De același autor
Probabil ca protestele de azi ar fi ramas in mare parte fara obiect si fara tinta politica daca astazi aveam un alt premier, de preferinta economist cu ceva reputatie, si o garnitura de ministri mai credibila decat echipa slaba de astazi in care exceptiile pot fi numarate pe degetele de la o mana.
Ministrul de interne, Traian Igas, a coborat vitejeste, miercuri seara, in mijlocul ultimilor protestatari din Piata Universitatii. Foarte spontan, a dat nas in nas cu un revolutionar distrus, ramas fara privilegii si cu patru copii. Igas l-a invitat la minister "sa discute problema", aplicand astfel noua directiva de partid, care obliga la un dialog cat mai intens cu societatea. Scena, cam artificiala, este inca un semnal ca Guvernul Boc pare dispus la orice compromis pentru a se salva. Premierul se agata in mod evident de putere, desi argumentul rational ar trebui sa-l oblige, in urmatoarele saptamani, la o demisie responsabila, singura cale de a evita o catastrofa la alegerile din noiembrie.
N-ar fi exclus ca Guvernul sa le dea inapoi "revolutionarilor" o parte din privilegiile taiate in noiembrie anul trecut. Exista informatii ca se poarta negocieri in acest sens. E vorba in principal de asa numita indemnizatie de revolutionar, care putea ajunge pana la 20 de miloane pentru statul degeaba pe banii nostri. Guvernul ajunsese sa cheltuiasca peste 100 de milioane de euro anual cu 17.000 de insi intitulati revolutionari, multi dintre ei impostori sadea. Din 2004 incoace, cand erau vreo 4000, numarul lor s-a marit in mod suspect de patru ori. Cum sa nu iasa in strada cand statul ii trimite la munca dupa ani de concediu subventionat din taxele si impozitele celor care muncesc?
Reiau ce am spus miercuri seara la B1 TV: toata compasiunea si solidaritatea cu pensionarii, cu profesorii, cu medicii onesti, cu toate categoriile sociale lovite in plin de criza. Toti acestia au dreptul sa protesteze, sa-si verse nemultumirea, sa ceara socoteala puterii. Dar nu pot solidariza cu asa zisii revolutionari revoltati ca si-au pierdut privilegii care nu se justificau nici acum 20 de ani, cu atat mai putin astazi, cu exceptia compensatiilor primite de urmasii celor decedati sau raniti in decembrie 89. Ar fi inca o mare dezamagire daca Guvernul va reveni asupra deciziei juste luate anul trecut, altminteri una dintre putinele fapte bune.
Tot dispretul pentru opozitia camuflata in "cetateni obisnuiti", pentru inselarea opiniei publice. Altfel, USL are tot dreptul sa organizeze cate manifestatii doreste, precum cel de astazi, cu conditia sa le asume deschis. De ce s-au ascuns pana azi cei de la PNL si PSD in spatele "zecilor de mii de cetateni" organizati ca la carte de liderii lor de partid? Ca sa se catere discret pe "valul de revolta populara" pe care tot ei l-au ridicat? A lupta pentru o viata mai buna, propunand masuri concrete si credibile, oferind alternative inteligente, este chiar obligatia opozitiei. Dar a exploata la negru nefericirea altora se numeste pur si simplu cinism si dispret.
Strigatoare la cer manipularile televiziunilor de stiri. Filmeaza si prezinta cateva sute de oameni ca si cum ar fi un stadion, forteaza comparatii stupide intre protestatarii de astazi si manifestantii din 89. Desi, bunul simt iti spune ca nu exista nici cea mai mica legatura cu revolutia de acum 20 de ani. Unde e dictatura? Cum adica sa ceri libertate, cand de ani de zile puterea este tocata de dimineata pana seara de televiziunile de stiri? In ce dictatura din lume se intampla asta? In afara de penali, de hoti si infractori, cine isi vede cu adevarat liberatea amenintata?
Daca analizam mai atent profilul celor din strada, vedem oameni mobilizati care lupta pentru cauze complet diferite, unele incompatibile cu altele. Vedem lozinci anti-Rosia Montana, altii vor privilegiile inapoi, unii se plang de pensii si salariile mici, cativa se lupta cu taxa auto, gasiti activiste feministe nelinistite ca sunt prea putine femei in Piata Universitatii, acesta devenind el insusi motiv de suparare (!!!!). Vom dibui printrei ei si pedelisti infiltrati, revoltatii impotriva tuturor (PDL-USL, aceiasi mizerie) care lasa impresia unui protest anti-sistem. Vor fi fiind destui care preiau acest mesaj convinsi sincer de coruptia tuturor etc etc etc. In total, sunt cateva sute de oameni prezentati la pachet si nediferentiat sub titulatura de "protestatari". Sunt corecte asemenea omogenizari? Nu, desigur.
Si atunci, veti intreba, de ce sa plece Boc? De ce sa cedeze? Explicatiile, mai jos.
