De același autor
Niciun comentator conservator nu poate evita realitatea a ceea ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie: o respingere, o dezaprobare lipsită de orice ambiguitate a președintelui Trump și a partidului său. Democrații sunt pe cale să obțină un plus de 38 de mandate în Camera Reprezentanților, cea mai amplă victorie a lor după scandalul Watergate din 1974 și a treia cea mai impresionantă recuperare a Camerei din ultimii 40 de ani, după victoriile republicane din 1994 și 2010. Și toate acestea s-au întâmplat într-o perioadă de amplă creștere economică și în absența unor crize evidente de politică externă, circumstanțe care s-ar putea să nu se repete în următorul ciclu electoral - 2020.
Pivotul Americii suburbane
Ce explică aceste victorii? O tendință, mai presus de toate, este definitorie pentru rezultatele parțialelor: victoriile democrate în rândul alegătorilor independenți și al republicanilor albi, cu facultate, de centru-dreapta, mai ales femei, din zonele suburbane. Istoric, această categorie demografică s-a simțit în general confortabilă cu republicanii de tipul lui Bush, Reagan, Nixon, Romney și McCain. Leadershipul republican din Congres a sperat că acest electorat li se va alătura, în ideea unui pact faustian cu Trump, acceptând vulgaritățile și demagogia în schimbul tăierii taxelor, al unei economii care duduie și al unui guvern federal dominat de republicani.
Dar acest electorat de centru-dreapta, sceptic față de Trump, a concluzionat că nu merită eventuala compromitere morală, mai ales că democrații le-au oferit în mare parte candidați centriști, care vorbeau mai mult despre asigurările de sănătate, bipartizanat și exercitarea unui control parlamentar asupra lui Trump decât de „impeachment“, „granițe deschise“ și „socialism democratic“. Acest pivot explică modul în care democrații au câștigat districtele suburbane în state profund republicane, precum Oklahoma, Carolina de Sud, Kansas, Georgia și Texas. Dar printre cele mai uimitoare exemple se numără cele șapte districte din Orange County (California), locul unde s-a născut revoluția lui Reagan, care nu va avea reprezentare republicană în Congres. Sau al șaptelea district din Texas, o serie de suburbii din Houston, reprezentate odinioară de George H. W. Bush și controlate de republicani din 1966.
Republicanii establishmentului ar vrea să considere această schimbare de direcție drept o aberație, un accident care are legătură cu președinția lui Donald Trump. Dar ar fi o îngâmfare eronată să speri la o recuperare inevitabilă a terenului pierdut în perspectiva unor administrații republicane de tip Nikki Haley, Mike Pence sau Marco Rubio. Memoria apologiei trumpismului de către republicani va continua să dăinuie. Poate și mai important, subiectul cel mai fierbinte, care i-a favorizat pe democrați în America suburbană, nu avea legătură cu Trump. Candidații democrați au forțat masiv dezbaterea în domeniul asigurărilor de sănătate, exploatând lipsa de popularitate a demersului republican de abrogare a Obamacare. Iar susținerea pentru contribuția de căpătâi a președintelui Obama la asigurările sociale americane arată încă o dată că nu există electorat conservator în afara donatorilor sau electorat care să vrea cu adevărat o dezagregare libertariană dramatică a statului asistențial. Această criză de legitimitate democratică pentru politicile economice conservatoare îl precede pe Trump și va continua și după el.
Dar cum au performat democrații în Midwest? Oare victoriile lui Trump din Pennsylvania, Ohio, Michigan, Wisconsin și Iowa nu au semnalat apocalipsa democraților, pe măsură ce bastionul liberalismului de tip New Deal, care a făcut posibile victoriile lui Truman, Clinton și Obama, a îmbrățișat populismul blue-collar republican, fluctuant din punct de vedere ideologic? Însă victoriile democrate din 2018 din aceste state arată că predicțiile despre dispariția lor în Rust Belt sunt exagerate. Senatorii democrați au fost realeși confortabil în Ohio, Michigan, Wisconsin, Minnesota și Pennsylvania. Democrații au câștigat poziții de guvernatori în Kansas, Michigan, Illinois și Wisconsin. Iar The Economist subliniază faptul că democrații din Midwest s-au plasat mult peste Clinton în districtele câștigate de Trump în 2016, indicând faptul că mulți dintre votanții din clasa muncitoare albă sunt încă destul de maleabili în opțiunile lor.
Asta arată că democrații nu vor avea încă soarta numeroaselor partide europene de centru-stânga, reduse la o alianță a liberalilor urbani bogați, a centriștilor burghezi și a minorităților etnice, lipsite de o prezență tangibilă în rândul clasei muncitoare native. Mai presus de toate, aceste victorii îi vor încuraja pe potențialii candidați prezidențiali, precum senatorii democrați Sherrod Brown (Ohio), Amy Klobuchar (Minnesota) și Joe Biden, să susțină că o agendă centrată pe decență politică, pe problemele economice imediate ale acestor comunități, nu pe războaiele culturale, are șansa de a recâștiga statele din Midwest, fără a compromite angajamentele vitale progresiste.
