De același autor
Cumetria politică a invadat ministerele, autorităţile şi parlamentul.
Relaţiile de cumetrie din politica românească de la vârf asigură perpetuarea unei specii care e departe de a fi pe cale de dispariţie. După ce a înfierat clientelismul şi politizarea PDL, ajuns la putere, USL le ridică pe noi şi noi culmi. Astfel, „capitalismul de cumetrie“ iliescian se metamorfozează subtil în „relaţii sociale“.
Ponta, naşul şi cumătrul
La puţin timp după ce a preluat puterea în urma moţiunii de cenzură la adresa Cabinetului Ungureanu, adică pe 27 aprilie 2012, noul premier Victor Ponta avea grija finului său, prieten şi coleg de facultate şi de baschet.
Claudiu Preoteasa devenea vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Ponta şi soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, au fost naşi de cununie ai lui Claudiu Preoteasa, care, potrivit declaraţiei de interese, este şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bilaterală România-Brazilia.
Nu trece anul, şi verişoara lui Victor Ponta, Rodica Cazanciuc, ajunge la începutul lunii aprilie 2013 director de reglementare la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) şi nevastă de ministru.
Naşi şi fini celebri |
---|
Alianţa România Curată a prezentat înainte de alegerile din noiembrie 2012 mai multe cazuri de cumetrii. Naşii Geoană, Ruşanu, Blaga şi Surdu au avut grijă de finii Gust, Chiţoiu, Bruchental şi respectiv Nichita. Doi naşi de la USL şi doi de la PDL. Ca să nu existe vorbe. Două cazuri socru-ginere, Ariton şi Sârbu, cu ginerii Rogojan şi Ponta. Şi un caz tată-fiu, Mocanu, USL Buzău, Senat, şi tot Mocanu, Camera Deputaţilor, Buzău. |
Rodica Cazanciuc a absolvit Mecanica Fină la Universitatea Politehnică din Bucureşti, iar singura sa experienţă în domeniu este funcţia de director comercial la TAROM, din iunie 2011 până în 2013. În februarie anul trecut, Departamentul de transporturi din PSD anunţa printr-un comunicat de presă că „Rodica Cazanciuc nu ştie ce înseamnă să concepi şi să implementezi o strategie de dezvoltare a unei companii de anvergura TAROM“.
Între timp, şi soţul Rodicăi Cazanciuc şi-a văzut visul cu ochii, devenind ministru al Justiţiei. Cazanciuc a fost coleg de generaţie cu premierul Victor Ponta în cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti şi apoi coleg în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În familia Ponta, mai există şi fina Ioana Pop, membră în colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
După ce ani în şir Ponta s-a lepădat în toate prime-time-urile de controversata afacere Roşia Montană, acum a reevaluat-o, plasând-o în ograda lui Dan Şova, ministrul Proiectelor de Infrastructură. Nimic nu e însă întâmplător. Roşia Montană Gold Corporation este reprezentată în România de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Petersen (NNDKP), firmă la care mama adoptivă a lui Dan Şova, Ana Diculescu-Şova, este senior partener. Tot senior partener a fost însuşi Ponta în firma Şova & Asociaţii, care se specializase în contracte cu statul.
Victor Ponta a fost angajat în urmă cu vreo 7 ani de omul de afaceri Ovidiu Tender ca apărator în dosarul în care acesta a fost acuzat pentru mai multe infracţiuni economice. Naşul copiilor lui Ovidiu Tender este Frank Timiş, cel care a pus bazele companiei Gabriel Resources, firma care deţine Roşia Montană Gold Corporation.
Clanul Ruşanu-Ruşinică
Eminenţa cenuşie a PNL, Dan Radu Ruşanu, un fel de Viorel Hrebenciuc liberal, şi-a postat finul, pe Daniel Chiţoiu, la robinetul cu bani, adică la Ministerul Finanţelor, şi un alt fin, pe Gelu Ştefan Diaconu, la conducerea ANAF. Ponta şi-a dat binecuvântarea, chiar dacă Diaconu a fost urmărit penal pentru înşelăciune şi abuz în serviciu pentru că, în calitate de director al Bankcoop Neamţ, ar fi falsificat un contract de credit. Dosarul a fost închis cu scoatere de sub urmărire penală. Cum finii nu s-au terminat, Dan Radu Ruşanu este şi naşul lui Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, cel puţin aşa scriu Bună Ziua Iaşi şi Ziarul de Iaşi.
Însuşi Dan Radu Ruşanu a devenit şeful Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF), prin care se vor roti saci cu miliarde de euro. Politizarea conducerii este pe măsura mizei financiare: Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte, Ion Giurescu, Daniel Tudor şi Mircea Ursache, vicepreşedinţi. Giurescu a fost secretar de stat la Ministerul Muncii, în perioada Năstase, Daniel Tudor este fostul preşedinte al CSA (cu salariu lunar de 188.000 lei), post în care a fost numit de parlament, în vara lui 2012, cu susţinerea USL, iar Ursache a fost şef al AVAS şi preşedinte al PSD Maramureş.