De ce cred, asadar, ca demisia Guvernului Boc este necesara dar complicata? Protestele s-au transformat deja din ceea ce parea sa fie o miscare spontana intr-un produs televizat regizat artistic de opozitie. Numai ca el arata infinit mai credibil decat "revolutiile de platou" inscenate anii trecuti, izul de autenticitate e mai puternic. Opozitia, in cardasie cu televiziunile de stiri, vor gasi resurse sa scoata de acum incolo in fiecare zi cate un grupulet de oameni in strada, in Bucuresti si alte cateva orase, astfel incat sa mentina zile in sire atmosfera de rascoala publica. Opinia publica va intelege mai greu ca asista la vechea piesa de teatru pusa in scena ceva mai inteligent. Va vedea zilnic lozinci, proteste, fete ponosite, nemultumiri, atmosfera sumbra, etc. Asta nu are cum sa nu lase urme intr-un an electoral.
A nu se intelege de aici ca negam o realitate: exista o baza reala de nemultumire, o presiune sociala crescanda. Dar cu exceptia celor iesiti in strada vineri, 13 ianuarie, in semn de solidaritate cu medicul Raed Arafat, restul duhneste a teatru politic impachetat la TV ca un veritabil reality show. Opozitia, cu largul concurs al presedintelui Traian Basescu care i-a fortat demisia medicului Raed Arafat intr-un mod cu adevarat revoltator, a creat un produs ceva mai sofisticat, cu potential letal in an electoral. Chiar daca exista destule informatii ca protestele din ianuarie au fost planuite de opozitie de cel putin doua luni, exploatand frustrari sociale tot mai mari, chiar daca asistam la teatru politic, efectele acestor zgomote amplificate zilnic prin goarnele televiziunilor vor scufunda PDL-ul pana in noiembrie 2012.
In fata acestor realitati simple, Emil Boc ar trebui sa inteleaga ca singura sa solutie rationala in acest moment este pasul lateral si sacrificarea politica a figurilor care azi au devenit tinta protestelor. Sigur, nu astazi, sub presiunea strazii si nici la cererea opozitiei. Dar in cateva saptamani s-ar putea retrage pentru a lasa loc in Guvern, in al 12- lea ceas, unei echipe noi. Inutil sa mai spunem ca era bine ca acest lucru sa se intample anul trecut, cand Traian Basescu cerea "relansarea increderii in Guvern". Probabil ca protestele de azi ar fi ramas in mare parte fara obiect si fara tinta politica daca astazi aveam un alt premier, de preferinta economist cu ceva reputatie, si o garnitura de ministri mai credibila decat echipa slaba de astazi in care exceptiile pot fi numarate pe degetele de la o mana.
Greu de imaginat ca Emil Boc mai poate fi salvat de conjunctura sau de partid ca in urma cu un an. Desi, premierul a mai supravietuit unor situatii limita. Boc spus, marti seara, la B1 TV, ca nu poate “oferi” populatiei demisia asa ca n-ar fi cu totul exclus ca propriul orgoliu sau interesele din PDL sa-l tina la Guvern in ciuda presiunii publice crescande. Numai ca ramanerea sa la Guvern, in contextul de azi, se va deconta catastrofal la viitoarele alegeri. Argumentele rationale sunt in favoarea eliminarii sale de la Palatul Victoria. Asta o pot face si cativa ministri dispusi sa-si dea demisia in bloc in caz ca Emil Boc tine cu dintii de scaun (dupa modelul retragerii ministrilor PD din guvernul Ciorbea in 1998).
Insa la fel ca acum un an, Emil Boc va fi asaltat de echipele de consulanti, analisti, consilieri si sfetnici in pericol de a ramane someri. Toti acestia ii vor spune contra cost ca, in urma unor analize complexe, rezulta limpede ca trebuie sa se sacrifice pana la sfarsit in fruntea Guvernului. Apoi, retelistica de afaceri din jurul partidului, lideri ca Ioan Oltean si alti baroni mari si mici disperati ca vor pierde accesul la resurse se vor impotrivi, cum au procedat si in februarie 2011, demisiei premierului Boc. Acum e momentul sa traga ultimele tunuri, contracte, afaceri.
Iar contra-argumentul ca un nou premier risca sa pice in Parlament declansand astfel o criza politica, poate chiar anticipate, pica: nici un parlamentar, de la nici un partid, nu-si va trage singur un glont in cap pentru a-si incheia prematur mandatul, asta in conditiile in care legea electorala in vigoare nu-i garanteaza nimanui realegerea. Pe de alta parte, de ce si-ar dori opozitia sa darame Guvernul Boc in acest an electoral? Unde va gasi o tinta mai buna? Daca nu vor mai putea striga "Jos Boc", ce le mai ramane lui Ponta si Antonescu? Jos Basescu, dar parca presedintele nu candideaza.
Prin urmare, cine va invinge in final: ratiunea sau calculul politic?
