America, 1968 vs 2020

Analogiile între 1968 și 2020 sunt tentante, dar eșuează.

David Jimenez 16.06.2020

De același autor

La prima vedere, paralela cu 1968 pare clară. Uciderea brutală, filmată, a lui George Floyd de către un ofițer de poliție din Minneapolis trezește amintiri despre cel mai vicios tratament de law enforcement aplicat afroamericanilor și studenților activiști. Deși departe de magnitudinea lui 1968, jafurile urbane combinate cu prezența Gărzii Naționale invită la comparații. Propunerile profund nerealiste de la stânga, precum „desființarea” sau „definanțarea” poliției, ar putea împinge electoratul american spre dreapta. Un lider republican este dornic să portretizeze dezbaterea politică ca o competiție între „lege și ordine” și anarhie. Țin aceste comparații? Și oare protestele în masă și, în unele cazuri, violența urbană, îi vor îngrozi pe albii din clasa de mijloc și cea muncitoare și îi vor aduce victoria lui Trump, așa cum s-a întâmplat pentru Nixon?

Analogiile între 1968 și 2020 sunt tentante, dar eșuează. Cu siguranță, remediile protestatarilor pentru problemele cu care se confruntă America Neagră nu sunt capabile să câștige o susținere majoritară pe termen lung. Însă, deocamdată, nu vedem condițiile care în 1968 au produs o „revoltă albă” care să îi fie favorabilă lui Trump.

În primul rând, analogia dintre Nixon și Trump ignoră profilul moral și aptitudinile politice ale lui Nixon. Apelul lui Nixon la „lege și ordine” a prins cu siguranță la albii predispuși să judece rasial. Dar Nixon „s-a prezentat suficient de progresist în privința drepturilor civile pentru a atrage alegători de culoare și moderați albi”, după cum subliniază Theodore R. Johnson. În acele alegeri, Nixon și democratul Hubert Humphrey s-au aflat în competiție cu George Wallace, ale cărui opinii reacționare i-au permis lui Nixon să se poziționeze drept un moderat favorabil „drepturilor civile și ordinii publice” (David Frum). În cazul unor chestiuni precum reforma închisorilor, președintele Trump imită demersurile lui Nixon față de America Neagră. Dar aceste instincte au lipsit în ultimele săptămâni, așa cum este evident în tweet-urile președintelui care pun la îndoială caracterul lui George Floyd sau sugerează represalii cu „câini vicioși” și „arme amenințătoare” împotriva protestatarilor. Mai presus de toate, Trump, spre deosebire de Nixon în 1968, este cel care se află la Casa Albă. Ca șef al executivului, el nu se poate prezenta mai presus de haosul care afectează națiunea.

În 2020, nu există nicio îndoială că publicul american este mai aproape de obiectivele generale pentru o justiție rasială din spatele protestelor. Într-un sondaj recent realizat de ABC News, 74% dintre americani au considerat că moartea lui George Floyd este un „indicator al problemelor mai largi în tratamentul afroamericanilor de către poliție”. O parte din această schimbare poate fi atribuită imaginilor lipsite de ambiguitate ale uciderii lui George Floyd care dezvăluie cruzimea ofițerului de poliție. În plus, acest videoclip a fost urmat de alte filmări care au expus comportamentul nesăbuit al forțelor de ordine față de protestatarii din toată țara. Astfel de incidente pot discredita răspunsul republican potrivit căruia violența din law enforcement este mai degrabă individualizată, reflectând câteva „mere stricate”, și nu este în sine reprezentativă pentru cultura instituțională și antrenamentul poliției. Trump poate reproduce victoria lui Nixon doar dacă Partidul Democrat nu se poate separa de revoltele urbane sau de cele mai radicale fantasme ale stângii. Deocamdată, democrații au evitat această capcană. Îndemnul lui Biden pentru ca americanii albi să „admită că încă există un rasism sistematic încorporat în toate aspectele vieții naționale” intră în conflict cu lunga carieră din Senat, unde a căutat să echilibreze loialitatea față de alegătorii de culoare și albii din clasa muncitoare conservatoare din Delaware. Dar acest discurs este însoțit de condamnări ferme pentru „distrugerea violentă oportunistă”. Mai mult decât atât, Biden nu a renunțat la optimismul său curajos – și care nu este pe placul multor intelectuali de stânga – cu privire la decența fundamentală a poporului și a ideii americane. Dacă Biden poate menține un astfel de mesaj, speranțele lui Trump pentru o competiție centrată pe „lege și ordine” sunt sumbre.

Și poate cel mai important ține de faptul că în 2020 instituții influente sunt neinteresate de o alianță cu Partidul Republican împotriva protestelor de masă. În relațiile civilo-militare, vedem o serie de condamnări pentru conduita președintelui - precum și față de predispoziția de a cere intervenția armatei în orașe -, venite de la Jim Mattis, Colin Powell sau Martin Dempsey. Până și membri ai administrației, precum Secretarul Apărării, Mark Esper, și Șeful Statului Major Inter-Arme, Mark Milley, au oferit critici subtile. Acești lideri știu că o societate cinică nu își poate permite ca „instituția care se bucură de cea mai mare încredere din America” să devină un instrument în strategia electorală de fragmentare rasială a președintelui. De asemenea, Trump nu poate apela la America corporativă. Corporații la fel de diverse precum JPMorgan, Netflix, Apple, Amazon, Citibank și JPMorgan și-au exprimat solidaritatea cu protestatarii.

Asta nu înseamnă că protestele în masă din această primăvară vor aduce și progrese în privința inegalității rasiale. Mult prea multe „cunoscute-necunoscute” ar trebui să ne limiteze speranța, în special în privința capacității acestui tip de activism de a oferi soluții constructive bolilor cu care se confruntă America Neagră. Însă, deocamdată, nici protestele, nici revoltele nu au oferit președintelui motive de optimism în privința realegerii sale. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22