Patapievici

Daniel Cristea-enache 02.07.2013

De același autor

Voi face o analiză la rece a performanţelor înregistrate de Institutul Cultural Român şi de literatura română datorită lui Horia-Roman Patapievici şi echipei sale.

Un vechi obicei al cetăţeanului daco-ro­man (iar intelectualul român face fala ce­tăţenilor daco-romani) este o bună relaţie cu instituţiile; mai exact, cu cei care le conduc. Câtă vreme eşti într-o funcţie înal­tă şi-i poţi fi de folos unui intelectual român, acesta te va trata cu întreaga con­sideraţie pe care o meriţi. Îţi va face vizite de curtoazie, îţi va oferi cărţi cu dedicaţie, te va invita la lansarea lor, va lega şansele sale pe lumea aceasta de o singură per­soană, dar ce spun persoană?, per­so­na­li­tate: a ta. Eşti unicul care ilustrezi exem­plar Valoarea, Ideea, Reperul. Câtă vreme deţii funcţia respectivă, respectul ne­măr­ginit pe care ţi-l poartă intelectualul ro­mân rămâne nemărginit.

Respectul începe să se mărginească – ac­celerat – odată ce Valoarea pe care o ilus­trezi şi Reperul pe care-l reprezinţi în cul­tura română şi universală nu mai sunt aso­ciate cu o funcţie înaltă: să spunem, aceea de preşedinte al Institutului Cultural Ro­mân. Din momentul în care ţi-ai dat de­misia şi un altul va veni în locul tău, ma­jusculele din ochii umezi ai celor fericiţi de a-ţi fi contemporani lasă loc rezervelor, obiecţiilor critice, ba chiar amintirilor ne­plăcute în legătură cu tine. La finalul aces­tui proces (s-a înţeles că nu durează mult, fiindcă totul e pe fast forward), Horia-Ro­man Patapievici este omul de care trebuie să ne delimităm.

Ei bine, nu o să fac acest lucru şi nu o să intru nici în categoria celor cu memorie ca­pricioasă, nici în a celor care-şi schimbă convingerile politice în funcţie de cine se află la putere, nici în a celor care gândesc cultura română după agenda lor. Voi face ceva mai simplu (mi se pare mai complicat să minţi decât să spui adevărul), şi anu­me, o analiză la rece a performanţelor în­re­gistrate de Institutul Cultural Român şi de literatura română datorită lui Horia-Ro­man Patapievici şi echipei sale.

 

Girul experţilor

Primul element important al reuşitei de la „vechiul“ ICR a fost creditarea experţilor. În locul schemei de gândire cu un atot­priceput şi atoatedecident, Horia-Roman Patapievici şi-a limitat voit şi inteligent propriile posibilităţi, pârghiile însoţitoare, pentru a asculta argumentele profesionale ale experţilor (în literatură, în teatru, în film, în artele plastice...). De aici a re­zul­tat, pe de o parte, legitimarea internă a pro­duselor artistice exportate; iar pe de alta, responsabilizarea experţilor înşişi, a că­ror reputaţie a fost în joc. Produsul cul­tural exportat instituţional a avut filtrul axiologic şi girul autorităţilor profesionale din afara instituţiei, solicitate pentru func­ţionarea ei la un randament maxim. La antipodul acestei viziuni este cea în lu­mina căreia un decident îşi impune lista lui, acompaniat de yesmen din propria instituţie, pe banii, fireşte, ai contri­bua­bilului.

 

Oferta culturală românească şi cererea externă

Al doilea element cu greutate în per­formanţele „vechiului“ ICR a fost ajus­tarea ofertei culturale româneşti la cererea externă. Listele de scriitori şi titluri re­a­lizate în ţară au fost confruntate cu listele de scriitori români realizate de editori, agenţi literari şi reprezentanţi ai unor instituţii culturale străine. În felul acesta, acreditarea internă şi acreditarea externă s-au intersectat ca nişte mulţimi, în loc să evolueze, cum se întâmpla de obicei, fie­care pe şina ei... Un autor român care a apă­rut şi în mulţimea A, şi în mulţimea B a fost un autor tradus prin programele ICR. Cei mai traduşi scriitori (de la Mircea Cărtărescu la Norman Manea, de la Ga­briela Adameşteanu la Dan Lungu) au fost cei mai ceruţi scriitori români „la export“. Putem să ne smulgem părul din cap şi să vituperăm împotriva complotului uni­ver­sal; o simplă căutare pe Internet ne va ară­ta formatul de recunoaştere şi apreciere pen­tru fiecare dintre aceşti scriitori. La an­tipodul unei astfel de viziuni macro-cul­turale este cea în conformitate cu care „ade­văratele“ valori româneşti sunt plim­bate prin străinătăţuri apatice în a le re­cu­noaşte.