Ideologie vs. pragmatism electoral
Însă succesele din suburbii și Midwest nu au rezolvat problema fundamentală a democraților și, probabil, a ordinii politice americane contemporane. Pornind de la structura complexă a sistemului electoral american, se poate oare transforma avantajul pe care democrații îl dețin în votul popular pentru Casa Albă și Congres într-o majoritate viabilă, capabilă de o guvernare adecvată provocărilor din epoca noastră? Deși pierderea votului popular de către Trump în 2020 este aproape o certitudine, triumful său prin adjudecarea Colegiului Electoral este foarte posibil, mai ales după succesele aliaților săi din Ohio și Florida.
Candidați democrați talentați, precum Beto O’Rourke (Texas) și Stacy Abrams (Georgia), au cucerit inimile multor progresiști, însă pierderile lor arată cât de departe suntem de un sud cu adevărat deschis competiției electorale. Iar republicanii pot abuza de fenomenul de gerrymandering, folosind puterile statului pentru a trasa limitele circumpscripțiilor în favoarea lor și în dauna democrației.
După victoriile republicane asupra senatorilor democrați din Dakota de Nord, Missouri, Indiana și Florida, perspectiva unui control democrat asupra Senatului în viitorul imediat este sumbră. După cum notează Jim Newell de la Slate, „prejudecățile structurale ale Senatului față de statele mai mici și mai puțin dense“ favorizează America rurală și partidul său, republicanii. Senatul va fi cel care va permite președintelui Trump să creeze o un sistem judecătoresc mai conservator și să consolideze în următorii doi ani o Curte Supremă conservatoare și să țină în șah agenda politică democrată și eventualele numiri judiciare.
David Leonhardt, în The New York Times, și Michael Tomasky, în Democracy Journal, ambii cu simpatii liberale, au semnalat pericolele unui Senat republican întărit, imposibil de dislocat, și i-au îndemnat pe democrați să se gândească serios cum ar putea să concureze electoral în America rurală. Însă consilierii și donatorii elitei democrate nu sunt interesați într-o astfel de strategie, care presupune o tranziție către centru în chestiunea avortului, imigrației, subiecte care țin de cultură și identitate. Pentru aceste elite scena politică rămâne primordial un spațiu gazdă pentru un discurs moralizator, cu puternice accente ideologice, mai degrabă decât unul în care obiectivul este acela de a coagula coaliții care să facă posibilă o guvernare eficientă.
America în blocaj
Toate aceste tendințe expun o veritabilă criză de legitimitate a regimului politic american. Ce se va întâmpla dacă alegeri precum cele din 2016 vor avea o frecvență și mai mare - unde victoria democrată este copleșitoare la nivelul votului popular, dar republicanii triumfă în Colegiul Electoral? Ce se va întâmpla când majoritățile democrate din Camera Reprezentanților sau președinții nu-și vor putea pune în aplicare agendele din cauza unui Senat republican? Câte blocaje vor apărea între politicile publice progresiste și o justiție care înclină spre dreapta datorită Administrației Trump și a Senatului Republican?
Desigur, Statele Unite sunt o republică madisoniană, nu o democrație parlamentară, deplină, reunind deopotrivă „elemente majoritare și nonmajoritare“, cum spune David Frum în The Atlantic. Dar excesul trăsăturilor contramajoritare contravin obiectivelor părinților fondatori, care-și doreau o democrație mai deliberativă. În schimb, acestea amplifică riscurile tot mai mari ale unui Partid Democrat radicalizat și ale unei stângi americane care dă în clocot pe chestiunea gerrymandering-ului, a Colegiului Electoral și Senatului.
Între timp, realitatea structurală favorabilă republicanilor le permite să evite problema sensibilă a lipsei majorităților democratice fie pentru politica resentimentară a lui Trump, care amplifică „identitatea albă“ sau ceea ce trece drept „conservatorism intelectual“ printre elitele republicane - ambele lipsite de pluralism, solidaritate și respect față de acțiunile colective asumate de la sine de toate partidele occidentale de centru-dreapta.
Pentru democrați, moderați și pentru criticii conservatori ai Partidului Republican de astăzi, noiembrie 2018 a adus multe victorii: o contrabalansare a lui Donald Trump printr-o Cameră a Reprezentanților controlată de democrați, un Midwest competitiv din punct de vedere politic și victoria multor candidați democrați rezonabili, moderați și impresionanți. Însă o rezolvare a crizei instituționale nu se vede la orizont.
* David Jimenez lucrează la un think-tank specializat în politici publice din Washington, D.C. Opiniile sale exprimate aici sunt strict personale.
Traducere de OCTAVIAN MANEA
