Despre campania anticreştinism, antiştiinţă, antiistorie, antibun-simţ

Valul uneia dintre cele mai nesimţite şi obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spaţiul virtual populat de limba şi cultura română.

De ceva vreme, suntem bom­bar­daţi pe Internet cu o furibundă campanie anticreştină. E ceva de inspiraţie occidentală. Îmbracă, în special, o for­mă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu dis­cri­minează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanţe conceptuale şi is­torice. La o pri­vi­re mai atentă, nu este însă o cam­panie doar anticreştină. E o cam­panie antiştiinţă, antiistorie, an­tibun-simţ.

O chestiune de cultură generală, nu de religie

Mostră. Ţi se arată două sim­boluri: crucea şi svastica. Sub ele scrie:

„Unul dintre acestea este sim­bolul celei mai mari organizaţii criminale din istorie, care a co­mis genocide şi a oprimat prin abuz psihologic şi ameninţări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulţi ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bol­navi etc., au fost masacraţi. Ce­lălalt este simbolul nazismului“.

După care urmează o salvă de co­mentarii de tipul: „Creştinismul, cu braţele sale înarmate, mi­sio­narismul şi inchiziţia, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulţi oameni decât celălalt mons­tru, nazismul“.

Prima reacţie în faţa acestui asalt la adresa bunului simţ este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o im­be­ci­li­tate. Produsă fie de nişte im­be­cili, fie de nişte canalii de pro­pagandişti care ştiu bine ce fac. Şi că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în ca­litate de „idioţi utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând faţă de ei înşişi.

Indiferent dacă eşti religios sau nu, aici e vorba de cultură ge­ne­rală, noţiuni elementare de is­torie şi de bun-simţ. Nu e vorba de religie, e vorba de altceva. Dar ce aşteptări avem? La şcoală nu mai ai ocazia să înveţi istorie. Spiritul ştiinţific este pentru mulţi o dogmă – predată ca atare -, nu un principiu de gândire. Iar bunul simţ e prima victimă în fa­ţa ignoranţei, dogmatismului şi pro­pagandei.

Bun. Acestea fiind spuse şi lăsând la o parte reacţiile imediate, tre­buie să clarificăm totuşi natura pro­blemei. Ce poţi face în faţa unor asemenea afirmaţii? Te miri. Dar şi mai tare te miri să vezi că sunt indivizi care o iau de bună şi sunt gata să polemizeze în sus­ţinerea ei, făcând apel la ştiinţele istorice.

Să o privim deci ca pe o pro­blemă de istorie. De competenţă epistemică.

Ai, aşadar, două poziţii. Una este a acestor indivizi. Pe de altă parte, sunt mii şi zeci de mii de lucrări de istorie: antică, me­dievală, modernă şi contemporană. Plus lucrări de me­todologia şi epis­temologia istoriei şi gândirii istorice.

Te duci la bi­bli­o­tecă şi deschizi un manual de is­torie medievală. Medieval Eu­rope de C. Warren Hollister. Ale­gere nu chiar la întâmplare, pen­tru că e ediţia a opta a unuia din­tre cele mai utilizate manuale în universităţile americane. Deci ce­va ce se afirmă şi e acceptat ca legitim şi justificat în chiar epi­centrul corectitudinii politice - intelectualmente locul cel mai ostil din univers creştinismului, religiei şi formelor de moralitate social-tradiţionale. Deci, ediţia a opta, repet, a unuia dintre cele mai răspândite manuale în care se tratează factual, istorico-şti­inţific problema noastră de in­teres. Scris de un istoric, me­die­valist respectat, considerat unul dintre cei mai buni din lume.

Ce spune omul la pagina 427, în concluzia unei lungi discuţii des­pre Papalitate, Biserică, Im­periu:

„Trecând peste zgomotul şi pra­ful ridicat în jurul disputelor vremii, rămâne faptul că Bi­se­rica a sponsorizat naşterea uni­versităţilor, un număr mare de şcoli şi spitale, aziluri pentru bolnavi, handicapaţi şi refugiaţi, orfelinate pentru copii. Sub di­rectivele papalităţii, dreptul şi doctrina au fost rafinate şi dez­voltate şi au apărut sisteme teo­logice care au pus pe baze ra­ţionale şi raţionaliste explorarea misterelor existenţei şi creaţiei. În aceste moduri şi nenumărate altele asemănătoare, Biserica Me­­dievală a servit, modelat şi formatat Civilizaţia Europei Oc­cidentale.

Lucrurile stau exact invers de­cât susţine o întreagă mitologie: Biserica a ajutat raţionalismul mai mult decât l-a subminat, a subminat autocraţia şi ab­so­lu­tismul mai mult decât le-a sus­ţinut, a afirmat demnitatea uma­nă mai mult decât a încălcat-o. Impactul Creştinătăţii medievale asupra lumii moderne este prea profund şi complex ca să poată fi măsurat. Oricum nu poate să fie doar o simplă coincidenţă fap­tul că civilizaţia care a trans­format faţa globului terestru s-a născut şi a crescut în sânul unei societăţi care a avut cel mai ela­borat, integrat şi rafinat sistem de gândire şi practică religioasă pe care umanitatea le-a cunos­cut vreodată.“

Bun. Deci am afirmaţii ca cea de mai sus şi altele asemenea făcute de sute de savanţi, istorici, so­ciologi, economişti, politologi de-a lungul timpului. Şi am afir­maţii ca cea de şi mai sus făcute de o reţea globală de pro­pa­gandişti imberbi, plecaţi de acasă cu pluta, cu sau fără conştiinţa a ceea ce fac, de ce fac şi pe unde au ajuns. Pe cine să cred?

