De același autor
De ce am mai avea interes pentru publica.ii .i car.i tiparite, de vreme ce traim în epoca online .i în era Facebook? Unii spun deja aceasta enormitate, al.ii doar o gândesc.
Cei din generația mea își amintesc ce a însemnat momentul Decembrie 1989 pentru presa românească. Brusc, chioșcurile sărăcăcioase și cenușii de ziare, la care până atunci nu se băgau decât periodicele Partidului, în frunte cu Scînteia, s-au umplut de publicații la care se făcea coadă. După atâtea cozi la alimente, în anii ‘80, cozile la ziarele noastre libere arătau și însemnau - deodată - altceva. Într-o pagină a lui Radu Cosașu, ruptura aceasta e pusă în evidență de felul în care Leonte Răutu, fostul cerber ideologic al epocii trecute, contempla un chioșc nou de ziare. Stupefacția lui Leonte Răutu în fața dezlănțuirii unei prese necontrolate și necenzurate, lățindu-se „indecent“ pe tarabele din centrul Bucureștilor, era un motiv de profundă și adâncă bucurie pentru un jurnalist și un scriitor ca Radu Cosașu, care simțise pe pielea lui și controlul, și cenzura.
Astăzi, la aproape un sfert de secol de la momentul zero al redescoperirii și reinventării presei românești, o flanare prin Centru este mai degrabă una întristătoare. Aproape că nu mai găsești ziare - iar cele care totuși se mai vând sunt din sfera produselor subjurnalistice și subculturale de tip tabloid. Cât despre revistele culturale... A cumpăra un număr de revistă culturală, în centrul Capitalei unei țări membre a Uniunii Europene, este un act inițiatic, dirijat de răspântii, ursitoare și destinul personal. La chioșcurile noastre de ziare descoperi orice altceva decât ziare, iar majoritatea revistelor culturale din țară, după închiderea chioșcului din fața Muzeului Național al Literaturii Române (în urma pierderii sediului), nu se mai găsesc nicăieri.
De ce ar mai apărea un ziar quality, dacă el nu se vinde? De ce ar mai exista reviste culturale, dacă publicul interesat nu le poate cumpăra? În definitiv, de ce am mai avea interes pentru publicații și cărți tipărite, de vreme ce trăim în epoca online și în era Facebook?
Unii spun deja aceste enormități, alții doar le gândesc. Sunt spiritele imitative și adaptative, care caută mereu drumul cel mai ușor, confundându-l cu evoluția, și anume cu evoluția logică și legică. Dacă, mâine, ar crăpa Facebook-ul și pe ruinele lui ar apărea ceva complet diferit, apostolii online-ului integral ar vorbi despre rețeaua de socializare cu superioritatea cu care, azi, vorbesc despre tipar. Fiindcă evoluția legică, după ei, este aceea în care mai-noul are obligatoriu dreptate împotriva mai-vechiului. Mai-vechiul trebuie să dispară, să evacueze scena, pentru ca mai-noul să apară și să se instaleze în centrul gândirii, deprinderilor, existențelor noastre. Omul recent din cartea lui Horia-Roman Patapievici este un om gândind și trăind în news-feed.
Sunt ultimul care să ignore ori să disprețuiască forța de diseminare a Internetului - dar de când am ajuns să confundăm mijlocul cu scopul și instrumentul cu dezideratul? În logica direcției online în cultura română, copiii noștri n-ar mai trebui să învețe nimic (pot găsi, doar, totul pe Google), n-ar mai trebui să deschidă o carte (e mai lesne și mai cool să dai like și share), n-ar mai trebui să intre într-un muzeu (sunt aplicații care le oferă accesul, din așternut).
O logică și o filozofie a minimului efort intelectual prezidează lecțiile, cursurile și seminariile pe care ni le tot oferă - cu aerul că avem nevoie de ele - oameni fără instrucție, dar cu ambiția de a instrui pe alții. Nu, domnilor apostoli ai inutilității tiparului, în ce mă privește, nu am nevoie de cursurile domniilor voastre de „progres“ pe vector subcultural. Eu am nevoie de cărți, de ziare quality și de reviste culturale, de muzee și biblioteci, de galerii de pictură și de săli de teatru pline de oameni asemenea mie. Nu am și nu avem nevoie de opoziția artificială dintre tipar și Internet, menită să ascundă carențele din instrucția domniilor voastre, lipsa de orizont al unei formări intelectuale.
E problema domniilor voastre că nu ați citit, nu ați văzut și nu ați ascultat. Rămâneți domniile voastre în paradigma Google, în orizontul like & share și în estetica de tabloid. Construiți domniile voastre instituții prin care să oferiți celor interesați fructele cunoașterii de la care vă nutriți. Și, rogu-vă, nu mai vorbiți cu atâta aplomb despre progres, când tot ce fac domniile voastre este să importe, fără nici un discernământ și fără vreun aport personal, ultimul trend din US și ultima modă din UK. Dacă se întâmplă să ajungeți în US ori în UK, intrați totuși într-o librărie, într-o bibliotecă, într-o galerie de artă... Dați câțiva bănuți pe ziarele și revistele culturale tipărite de acolo. Pe scurt: culturalizați-vă.
O știre a explodat, la închiderea ediției, în spațiul culturii române cu extensie europeană și globală. Un propovăduitor al direcției online a preparat o omletă cu trei ouă, a făcut selfie cu tigaia - și acum așteptăm cu răsuflarea tăiată potențialul de viralitate al postării sale. //
CITIȚI ȘI
