De același autor
Autori: DANA TRIF și HO MING-SHO
Au trecut cinci ani de la Mișcarea Umbrela din 2014 și acțiunile de dezobediență civilă „Ocupați centrul cu pace și dragoste“ care au adus zeci de mii de protestatari pe străzile din Hong Kong. În 2014, cererile lor s-au concentrat pe votul universal pentru alegerea șefului executiv al acestei Regiuni Speciale Admnistrative.
Carrie Lam a fost aleasă pe 25 martie 2017, fiind al IV-lea șef al executivului de la transferul către Republica Populară Chineză (RPC) din 1997. Legea fundamentală este cvasi-Constituția Hong Kong-ului, care consfințește capacitatea de autoguvernare a Regiunii în toate aspectele, cu excepția apărării și a relațiilor externe. Hong Kong-ul se bucură în continuare de un grad semnificativ de autonomie: chineza și engleza sunt ambele limbi oficiale ale puterilor executive și legislative, precum și ale sistemului judiciar; are propriul steag și emite pașapoarte pentru rezidenții săi.
Legea fundamentală este un compromis politic care conferă o formă instituțională principiului „o singură țară - două sisteme“. Compromisul, consacrat în 1984 și asumat de Margaret Thatcher, însemna efectiv că „sistemul capitalist anterior și modul de viață vor rămâne neschimbate timp de 50 de ani“ (art. 6). Termenul pentru schimbări politice majore este, prin urmare, 2047. Ceea ce se va întâmpla după acestă dată rămâne o mare necunoscută, de unde și frica crescândă, în special în rândul tinerilor hong-konghezi, că viitorul ar putea însemna o revenire la politica autoritară a Chinei continentale.
Pe acest fundal istoric și politic, la data de 6 iunie 2019, un miting masiv, la care se presupune că au participat mai mult de un milion de oameni, a cerut retragerea unei aparent inofensive legi de extrădare. Începând cu acea zi și până în acest moment, protestele au continuat fără încetare. Cererile protestatarilor s-au apropiat treptat de cele ale Mișcării Umbrela. În loc să solicite doar retragerea unui proiect de lege nefast, protestele au evoluat într-o campanie de reafirmare a identității Hong Kong-ului și a proiectului său neterminat de democratizare. Sloganul lui Edward Leung din 2016 - „Restaurează Hong Kong-ul, revoluția timpului nostru“ - a fost în mod neașteptat adoptat de protestatari ca simbol al luptei lor prodemocrație. Leung, în vârstă de 28 de ani, este un fost activist politic al Mișcării Umbrela, aflat în închisoare. El este unanim considerat drept inspirația spirituală a noului val de proteste.
Povestea bătăliei pentru democrație în Hong Kong a (re)început cu o crimă destul de sordidă. În loc să petreacă în februarie anul trecut o escapadă romantică de Sf. Valentin în Taipei, un cuplu a sfârșit într-o ceartă mortală. Tânăra, care a dezvăluit că era însărcinată cu copilul unui alt bărbat, a fost sugrumată. Iubitul ei, Chan Tong-kai, în vârstă de 19 ani, i-a pus trupul într-o valiză și s-a întors la Hong Kong. Chan a recunoscut că și-a asasinat prietena. Cu toate acestea, deoarece crima a avut loc în Taiwan, cu care Hong Kong-ul nu are un tratat de extrădare, procurorii Taiwanului nu au putut prelua cazul.
Carrie Lam ar fi putut alege să semneze acordul de extrădare cu Taiwanul sau să trateze crima ca pe un caz special. În schimb, a optat pentru lărgirea domeniului de aplicare a proiectului de lege, incluzând acorduri de extrădare cu alte state, inclusiv cu China continentală. Această mișcare politică a devenit scânteia care a (re)aprins focul. Nu numai că cererile de alegeri prin vot universal ale Umbrelei au rămas fără ecou, dar din 2017 încoace liderii săi au fost persecutați și închiși.
Înainte de încarcerarea sa, activistului Edward Leung i-a fost prima dată interzis să candideze pentru un loc în Consiliul Legislativ. Motivul? Nu dovedise suficientă loialitate față de statutul Hong Kong-ului ca parte a Chinei. Organizatorii campaniei de nesupunere civilă nonviolentă „Ocupați centrul cu pace și dragoste“ au fost, de asemenea, trimiși la închisoare. Chan Kin-Man, un profesor de sociologie la Universitatea Chineză din Hong Kong, care a publicat un interviu despre democrație, și Henry David Thoreau în revista 22 în septembrie 2017, și Benny Tai, profesor de drept la Universitatea din Hong Kong, au fost condamnați la 16 luni de închisoare.