Lupta USL cu depolitizarea nu s-a oprit însă doar la oameni, ci a intrat şi pe tărâmul legislativ. Pentru a-l scoate pe Ruşanu din incompatibilitate (fetele sale deţin jumătate din capitalul social al International SA Sinaia, listată la Bursa de Valori), majoritatea USL a modificat legea de înfiinţare a mamutului financiar, astfel încât operaţiunile pe piaţa de capital ale firmei familiei Ruşanu să poată fi avizate fără probleme de tatăl – şef al ASF.
Ruşanu figurează în topul parlamentarilor care au făcut bănoase afaceri cu bani publici, într-o companie selectă, alături de nume precum Şerban Mihăilescu, Verestoy Attila, Sebastian Aurelian Ghiţă. Dacă unii au vândut statului de la brazi la construcţii şi salubrizare de sute de milioane de euro, Dan Radu Ruşanu, prin firma la care este acţionar - Comat Met SA -, a furnizat în 2008 Ministerului Apărării Naţionale electrozi şi produse de oţel, scrie romaniacurata.ro, care reaminteşte că, în noiembrie 2008, Ruşanu ar fi intrat în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Integritate.
Clienţi la stat |
---|
În Top 3, candidaţi care au făcut afaceri bănoase cu statul, îi găsim pe: Sorin Dan Moldovan, candidat ARD-PDL pentru Camera Deputaţilor, colegiul 5 Vaslui – contracte cu statul în valoare de 88.145.681 euro; Sebastian Ghiţă, candidat din partea USL-PSD pentru Camera Deputaţilor, colegiul 4 Prahova – 74.048.219 euro; Gavrilă Ghilea, candidat ARD-PDL pentru Senat, colegiul 3 Bihor – contracte cu statul în valoare de 36.544.805 euro. |
Nepotism cu ştaif, grevişti şi conturi
Daniela Lulache, faimoasă pentru veniturile de 27.000 de euro ca director general al Fondului Proprietatea, a fost acum numită în CA la Nuclearelectrica. În acelaşi timp, soţii Daniela şi Cristian Lulache sunt naşii de cununie ai fostului ministru al Administraţiei şi Internelor, liberalul Cristian David.
După prestaţia dezastruoasă de la Ministerul de Externe, liberalul Andrei Marga este paraşutat ca preşedinte al ICR, iar drept recompensă pentru distrugerea institutului i s-a dat, pe furiş, rangul de ministru. Evident, cu salariul aferent. Ca toată lumea bună, Marga are şi el o nepoată de care nu se poate despărţi. Eunicia Maria Trif i-a fost consilieră la Externe şi, în ianuarie 2013, este numită în funcţia de secretar general adjunct la ICR.
Senatoarea PC expertă în greva foamei, Cristiana Anghel, şi-a angajat fata în toamna lui 2012 la Ministerul Educaţiei. Aşadar, după venirea USL la putere, şi nu înainte, aşa cum a tot insistat mult timp.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii, a fost promovat şi susţinut de Dan Voiculescu. Daniel Constantin a fost ales în anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci când acesta s-a retras formal din linia întâi a partidului. Relaţia dintre Constantin şi Voiculescu trece şi în plan financiar. Potrivit declaraţiei de avere a lui Voiculescu, acesta l-a împrumutat pe Constantin cu suma de 295.000 de euro.
Cu neamul în parlament
Manuela Mitrea poate merge umăr la umăr cu soţul său, Miron Mitrea, chiar şi în parlament. Doamna Mitrea este deputat de Constanţa, în timp ce partenerul său, pesedistul Miron Mitrea, a câştigat un mandat de senator de Vrancea. Social-democratul Miron Mitrea a reuşit o performanţă demnă de invidiat: şi-a plasat toţi finii în colegii eligibile – pe uneperistul Eugen Nicolicea la Mehedinţi, iar pe Cristian Dumitrescu, alături de el, pe listele USL Vrancea.
Pentru Oana Mizil, partenera de viaţă şi, zice-se, de conturi prin off-shore-uri, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a reuşit să găsească un colegiu în chiar propriul fief. Pe Mădălin Voicu, fostul naş de cununie al Oanei Mizil, pe care partidul nu l-ar mai fi vrut în parlament, s-a zbătut să-l plaseze în colegiu la Constanţa, la Radu Mazăre.
Constanţa conduce de altfel în topul rudelor-parlamentari: Eduard Martin - fiul fostului prefect PSD de Constanţa, Gheorghe Martin – şi-a bifat al treilea mandat de deputat de Constanţa. Alexandru Mazăre, fratele mai puţin celebru al primarului Radu Mazăre, a câştigat încă un mandat de senator la malul mării.
Iulia Cristina Dumitrache a câştigat un mandat de deputat USL-PSD în colegiul 3 Constanţa. Este fiica lui Ion Dumitrache, consilier judeţean Constanţa din partea PSD şi om de afaceri cu contracte cu statul. În 2008, timp de şase luni, Ileana Dumitrache a fost consilier judeţean din partea PSD. În acelaşi an este ales deputat de Constanţa.
Ileana Dumitrache a fost reclamată în 2011 procurorilor instanţei supreme pentru un posibil fals în declaraţiile de avere, de către reprezentanţii ANI, care au constatat că aceasta nu şi-a declarat mai multe venituri. //