Pivotarea bidenismului către o viziune economică social-democrată

Există tensiuni profunde între internaționalismul liberal aflat în centrul viziunii despre lume a lui Biden și intervenționismul economic intern.

David Jimenez 25.05.2021

De același autor

La finalul alegerilor primare democrate din 2020, progresiștii se așteptau ca o președinție Biden să fie puțin mai mult decât o copie la indigo a președinției Obama sau, chiar mai rău, a celei a lui Clinton, în ceea ce privește politica internă și economică. În mod ironic, cercurile politice care înaintaseră cele mai multe îndoieli asistă după primele o sută de zile la un nou Franklin Delano Roosevelt (FDR).

Deși atât Obama, cât și Clinton au cochetat cu beneficii țintite pentru săraci și clasa de mijloc pe baza unor măsurători precise ale nevoilor, Biden și aliații democrați au inițiat o nouă rundă de plăți directe în valoare de 1.400 de dolari către americanii din toate categoriile de venit. Cu o alocație pentru copii generoasă (deși temporară) în planul de ajutor COVID, care ar putea reduce sărăcia în rândul copiilor cu aproape 50%, America lui Biden se alătură regimurilor asistențiale europene creștine și social-democrate, care acordă un ajutor autentic și direct familiilor. Totodată, remedii precum politica industrială, respinse ca fiind etatiste și protecționiste de către democrații clintonieni (susținători ai platformei „a treia cale”), circulă acum prin administrație.

Dar care ar fi explicația cea mai potrivită pentru pivotarea neașteptată a lui Biden și a partidului său către o viziune economică social-democrată mai coerentă și mai consistentă?

Revenirea lui Keynes

Întoarcerea neașteptată a bidenismului către social-democrație nu este în dezacord cu regândirea tendințelor în economie. Ecourile lui Keynes, nu ale lui Hayek, bântuie redacțiile Financial Times și The Economist. Până și Jerome Powell, președintele Federal Reserve, imaginea perfectă a establishment-ului republican, a încurajat politica monetară să se concentreze pe beneficiile unor piețe ale muncii mai bine reglementate și pe reducerea șomajului, chiar și cu riscuri inflaționiste.

Specialiști precum Dani Rodrik și Mariana Mazzucato au reabilitat sprijinul robust al statului pentru industriile strategice și cele de producție în fața acuzațiilor mai vechi de clientelism, ineficiență și antiglobalizare. Fundamentele vechiului consens neoliberal de tip Washington, Banca Mondială și FMI s-au îndepărtat de temerile privind explozia deficitului public care au limitat magnitudinea răspunsului la Marea Recesiune.

Viziunea economică încurajată de Biden se află în centrul căutării unei majorități guvernamentale durabile și stabile, de genul celor care au existat în timpul administrației lui Franklin Delano Roosevelt (FDR). Democrații se confruntă cu o structură a alegerilor americane (inclusiv trasarea circumscripțiilor electorale) favorabilă comunităților și regiunilor mai conservatoare, rurale și ex-urbane. Bineînțeles, un observator imparțial ar putea sugera că democrații tolerează anumite detensionări cu privire la unele probleme culturale volatile, de la avort și controlul armelor la imigrație sau drepturile transgender.

Dar segmente-cheie ale coaliției democrate exclud aceste compromisuri. Cu aceste schimbări „la dreapta în privința culturii, la stânga în privința economiei”, alternativa este aceea de a reorienta dezbaterea politică în jurul câștigurilor materiale concrete, precum concediul de maternitate, alocațiile pentru copii sau plățile directe, care realiniază în mod fundamental politica americană și permite democraților să asigure majorități parlamentare stabile.

În cele din urmă, așa cum a subliniat Adam Tooze în London Review of Books, în centrul îndepărtării parțiale a democraților de neoliberalism se află o nouă înțelegere a riscului. În trecut, partidele de centru-stânga occidentale ar fi acceptat politici mai „prudente” din punct de vedere economic, cu riscul unor politici monetare sau fiscale mai puțin atrăgătoare, atunci când oponenții lor de centru-dreapta erau percepuți drept actori politici responsabili și rezonabili. Iliberalismul în creștere al Partidului Republican înlătură această evaluare a riscurilor percepută anterior între pericolele economice pe termen lung și perspectiva pierderilor politice imediate. Pe scurt, decidenții democrați tind să creadă că sunt mai mici costurile îndepărtate ale deficitului sau chiar ale inflației, decât eșecul de a oferi o agendă de guvernare îndrăzneață care să blocheze victoriile republicane.