 

Depăşirea schemei uzuale şi a complexelor

Al treilea element decisiv în performanţa Institutului Cultural Român condus de Ho­ria-Roman Patapievici a fost tocmai aceas­tă depăşire a schemei uzuale, cu com­plexe de superioritate şi de inferioritate dezvoltate la fiecare întâlnire cu străi­nă­tatea. Este o situaţie absolut stânjenitoare pentru un autor „bifat“ pe listele de aca­să, din ţară, să se confrunte – în direct şi la o oră de vârf – cu dezinteresul pu­bli­cului, al editorilor, al jurnaliştilor, al cri­ticilor, al agenţilor literari din spaţiul cul­tural unde a fost „exportat“ prin înşu­rubare. Se aleg atunci, în disperare de ca­uză, soluţiile tradiţionale de supravieţuire simbolică: o fotografie făcută dintr-un unghi favorabil, să nu se vadă sala goală, un „interviu“ făcut de un prieten, pe site-ul lui, un autograf dat îndelung pe cartea oferită acestuia... E ceva extrem de trist într-un asemenea simulacru de reuşită şi în acest pseudo-proces de export cultural. Şi e ceva ce hrăneşte teza unei conspiraţii mondiale (cu arborescenţă iudeo-ma­so­nică, fireşte) împotriva bietului scriitor român, sabotat şi boicotat de toată lumea. Şi-a dat demisia echipa lui Horia-Roman Patapievici de la ICR? A reapărut Cons­piraţia.

 

Performanţa impersonalizării

Al patrulea element şi ultimul la care vreau să mă refer în analiza per­for­man­ţelor „vechiului“ Institut Cultural Român este impersonalizarea uimitoare pe care a reuşit-o un intelectual cu personalitatea lui Horia-Roman Patapievici. Aici voi introduce, eu, un element personal pen­tru a evalua şi mai bine calităţile morale ale fostului preşedinte ICR. Întâmplarea face să-mi fi dat demisia de la Editura Institutului Cultural Român, în 2005, în semn de solidaritate cu Augustin Buzura. Acest fapt nu a contat pentru Horia-Ro­man Patapievici: nici ca director al re­vistei Idei în dialog, unde mi-a oferit o ru­brică şi mi-a publicat cronici negative la cărţi ale unor autori-traduşi prin Ins­ti­tutul Cultural Român (Mircea Cărtărescu, cu Orbitor, 3, este cel mai bun exemplu), nici ca preşedinte al ICR, ani buni. Ni­cio­dată nu mi s-a obiectat că gândeam altfel pe un subiect. Ce diferenţă între Horia-Ro­man Patapievici şi succesorul său la ICR! Şi ce eleganţă, a celui dintâi, în faptul că a refuzat să-i fie traduse prin programele ICR cărţile... Un exemplu grăitor a oferit Dumitru Ţepeneag în Observator Cul­tu­ral: „Patapievici pur şi simplu a refuzat în tot timpul cât a condus Institutul să-i fie traduse şi publicate cărţile. Cu câţiva ani în urmă, i-am propus directorului de pe atunci al Editurii Denoël – cu care eram în relaţii de prietenie – să publice o carte a directorului Institutului. Edi­to­rul a fost de acord, Horia-Roman Pata­pievici însă nici n-a vrut să audă. Nu vă ascund că din momentul acela am avut pentru el o adevărată admiraţie“. ICR / Patapievici a tradus zeci de autori români. Pe Patapievici, nu. Acesta este adevărul factual; şi, probabil, usturător pentru cei care ilustrează celălalt tip de com­por­ta­ment.

Închei prin a spune că renunţarea la o func­ţie este mai întâi un test uman foarte bun; iar în cazul lui Horia-Roman Pa­ta­pievici, şi posibilitatea redobândită de a se ocupa de cărţile sale, sacrificate ani buni pentru un serviciu public. Ceea ce a avut de dovedit Patapievici a dovedit. Ne-a ară­tat, tuturor, că e posibil; şi că putem co­munica real şi substanţial cu alte spaţii culturale. Că scriitorii şi artiştii noştri con­tează nu numai pentru noi. Şi că, printr-o asemenea politică a valorii în acord cu o viziune lucidă şi coerentă, se pot obţine rezultate excepţionale într-un timp relativ scurt. Q.E.D.

Horia-Roman Patapievici nu mai este pre­şedintele Institutului Cultural Român. Nu mai are, aşadar, o funcţie înaltă care să conteze pentru intelectualul daco-roman şi pentru mentalitatea pe care acesta o exprimă.

Des­povărat de această funcţie, pot ex­pri­ma public admiraţia mea pentru ceea ce a făcut un intelectual strălucit în ser­viciul culturii române. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22