importante decat cartile. Articolul meu se incheia cu invitatia de a demonstra aceasta teza! Ar trebui studiate cateva zeci de universitati bune din SUA si UE si vazut daca in domeniul umanioarelor exista multe cazuri de profesori universitari cu CV-uri din care articolele ISI lipsesc. Personal, ma indoiesc. In privinta CV-ului unor personalitati ca Derrida, iata ce am gasit in baza de date ISI: 155 de articole si peste 600 de citari (din care o parte pot fi autocitari si trebuie excluse). Aceste date imi confirma relevanta bazei de date ISI si pentru umanioare. Intrucat aceasta baza de date se gaseste la Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, iar accesul este liber, ii invit pe colegii de la umanioare sa continue aceste studii de caz. Atata vreme cat o cariera stiintifica este construita doar pe baza unor carti aparute intr-o limba de mica circulatie, nu se va putea sti cu precizie cat de originale sunt ideile din acea carte. Poate ca ideile sustinute in carte au fost lansate de alti cercetatori din lumea larga. Sistemul de evaluare utilizat de revistele de circulatie internationala exact asta face: elimina ideile care sunt deja pe piata. Nu voi fi convins niciodata ca o carte este realmente originala doar in urma unei cronici favorabile aparute intr-o revista literara neacademica.
• Nu cred ca ne aflam in situatia dramatica de a sacrifica universitari cu CV-uri fara articole ISI in favoarea unor tineri cu doctorate in strainatate care s-au adaptat sistemului ISI. Personal, as fi multumit daca acestia din urma ar fi incurajati sa se intoarca, iar acest lucru se va intampla numai cand vor sti ca articolele lor vor cantari mai greu si nu vor fi "batute" de diverse carti. Cred ca se poate imagina un sistem in care sa fie suficient loc sub soare pentru toata lumea, dar in care cei care corespund standardelor ISI sa aiba prioritate. Ce pot face personalitatile intru totul stimabile pe care le enumera d-l Andrei Cornea ar fi tocmai sa produca aceasta schimbare de mentalitate. Sunt convins ca unii dintre ei o fac cu discretia care caracterizeaza orice lucru bine facut.
• In sfarsit, ironia legata de denominarea profesorilor trebuie redirectionata catre d-l Bogdan Dumitrescu, desi nu cred ca o merita. Ce bine ar fi daca am mai denomina cate un profesor universitar doctor de genul celor care au reusit sa faca si frumoase cariere politice, atat in provincie, cat si in Bucuresti!