Întrebare retorică, evident. Aş încheia discuţia aici, căci mare lucru nu ar mai fi de spus pe această linie. E o chestie de sim­plu bun-simţ în faţa evidenţei istorice sau, dacă asta e inac­cesibilă gradului nostru de edu­caţie şi cultură, e o chestie cla­sată din simplu respect în faţa acelor minţi care s-au ocupat se­rios şi profesionist de inter­pre­tarea trecutului şi care ne spun că trebuie să fim foarte atenţi când ne aventurăm să facem ast­fel de afirmaţii.

Câteva note

N-avem ce discuta sau polemiza. Nu există temă de polemică. Abe­raţiile se clasează ca atare şi se execută, nu se discută. Mitologie şi propagandă în faţa ştiinţei şi istoriei. Punct.

Totuşi, să mai adăugăm câteva no­te într-un alt registru:

1. E interesant că exact aceiaşi in­divizi se dau mari susţinători ai ştiinţei în faţa obscurantismului re­ligiei. Dacă i-ai vedea cât caz fac de evoluţionism ai jura că au deschis în viaţa lor un manual de biologie. Poate. Să se uite la poze. La partea cu anatomia organelor reproductive. Pentru că iată-i în faţa testului. Istoria e o ştiinţă. Ra­finată, venerabilă şi profundă. Are metodele ei de stabilire a fap­telor şi o vastă şi sofisticată tra­diţie de analiză şi interpretare a evidenţei istorice. Ce fac în faţa istoriei aceşti indivizi?! O calcă în picioare cu lozincile, pro­pa­ganda şi atitudinea lor obscu­rantistă şi obscenă.

2. E interesant că exact aceiaşi indivizi ce se dau mari susţinători ai libertăţii de conştiinţă şi mari luptători pentru cauza uma­nis­mului fac ce fac şi îşi aleg ca ţinte exact ceea ce e facil şi lipsit de pericol. Nu-i vezi făcând pe eroii şi deştepţii în vreo moschee fun­damentalistă islamică. Sau luând cu asalt vreo teocraţie maho­me­dană. Sau confruntând verde în faţă un mare dictator. Nu. Ţintele lor sunt grupuri şi instituţii re­lativ benigne din Occident, care nici nu vor, nici nu pot să răs­pundă cu violenţă. Laşitatea aces­tor indivizi este dezgustătoare.

3. Remarcaţi. Zic indivizii ăştia: „Creştinismul, cu braţele sale înar­mate, misionarismul şi in­chi­ziţia, au ucis în cei 2.000 de ani mult mai mulţi oameni decât celălalt monstru, nazismul.“ In­teresant. Despre comunism ni­mic, nimic… Oare cum se face că nu iese la socoteală deloc, de fie­care dată când se face un astfel de inventar, barbaria organelor co­muniste faţă de homosexuali, evrei, bolnavi etc.? Sunt şi astea bine documentate, nu? Profesorul Tismăneanu tocmai a scris pe această temă o lucrare receptată stelar în mediile academice şi in­telectuale. A prezentat meticulos simetria comunism-nazism ca for­me ale răului în istorie. E ac­cident că el însuşi e ţinta ata­curilor venite exact de la cei ce împărtăşesc profilul ideologic al indivizilor mai sus pomeniţi? Nu cred.

4. Pe măsură ce valul de ob­scu­rantism corect politic, anti­ştiin­ţific şi antiistoric de sorginte oc­cidentală prinde rădăcini în ţări precum România, devine şi mai evident cât de mult lipsesc din peisajul intelectual al României istoricii şi oamenii de ştiinţă. E o discuţie separată, dar să notăm aici că România, dacă va su­pra­vieţui marilor mutaţii istorice ce urmează în acest secol, va su­pra­vieţui doar pe doi piloni: (1) co­munitatea oamenilor de ştiinţă – singura care va putea să menţină România racordată la dinamica economică şi tehnologic-politică a mileniului trei şi (2) comu­ni­tatea istoricilor şi a oamenilor de cultură – singurii care vor putea asigura rebranduirea şi via­bili­ta­tea identitară a „românismului“. În jurul acestor doi piloni ar trebui să se regrupeze mediile eco­nomice, politice şi structurile de siguranţă naţională. Restul e demagogie şi aflare în treabă.

O dublă presiune

Ne aflăm în faţa unei presiuni du­ble. Prima, din afară, din Occi­dent, doctrinele de factură corect politică. Ele vin şi nivelează to­tul, istorie, tradiţie, ştiinţă, în funcţie de priorităţile lor politice şi ideologice. A doua, de la baza socială şi culturală a însăşi na­ţiunii: o deteriorare rapidă fără precedent. Parlamentul şi sis­te­mul de educaţie actuale din Ro­mânia sunt evidenţa incon­tes­ta­bilă. Să mergi prea departe în se­colul XXI, grupat, ca naţiune, fă­ră a putea răspunde acestor forţe şi fără a avea capacitatea de a le ţine sub control e imposibil.

În fine, am dat într-o discuţie de sine stătătoare. Să ne oprim aici. Mai sus, doar nişte gânduri răz­le­ţe, provocate de momentul în ca­re valul uneia dintre cele mai ne­simţite şi obscurantiste cam­pa­nii imaginable în istoria con­tem­po­rană a atins spaţiul virtual po­pu­lat de limba şi cultura română. //