Răpirile misterioase ale unor adversari politici sau ale celor percepuți ca atare au erodat și mai mult încrederea hong-konghezilor în instituțiile lor. În 2015, 5 parteneri ai unei edituri specializate în cărți critice la adresa elitei politice din Beijing au dispărut unul câte unul și au reapărut în RPC. În ianuarie 2017, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din China, Xiao Jianhua, cu legături până și cu familia lui Xi Jinping, a fost răpit de niște bărbați neidentificați din apartamentul său de lux aflat în exclusivistul Four Season Hotel din Hong Kong. O înregistrare video a unei camere de supraveghere îl arată purtat într-un scaun cu rotile, cu capul învelit într-o pătură.
Protestele actuale din Hong Kong au propriul lor specific. În primul rând, ele nu au un lider. Structura demonstrațiilor este în mare parte descentralizată. Cămașa neagră, marca vestimentară a protestatarilor, a devenit simbolul unei identități colective și chiar, spun unii, de doliu pentru Hong Kong. Protestatarii au folosit, de asemenea, tactici mai agresive decât acum cinci ani: de la asaltul asupra clădirii Consiliului Legislativ, la 1 iulie, la sit-in-urile din aeroportul din Hong Kong, care au început pe 9 august și au devenit, 4 zile mai târziu, tot mai violente. Poliția a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimile. Un presupus agent de informații al serviciilor chineze care s-ar fi infiltrat în sit-in a fost ulterior descoperit și bătut. Unii dintre protestatari au încercat să-l protejeze pe bărbat și să-i ajute pe paramedici să-l transporte afară. Global Times (GT), un ziar pro-guvernamental de la Beijing, a identificat ulterior un al doilea bărbat care fusese, de asemenea, imobilizat și lovit, ca reporter GT.
Acest episod de „mob violence” (violență a maselor) a fost relatat diferit în mass-media, platformele de știri pro-guvernamentale denunțând atacul. Pentru protestatari a fost un eveniment pregătit de autoritățile chineze în încercarea de a distruge legitimitatea campaniei Hongkonghezilor. Aceștia și-au cerut scuze a doua zi pentru acțiunile lor. Pe o pancartă ținută de două tinere scria: „Dragi turiști / Ne pare foarte rău pentru/ Ce s-a întâmplat ieri / Eram disperați și / Am luat decizii imperfecte / Vă rugăm să acceptați scuzele noastre”.
Reacția de până acum a șefei executivului, Carrie Lam, nu răspunde protestatarilor. În două rare conferințe de presă, Lam a anunțat că intenționează să pună deoparte, dar să nu retragă legislația. Într-o mișcare de conciliere a subliniat că „proiectul de lege [este] mort“. Între timp, intensitatea protestelor a crescut. În loc să scadă numărul și în ciuda ploilor torențiale, protestul din 18 august a reunit aproape 1,7 milioane de oameni.
Prin pancarte manifestanții și-au exprimat sprijinul pentru o tânără grav rănită la un ochi de un glonț de cauciuc tras de poliție. Adunarea a avut loc în Parcul Victoria, deoarece o cerere prealabilă de autorizare a unui marș spre centru fusese respinsă. Protestatarii au refuzat însă să se conformeze. Tineri și vârstnici rezidenți, precum și părinți cu copii au ignorat eventuala pedeapsă pentru „adunare ilegală“ (5 ani de închisoare) și au plecat în marș spre districtul central din Hong Kong. Potrivit unui articol din The Guardian, mulțimea a scandat mesaje de tipul „Luptă pentru libertate!” și „Recucerirea Hong Kong-ului, revoluția erei noastre!”. Asemănător tehnicilor utilizate în protestele de masă românești din 2017/2018, manifestanții au proiectat lumini laser pe o clădire a guvernului și pe garnizoana Armatei de Eliberare a Poporului din apropiere.
