De același autor
Prima concesie făcută de guvern a fost aruncarea peste bord a ministrului Teodor Baconschi. Insuficient însă.
Prin vocea UDMR s-au anunţat încă două posibile concesii care răspund nemulţumirilor exploatate de opoziţie pentru a întreţine protestele.
Prima concesie vizează o categorie numeroasă de bugetari (cam 300.000, conform unor estimări neoficiale), funcţionari care au primit în anii trecuţi diverse sporuri. Aceste beneficii trebuie astăzi returnate, după ce Curtea de Conturi a constatat, caz cu caz, că au fost acordate ilegal. Or, nu e puţin lucru pentru un funcţionar de primărie (aici se pare că s-au dat cele mai multe sporuri). Ai toate motivele să ieşi în stradă când te vezi obligat să returnezi sume de ordinul a zeci de milioane, având o leafă mică, din care statul i-a mai şi tăiat 25%. Aceşti funcţionari pot reprezenta o felie importantă din baza reală de nemulţumire.
Nu întâmplător, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ar fi propus luni, potrivit unor surse politice citate de Agerpres, amnistie fiscală în cazul funcţionarilor afectaţi de decizia Curţii de Conturi. Mulţi dintre ei se judecă în instanţă, însă şansele să-şi păstreze banii sunt mici. Multora li se trag deja din salariu sumele pe care le datorează instituţiei care acum câţiva ani le-a acordat generos cadouri electorale sub formă de sporuri, prime etc.
Cu toţii identifică, probabil, sursa răului în Guvernul Boc, sub care se văd nevoiţi să bage mâna în buzunar pentru a returna ceea ce instituţiile statului, mai precis Curtea de Conturi, a decis că nu li se cuvine. Este un detaliu semnificativ de sistem care ne-a lipsit pe toată durata protestelor pentru a înţelege cu precizie sursa nemulţumirilor. Dacă guvernul va anula deciziile Curţii de Conturi, care afectează 300.000 de funcţionari, o sursă majoră de tensiune ar fi eliminată.
A doua concesie ar urma să fie făcută posesorilor de maşini vechi, care plătesc din 13 ianuarie 2012, inclusiv pentru vânzarile interne, celebra taxă de primă vânzare în cazul maşinilor înmatriculate înainte de ianuarie 2007. Ministrul Mediului, László Borbély (UDMR), a cerut, luni, coaliţiei ca taxa să fie suspendată cu un an, interval în care să fie achitată doar taxa de poluare auto, redusă cu 25%. Am remarcat cu toţii lozincile împotriva taxei auto, însă această categorie de protestatar a fost considerată mai degrabă o prezenţă insolită, unii dintre numeroşii excentrici ai Pieţei Universităţii. Or, lucrurile nu stau chiar aşa.
La o privire mai atentă rezultă că avem de-a face cu o categorie numeroasă de cetăţeni. Ea îi include pe toţi posesorii de maşini vechi, mai săraci sau mai înstăriţi. Toţi aceştia se află azi în situaţia de a nu-şi mai putea vinde rabla fără a înregistra o gaură importantă în micul buget de familie. Chiar dacă taxa urmează să fie plătită de cumpărător, proprietarul unei maşini care valorează o mie, două sau trei mii de euro, dar a cărei taxă urcă de la câteva sute la câteva mii, în funcţie de caracteristicile tehnice, se vede în imposibilitatea de a-şi vinde maşina.
Câţi sunt afectaţi de această măsură? Am văzut la începutul anului imagini la TV cu sute de oameni luând cu asalt ghişeele de înmatriculări auto pentru a-şi vinde maşinile înainte de 13 ianuarie, data intrării în vigoare a legii. Practic, o parte din agitaţiile de la ghişee s-a mutat în străzi, adăugându-se altor categorii de nemulţumiţi. E legitimă revolta lor? Tot „pe surse“ citate de Agerpres aflăm de ce a propus UDMR suspendarea taxei cu un an: „Motivul invocat a fost că, deşi noua taxă a fost anunţată cu mai multe luni în urmă, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles complet sistemul şi nu au avut, astfel, timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, însă taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte de multe ori valoarea autovehiculului“.
În fine, a treia concesie, de această dată perfect ilegitimă, ar fi în cazul revoluţionarilor. N-ar fi exclus ca guvernul să le dea înapoi o parte dintre privilegiile tăiate în noiembrie anul trecut. Există informaţii că se poartă negocieri în acest sens. E vorba în principal de aşa-numita indemnizaţie de revoluţionar, care putea ajunge până la 20 de milioane pentru statul degeaba pe banii noştri. Guvernul ajunsese să cheltuiască peste 100 de milioane de euro anual cu 17.000 de inşi intitulaţi revoluţionari, mulţi dintre ei impostori sadea. Din 2004 încoace, când erau vreo 4.000, numărul lor s-a mărit în mod suspect de patru ori. Cum să nu iasă în stradă, când statul îi trimite la muncă după ani de concediu subvenţionat din taxele şi impozitele celor care muncesc? Ar fi o mare dezamăgire dacă guvernul va reveni asupra deciziei juste luate anul trecut, altminteri una dintre puţinele fapte bune. //
