De același autor
Constituţia în vigoare, aşa ambiguă cum e, este nesocotită tocmai de cei care-l acuză pe şeful statului că-şi depăşeşte atribuţiile.
Premierul Victor Ponta a relansat, într-un interviu publicat duminică, 9 septembrie, de cotidianul austriac Die Presse, tema reducerii atribuţiilor preşedintelui la simpla funcţie de reprezentare, prin eliminarea oricăror atribuţii care-i permit intervenţii în treburile guvernului. În viziunea sa, Constituţia trebuie modificată în 2013. „Succesorul în fotoliul prezidenţial trebuie să înţeleagă că rolul său nu este să intervină în munca guvernului, ci doar să reprezinte ţara şi să medieze între diferitele tabere politice. Exact cum face preşedintele Heinz Fischer în Austria“, explică Ponta. Premierul constată că actuala Constituţie „oferă posibilităţi limitate de soluţionare a unui astfel de conflict“ şi afirmă că „devine o situaţie problematică dacă preşedintele intervine în procesul de guvernare şi, din această perspectivă, Băsescu are o personalitate puternică“.
Imaginea unui preşedinte decorativ, devenită obsesie cronică în USL, a fost exprimată mult mai plastic de liberalul Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, „actualul guvern are de partea sa şi majoritatea parlamentară. Parlamentul şi guvernul reprezintă, împreună, puterea într-un stat. Atunci când ele sunt conştiente de puterea lor, preşedintele rămâne un simplu tăietor de panglici şi purtător de cuvânt pentru sine însuşi, serviciile de informaţii învaţă ce înseamnă controlul parlamentar, iar Parchetele îşi reîmprospătează, potrivit legii, conducătorii şi modalitatea de a conduce, respectând procedurile“.
Prima observaţie: România are, într-adevăr, nevoie de o clarificare a raporturilor între puteri. Actuala Constituţie instituie un regim semiprezidenţial, conferindu-i preşedintelui o serie de atribuţii. Acestea sunt însă imprecis definite. Constituţia nu a fost gândită pentru situaţii de coabitare, ci pornind de la prezumţia colaborării între preşedintie şi guvern. În situaţii de coabitare se ajunge inevitabil la conflicte între cele două instituţii şi la arbitrajele Curţii Constituţionale.
A doua observaţie: cu toate ambiguităţile sale, Constituţia în vigoare poate funcţiona dacă este citită cu bună credinţă. Cel puţin două exemple recente arată că guvernul şi primul ministru au fost sursa principală de conflict, nu „personalitatea puternică“ a lui Traian Băsescu. E vorba de disputa pe tema reprezentării României la Consiliul European şi de scandalul izbucnit după solicitarea preşedintelui de a fi informat trimestrial pe tema parteneriatelor strategice ale României.
În primul caz, faptele sunt clare: Curtea Constituţională a stabilit pe 27 iunie că preşedintele reprezintă România la Consiliul European şi că poate delega această atribuţie. Premierul Victor Ponta a încălcat decizia Curţii, mergând la Bruxelles, ceea ce l-a determinat pe şeful statului să afirme că a fost împiedicat să-şi exercite atribuţiile. În al doilea caz, faptele sunt la fel de clare: pe data de 4 septembrie, în primul său discurs de după referendum, preşedintele le-a solicitat ambasadorilor informări trimestriale referitoare la parteneriatele strategice şi le-a cerut să transmită afară mesajul că „instituţiile statului au funcţionat corect“.
Această poziţie a stârnit iarăşi nemulţumirea liderilor USL, care au evocat posibilitatea declanşării a unei noi acţiuni de suspendare. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a declarat împotriva „unor canale de comunicare separate“, negându-i, de fapt, preşedintelui un set de atribuţii constituţionale. Cerându-le în mod explicit ambasadorilor să acţioneze într-un anumit fel, Traian Băsescu s-a comportat ca şef al diplomaţiei, rol pe care şi-l revendică guvernul.
Şi în această problemă, Curtea Constituţională a făcut deja lumină. În motivarea Deciziei 683 din 27 iunie 2012, aceeaşi care tranşase problema reprezentării României la Bruxelles, Curtea stabileşte fără echivoc rolul preşedintelui în politica externă a României. Redăm integral argumentaţia Curţii: „Potrivit art.80 alin (1) din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. (…) Prin urmare, Curtea constată că rolul guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat. Aşadar, rolul guvernului este unul mai degrabă derivat, şi nu originar, cum este cel a preşedintelui României; aşadar, nefiind o putere delegată, ci proprie preşedintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voinţă expres de către acesta, atunci când consideră necesar“.
În concluzie, constatăm că sursa conflictelor de natură juridică între instituţiile statului nu o reprezintă, în ultimele două situaţii, Traian Băsescu, ci tocmai guvernul, care deplânge faptul că preşedintele se amestecă în treburile sale. Altfel spus, Constituţia în vigoare, aşa ambiguă cum e, este nesocotită tocmai de cei care-l acuză pe şeful statului că-şi depăşeşte atribuţiile. Apoi, nu este deloc limpede la ce i-ar ajuta pe liberali o Constituţie care să-i rezerve preşedintelui rolul de „tăietor de panglici“. Poate Crin Antonescu aşa se vede în 2014. Dar lor, liberalilor, la ce le-ar folosi un Crin Antonescu urcat în vitrina de la Cotroceni şi un Victor Ponta la guvern, având în mână toată puterea? //