Răspunsul Beijingului la tulburările din Hong Kong a fost mai degrabă reținut. Adoptând o strategie de tip carrot & stick, Partidul Comunist a rămas de neclintit în refuzul său de a recunoaște legitimitatea cererilor hong-konghezilor, acuzându-i pe cei deveniți violenți de terorism susținut de forțe străine. De asemenea, a preferat să acționeze în culise, cerând comunității de afaceri prietenoasă Beijingului să riposteze prin concedierea angajaților activi în proteste. Zhang Xiaoming, înaltul oficial al Beijingului pentru Hong Kong, a numit mitingurile o „revoluție colorată“. Spectrul unei noi revoluții care să conteste controlul Partidului Comunist asupra puterii pare să fie una dintre fricile profunde ale Beijingului.
Modul în care va reacționa RPC la cererile tot mai insistente de la granițele sale în favoarea democrației este o întrebare care îi preocupă pe mulți analiști. Unii consideră Taiwanul drept motivul pentru care RPC nu ar putea tolera niciodată un grad mai mare de autonomie pentru Hong Kong. O astfel de mișcare ar pune în pericol pretențiile RPC de reunificare istorică cu insula și ar stimula tabăra proindependență din Taiwan.
Cele mai recente reacții ale Congresului însă, inclusiv un proiect de lege bipartizan care asigură protestatarii că nu vor fi împiedicați de autoritățile locale să obțină vize americane, ar fi un semn că președintele este singur în simpatiile sale pentru Xi. Legea privind drepturile omului și democrația din Hong Kong ar impune președintelui SUA să identifice persoanele responsabile pentru răpirile editorilor și jurnaliștilor din Hong Kong, precum și a celor implicați în reprimarea libertăților civile și politice ale rezidenților, inclusiv prin înghețarea accesului la poprietățile lor americane și interzicerea accesului în Statele Unite.
Mass-media au sugerat deja paralele între Hong Kong în 2019 și Piața Tiananmen în 1989. Mulți se tem de o reacție dură a Chinei continentale, deși majoritatea sunt de acord că nici Xi, nici Partidul nu își pot permite o reacție militară în forță. Aceasta din urmă ar plasa din nou pe lista neagră regimul și ar zdrobi statutul de centru global financiar și economic al Hong Kong-ului. Relația simbiotică dintre China continentală și Hong Kong, una benefică reciproc potrivit anumitor surse, își trage puterea tocmai din principiul „două sisteme - o singură țară“. Totuși, incertitudinile generate de 2047, data de încheiere a acestui aranjament, pare să poziționeze cele două părți pe direcții ireconciliabile.
Creșterea autoritarismului manifestat de Xi și preluarea indefinită a puterii nu poate decât să genereze neîncredere în privința respectării cerințelor hong-konghezilor de vot universal și de protecție a drepturilor civile și politice. Mulți speră că democratizarea, în sensul sufragiului universal, ar ajuta la rezolvarea problemelor lor zilnice. Este unul dintre motivele pentru care valul actual de proteste pare să reunească straturi sociale foarte diferite.
Logica democrației, ca să îl parafrazăm pe filozoful argentinian Ernesto Laclau, tinde să cuprindă diverse revendicări sectoriale, unificându-le sub un singur banner: democrația. Ceea ce se întâmplă în Hong Kong este un proces de democratizare, un marș inexorabil către un sistem politic diferit. Va fi acest proces oprit din nou? Oare calculele puterii și rivalitatea geopolitică vor strivi dorința pentru democrație? Se poate. Dar contestarea fară teamă a unui hegemon regional emergent într-un moment în care China se îndreaptă spre înăsprirea controlului social și spre un autoritarism tot mai intens este un semn de curaj, de viziune și, poate, chiar al lucrurilor care vor urma. Chan Kin-Man și-a încheiat ultima prelegere la Universitatea Chineză din Hong Kong cu o viziune asupra viitorului care ne-ar putea ajuta să înțelegem opoziția insolubilă dintre două sisteme politice diferite, dar și faptul că acțiunea începe întotdeauna cu o întrebare: „În această călătorie lungă și îndepărtată, am sentimentul că drumul înainte este nelimitat și obscur, iar uneori lumina este foarte slabă. Ce pot face în această noapte întunecată?“.
Dana S. Trif este cercetător afiliat Centrului pentru Studii Internaționale al Universității Babeș-Bolyai, cu expertiză pe zona est-asiatică și, mai recent, pe valul global de proteste pro-democrație.
Ho Ming-sho este profesor în Departamentul de Sociologie la Universitatea Națională din Taiwan, Taipei. Cartea sa cea mai recentă – Challenging Beijing’s Mandate of Havean: Taiwan’s Sunflower Movement and Hong Kong’s Umbrella Movement – a fost publicată în 2019.