Marile riscuri

Tranziția spre o politică mai social-democrată este promițătoare, deși nu lipsită de riscuri. În primul rând, administrația Biden ar putea confunda simpla extindere a cheltuielilor publice cu îmbunătățirea capacității și eficienței statului. Vulnerabilitățile sectorului public american, dincolo de deficiențele specifice administrației Trump, au fost destul de vizibile pe tot parcursul anului trecut, fie în aversiunea birocratică în privința testării în masă sau a aprobării vaccinului, fie a opoziției iraționale a sindicatelor profesorilor față de redeschiderea fizică a școlilor.

Dar, pentru ca bidenismul să reinstituie imaginea statului ca o sursă de progres îndrăzneț în viața publică americană, trebuie să arate o dorință autentică de a se confrunta cu interesele osificate care limitează o guvernare eficientă, inclusiv cu un segment electoral cheie al democraților - sindicatele din sectorul public. Nu este clar cum administrația Biden va reuși să echilibreze angajamentul de a cheltui mai mult cu o strategie robustă pentru identificarea obstacolelor-cheie în calea productivității mai mari, a eficientizării administrației publice și a creșterii economice.

În plus, bidenismul încă nu a cântărit consecințele unui intervenționism economic robust pe plan intern, cu o retorică amplificată a leadership-ului american pe plan internațional. Această alunecare economică spre stânga a diminuat aproape în întregime orice predispoziție spre renegocierea Parteneriatului Trans Pacific (TPP) sau a altor acorduri comerciale globale, în timp ce președintele promite restabilirea încrederii aliaților în fața creșterii puterii economice chineze. Planul său de infrastructură implică și o serie de constrângeri protecționiste pentru investițiile federale care în implementarea lor trebuie să se bazeze doar pe materiale și servicii locale, „made in America”.

Concentrarea asupra tratamentului uman acordat solicitanților de azil din America Centrală a deturnat atenția de la schemele lucrătorilor temporari care - deși aproape sigur vor fi denunțate de sindicatele sau de populiștii de stânga - ar putea oferi mai multă stabilitate economică Americii Centrale. Desigur, politica economică a lui Biden nu este deloc setată să imite izolaționismul arătat de Franklin Delano Roosevelt în primii ani ai administrației sale. Dar, există tensiuni profunde între internaționalismul liberal aflat în centrul viziunii despre lume al lui Biden și intervenționismul economic intern.

Poate, cel mai grav risc al bidenismului însă ține de creșterea bruscă a inflației. Respingerea temerilor față de inflație de către administrație nu este de neînțeles. La urma urmei, teama de inflație a paralizat politicile fiscale europene după Marea Recesiune și a încurajat populiștii de stânga și de dreapta. În Statele Unite, astfel de suspiciuni au slăbit determinarea Federal Reserve de a da undă verde politicilor care sprijineau extinderea locurilor de muncă și angajarea în ultimii ani ai președinției Obama, contribuind probabil la victoria lui Trump. Dar alarmele false din trecut nu fac ireale temerile de astăzi privind o potențială creștere a inflației.

Din perspectiva politicii monetare, s-ar putea ca echipa Biden să fie blocată în purtarea acestui ultim război. O inflație galopantă și o bancă centrală forțată să răspundă prin contramăsuri costisitoare la creșterea ratelor dobânzilor ar putea conduce la prăbușirea celor câteva precondiții politice importante pentru reușita politicii economice a lui Biden.

După câteva luni în care a încercat să se distanțeze de republicani pe fondul momentului 6 ianuarie, America corporatistă ar putea trece la un atac agresiv asupra administrației Biden, diminuând sprijinul acordat reprezentanților democrați, pe fondul acestor inițiative politice costisitoare. Pe măsură ce Partidul Democrat pierde segmente tot mai ample din clasa muncitoare și dintre votanții mai puțin educați, pe fondul războiului cultural, oare cum va reacționa baza sa alternativă a electoratului suburban (cu studii universitare și cu venituri ridicate) la volatilitatea prețurilor și a piețelor?

De mulți ani, progresiștii și liberalii americani au privit cu invidie spre statele asistențiale și cheltuielile sociale lansate de omologii lor de pe „vechiul continent”. Paradoxal, Biden este cel care reprezintă astăzi exemplul/modelul surprinzător al social-democrației occidentale, și nu partidele de centru-stânga epuizate din Marea Britanie, Franța sau Germania. Rămâne de văzut dacă Partidul Democrat se va menține drept bastionul viabil al unui pol de centru-stânga reînnoit și sănătos. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22