Justiția are bube, dar le tratează

Departe de a fi perfectă, justiția din România poartă amprenta întregii societăți, nefiind nici ea ferită de corupție și de ispita folosirii pâr­ghiilor profesionale în beneficiul material al ce­lor care o exercită. Așa imperfectă cum e, ea probează totuși că este singurul domeniu în care funcțiile de autoreglaj în materie de an­ticorupție funcționează, dovadă cazurile ce­lebre de condamnări cu executare pentru pro­curori și judecători sau sancțiunile dispuse de CSM ca urmare a anchetelor Inspecției Judiciare, care au mers până la suspendare sau chiar excludere din magistratură. Acest lucru presupune parcurgerea a cel pu­țin două etape: cea internă, prin folosirea pâr­ghiilor de sancțiune disciplinară, și cea pu­bli­că, prin anchetarea penală și aducerea în fa­ța instanțelor a celor care au derapat grav de la principiile și valorile profesiei de magistrat.

Ar fi interesant de văzut, într-o comparație sta­tistică, la câte alte profesii din România mai funcționează aceste mecanisme de auto­reglaj. De pildă, în Sănătate sau Educație sau la Interne? Câte astfel de cazuri a făcut pu­blice Colegiul Medicilor, suspectat că pacti­zea­ză, și nu doar o dată, cu cei acuzați de mal­praxis sau corupție? Dar în Educație? Unde cazurile celebre s-au lăsat mai degrabă cu sancționarea celor care le-au făcut publice și cu protejarea, grijulie, tocmai a celor care au co­mis derapajele. Ca să nu mai discutăm de Interne, unde ultimul caz ultramediatizat, cel al polițistului pedofil, era cunoscut de ani și ani în interior și băgat sub preș. În toate aces­te domenii a părut că funcționează mai de­grabă legea tăcerii, ca o înțelegere vicioasă a solidarității profesionale. Prea puține cazuri au ajuns în fața instanțelor.

Legiuitorul, controlat de mașinăria de vot a coaliției PSD-ALDE, a considerat însă că se im­pune înființarea unei secții speciale de inves­tigare a infracțiunilor comise de magistrați. Dar de ce nu a celor comise de executori ju­de­cătorești? Câte cazuri de corupție au fost duse la bun sfârșit cu privire la mafia no­ta­rilor, de exemplu? Dar a avocaților, care mai de­țin și pârghii de control și presiune la ni­ve­lul parlamentului? De ce oare întreaga preo­cupare a sancționării corupților din sistemul de justiție a fost axată pe profesia de ma­gistrat - judecători și procurori? Fără a proba în­să că ar exista un fenomen al infracțiunilor pe scară largă comise de magistrați – sin­gu­rul argument de natură a justifica înființarea de noi structuri de anchetă.

Statisticile arată că lucrurile sunt undeva la mij­loc, pe de o parte, corupția în rândul ma­gis­traților există, dar nu este un fenomen ex­tins, pe de alta, atunci când e descoperită, e pe­depsită, uneori prin con­dam­nări cu ani grei de închisoare. În ultimii 12 ani au fost con­damnați 88 de procurori şi ju­decători. Mult, puțin, greu de spus.

Câți oameni politici condamnați pentru corup­ție au luat 22 de ani, precum judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul București? Condamnarea unor ju­de­cători precum Stan Mustață (8 ani și 6 luni) de la Curtea de Apel București - care pac­tiza cu Voiculescu - sau a Georgetei Bu­liga, președintele Curții de Apel Iași, a lui Flo­rin Costiniu, ditamai șeful de secție la Curtea Supremă, care era pe mână cu Costel Că­șu­neanu, sau a Mariei David, tot de la Curtea Supremă, arată faţa urâtă a jus­tiţiei. Vara trecută au fost condamnate la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare do­uă judecătoare de la Curtea de Apel Bu­cu­rești, Liliana Bădescu şi Dumitriţa Piciarcă, pen­tru că au anulat ilegal trei hotărâri jude­că­torești de condamnare la 7 ani a lui Dinel Staicu. Cea mai recentă condamnare este și ea drastică: 7 ani cu executare pentru jude­cătoarea Gea­nina Terceanu, care a luat șpagă 220.000 de euro pentru a da achitări în do­sarul trans­ferurilor din fotbal.

Sunt destule cazuri celebre și în rândul pro­curorilor, unde există suficiente derapaje, abu­zuri sau corupție, așa cum s-a văzut și în re­centul caz de la DNA Ploiești cu faimosul pro­curor Negulescu, zis Portocală. Unele sunt ce­lebre și prin funcțiile deținute de cei în cauză. În 2014, chiar procurorul general adjunct al României, Gabriela Ghiță, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare, alături de ceilalţi cinci foşti magistraţi, pentru fraudarea unui concurs pentru funcții de șefi în Parchet. Lista nu se oprește nici pe departe aici. Pro­cu­rorul Emilian Eva, cel care l-a trimis în ju­de­cată pe Dan Voiculescu în dosarul ICA, a fost condamnat în octombrie 2017 la 2 ani și 11 luni de închisoare, cu suspendare, pentru lua­re de mită și acte de comerț incompatibile cu funcția. Prim-procurorul de la Parchetul Sec­torului 4, Mihai Betelie, a fost și el condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru acte de comerț incompatibile cu func­ția. Nu în ultimul rând, Alina Bica, fosta șefă a DIICOT refugiată între timp în Costa Rica, a fost condamnată, în primă instanță, la începu­tul anului trecut, la 3 ani și 6 luni de închi­soare cu executare pentru luare de mită, iar în noiembrie 2016 a fost condamnată la alți 4 ani de închisoare cu executare în alt dosar. Chiar și cei doi procurori mediatizați în cazul Cosma sunt anchetaţi de Inspecția Judiciară și de Parchetul General. Mai bine mai târziu decât niciodată, cum se întâmplă, de exem­plu, în cazul mult prea multelor decese cau­za­te de infecțiile nosocomiale. Justiția are bube, dar încearcă să şi le trateze.