De același autor
Azi, partenerii externi văd, poate, ceea ce părea neclar acum câţiva ani: un politician periculos, gata oricând să treacă orice linie roşie, să apeleze la orice arme interzise pentru a-şi apăra poziţia.
Victor Ponta era văzut bine în mediile diplomatice, înainte de a ajunge premier: noua stea a politicii româneşti, tânăr, inteligent, conversându-se lejer în engleză sau franceză cu partenerii externi, colocvial, cu limba ascuţită; pe scurt, de perspectivă. Arată capacitatea de a învăţa rapid limbajul puterii, în ciuda unei evidente imaturităţi politice, puse mai degrabă pe seama lipsei de experienţă decât a caracterului său duplicitar şi imprevizibil. Aşa cum bine sintetizează Florin Negruţiu în Gândul, multă lume vedea lucrurile cam aşa: Ponta este viitorul, Băsescu trecutul, iar Antonescu pe nicăieri.
Încrederea le-a fost zdruncinată în vara lui 2012. Odată ajuns premier, tânărul politician Ponta a şocat cancelariile occidentale cu lipsa de scrupule, cinismul şi dispreţul faţă de elementare valori democratice. Aceste carenţe de caracter au ieşit la iveală în timpul acţiunii de suspendare şi a referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu. Nici acuzaţiile de plagiat (Ponta rămâne totuşi singurul demnitar în funcţie din Europa după acuzaţii dovedite de furt intelectual), nici tentativa eşuată de lovitură de stat nu l-au compromis definitiv. Pragmatic vorbind, Ponta a beneficiat de legitimitatea oferită de votul popular masiv pentru USL din decembrie 2012.
A urmat o campanie externă agresivă. Tânărul premier a fost chiar la un pas să convingă Occidentul că poate conta pe noua putere de la Bucureşti, că toate ororile comise se încadrează în limitele luptei politice, cu toate accidentele şi excesele ei, că statul de drept, justiţia, orientarea europeană a României rămân la locul lor. Cine ar fi crezut că de la întâlnirile cu Barroso, Merkel, Hollande, Biden, cinicul Ponta a căutat să obţină un singur beneficiu politic: poza legitimării externe pentru a defila glorios cu ea prin prin ţară? Vedeţi, sunt acceptat de mai marii lumii, stau cu ei la masă de la egal la egal. Impostura a mers atât de departe, încât nemţii şi alte cancelarii occidentale nu doar că au înghiţit gogoşile premierului Ponta, dar au început să mormăie împotriva preşedintelui Băsescu, pe motiv că nu e capabil de coabitare.
Să zicem că nici curtea asiduă făcută Chinei n-ar fi trebuit să-i trezească din somn. Până la urmă, cu toţii caută soluţii de supravieţuire. La faza asta statele devin, cum ar zice Traian Băsescu, egoiste. Ultimele iluzii s-au năruit însă pe 10 decembrie, în marţea neagră, când parlamentul dominat de USL a legalizat corupţia, a legiferat banditeşte în beneficiul infractorilor. Culmea cinismului, în tot acest timp premierul Victor Ponta alerga la Johannesburg după o poză cu preşedintele american Barack Obama, marele trofeu lipsă din albumul său de mic impostor. Cu modificările la Codul Penal, cu Legile amnistiei şi graţierii votate noaptea pe furiş, toate gândite inclusiv de oameni din afara partidului, dar aflaţi în relaţie cu infractori dovediţi, încrederea masivă cu care a fost învestit Victor Ponta în afara ţării ar trebui să-i fie retrasă. A minţit, a minţit, a minţit. A minţit planetar, dacă vreţi. I-a minţit pe toţi, pe Barroso, pe Merkel, pe Biden şi pe Obama.
Tuturor acestor lideri puternici ai lumii le-a promis că nu se va atinge de justiţie, de statul de drept. Nu poate spune azi că n-a ştiut ce votează majoritatea USL. Ar însemna să admită că nu o controlează, ceea ce-i la fel de grav. În realitate, ştia foarte bine, după cum aflăm de la partenerul său de coaliţie, Crin Antonescu. Liderul PNL insinuează că premierul i-ar fi propus - ce altceva - o minciună: să spună public că nu-i de acord cu amnistia, dar s-o voteze, calificând ideea „cam stupidă“.
Prins cu această nouă minciună planetară, Victor Ponta a reacţionat obraznic împotriva ambasadelor SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Franţei, care au luat poziţie împotriva votului din parlament, cerându-le să nu se mai amestece în treburile interne ale României. Americanilor le-a sugerat că, dacă nu le convine, Chevron n-are decât să-şi ia tălpăşiţa. În urechile unora a sunat ca o formă de şantaj pe faţă.
Azi, partenerii externi văd, poate, ceea ce părea neclar acum câţiva ani: un politician periculos, gata oricând să treacă orice linie roşie, să apeleze la orice arme interzise pentru a-şi apăra poziţia. Vedem azi un Ponta naţionalist, aliat cu infractori, cu moguli, cu pegra societăţii, acceptând să transorme oficial banditismul în politică de stat, numai şi numai pentru a se menţine la putere. Mai are cineva nevoie de probe sumplimentare? Îi vor acorda partenerii externi a treia şansă, după afacerea plagiatului, după criza politică din 2012 şi după marţea neagră?
Cum se va schimba scenariul la prezidenţialele din 2014? Foarte posibil ca Victor Ponta să încerce o delimitare de putere şi o nouă legitimare externă, lăsând la o adică funcţia de premier pentru poziţia onorabilă de comisar european. Pare să fie un scenariu luat serios în calcul la vârful USL. Nu e clar dacă-i va reuşi o astfel de mişcare, dar până atunci va apela fără jenă la discursul naţionalist şi se va apăra cu sloganul politicianului rămas fără argumente: să nu ne spună alţii ce să facem la noi în ţară. Se va arunca iarăşi în braţele baronilor, mogulilor, penalilor pentru a-şi salva pielea.
Observaţi că Dan Voiculescu l-a acuzat pe Crin Antonescu că s-a aliat cu Traian Băsescu pentru a-l trimite la puşcărie. N-am auzit să fi zis ceva de Victor Ponta. Un bun amic l-a plasat pe liderul PSD într-una dintre următoarele categorii: sunt politicieni care cred în valori, politicieni care nu cred în nimic şi politicieni care nu cred că există oameni care cred în ceva. Alegeţi voi ce i se potriveşte mai bine.//
