De același autor
Olguta Vasilescu, personalitate publica din Romania: "Teza sa de doctorat ar fi un plagiat dupa lucrarea originala a italianului Pareto, publicata in 1916. Scandalul a izbucnit dupa ce un profesor din Craiova a comparat cele doua lucrari, constatand ca Lia Olguta Vasilescu nu a pus nici macar o nota de subsol, iar textele erau identice, diferenta fiind de limba", anunta Ziare.com, Hotnews si alte fluxuri de stiri.
Iti sta mintea in loc. Italianul asta, numitul Pareto, este un titan al stiintelor sociale, co-fondator al teoriei neoclasice in economie, creatorul mai multor teoreme esentiale analizei aranjamentelor si performantei institutionale, co-fondatorul analizei matematice a eficientei si optimizarii economice si creatorul unui sistem de sociologie teoretica singular. Sa plagiezi din Pareto este suprarealist. Este ca si cum cineva ar veni si ar da un doctorat in fizica plagiind din Newton, in biologie din Darwin, in filosofie din Wittgenstein, in critica literara din Northrop Frye... completati dv. aici cu alte discipline...
Daca se adevereste, situatia e de un comic nebun. Iar faptul ca sistemul academic de stiinte sociale romanesc a validat acest doctorat nici macar malpraxis nu se numeste. Asta nu e malpraxis. Asta e ceva ce trebuie sa intre in analele vietii academice universale. Este o chestie fabuloasa. Oamenii astia sunt niste scumpi: “Este inutil sa va spun, a declarat catre Agerpres distinsa autoare din Craiova, ca acest sociolog [adica numitul Vilfredo Pareto – nota mea] nu a fost aproape deloc cercetat si exista foarte putine note si studii despre el, iar cand m-am angrenat in aceasta activitate, Comisia de doctorat mi-a spus ca imi va fi foarte greu pentru ca nu exista materiale pe care sa le fi putut sa le citesc. Dar m-am inhamat la acest lucru si, mai mult decat atat, la traducerea lui Vilfredo Pareto, Tratatul de Sociologie Generala, din care am tradus trei din cele patru volume".
In paralel cu aceste evolutii epice, un prieten din conducerea Universitatii Bucuresti tocmai imi relata ce le-au spus cei de la Shanghai top universitati sau cum se numeste escrocheria aia de marketing intelectual cu rankuirea. La intrebarea celor de la UB "cum facem sa intram si noi in top 500", ce au zis expertii?! Au pus mana pe pix si le-au aratat ca au un deficit de 2000 de articole ISI (sau cam asa ceva, puneti aici ce numar vreti, nu cantitatea exacta conteaza). Deci Universitatea Bucuresti trebuie sa produca anul asta 2000 de articole ISI ca sa "intre in top". Acum produc, parca, 800. Clar, nu?
Ce va face Universitatea Bucuresti, saraca?! Fratilor, gata: ne apucam de treaba. Ne impartim pe grupe. Ne organizam, nu mai tine. Fiecare grupa sub comanda unei capetenii stiintifice e obligata sa faca si dreaga si pana in decembrie viitor sa vina in arena stiintei mondiale cu atatea zeci de descoperiri stiintifice, atatea sute de observatii stiintifice, atatea sinteze si analize originale, atatea contributii aprofundate la cunoasterea globala. Per total, inmultit cu numarul de grupe, sa ne dea 2000. Toate contributii la partimoniul de cunoastere universal, al umanitatii, conform vadidarii date de angajatii corporati de la ISI, ajunsi acolo tocmai pentru ca au fost incapabili sa sustina o cariera academica in conformitate cu acelasi tip de standarde pe care le administreaza feroce acum, doar ca la vremea lor erau mai laxe si mai putin stringent si mecanic aplicate. Toate, contributii recunoscute de alti parliti care se agita si ei prin comitetele si comitiile si redactiile lumii ca sa-si adune puncte, sa faca si mai “de top” distinsa unitate de invatamant superior la care sunt afiliati. Ca vin astia tare din urma de la Universitatea Bucuresti si anul viitor, in loc de 3000 de publicatii, vor trebui cam 4000 ca sa fii “de top” s.a.m.d., s.a.m.d., an de an, pana cand curba productiei stiintifice globale o va lua in sus, drept in sus, tasnind perpendicular pe realitate spre infinit. In fine, ati prins ideea, stimati cititori:
Stahanovismul asta intelectual, dezaxarea asta institutionala absoluta care distruge orice forma de viata si vocatie intelectuala, aceasta tampenie mondializata, o nebunie de marketing scapat de sub control ce transcende granite si discipline, nu este din pacate inventia bietilor romani. Ei sunt victime ale acestui sistem, asemenea creatorilor lui, de altfel, birocratia academica americana. Creatura scapata de sub control, alimentata de fortele carierismului si birocratiei.
Simmel, Weber au explicat ce se intampla cand rationaliatea birocratica scapa de sub control si spiritul functionaresc, rutina si imbecilitatea cantitativ-formala organizationala devin dominante. Asta vedem acum aici. Ce vocatie academica, ce viata intelectuala, ce pasiune a cercetarii si predarii?! Nu, frate, 2000 de articole ISI in 12 luni. Si bang, Universitatea Ta Favorita devine "una de top". Spun asta ca cineva care nu poate fi banuit ca nu ar putea produce sau nu ar fi produs articole sau carti publicate in ierarhia sistemului lor cretin. Spun asta ca cineva care vede cu durere cum totul se transforma intr-o imensa, globala bataie de joc, un sistem de status cantitativ facut de, cu si pentru carieristii si birocratii ce maimutaresc viata intelectuala si vocatia academica.
Asadar, asta e conditia noastra actuala: suntem prinsi intre doua forte ale stupizeniei si imposturii universale, ambele de magnitudini naucitoare. Pe de o parte, Olgutele, Victorasii si onorabilii lor acoliti academici. Ca sa contracaram aceasta forma de malpraxis si impostura, avem nevoie de insitutionalizare si de criterii si de evaluare cvasi-obiectivizanta. Pe de alta parte, de aici apar ISI si Pisi si Shanghai si o intreaga armata birocratica de functionari si bagatori de seama care castiga o paine din terorizarea si transformarea lumii academice si vocatiei academice intr-o turma de productie stahanovista de “cunoastere si dezvoltare”, cu cote, norme si depasiri de planuri anuale si cincinale. Plus o intreaga schimbare de cultura de breasla, o schimbare de demografie: aparitia academicului obsedat nu de idei, ci de ISI si status si ierarhii. Carierist si limitat, uneori impostor absolut care se bate in piept cu catedra sa sau "publicatiile mele ISI" prin studiourile de televiziune, combatand cot la cot cu Olgute si Victorasi, ultimamente prins in cursa tragi-comica intre frustrariile proprii si falsele certitudini cu privire la propria valoare.
Ce Simmel, ce Weber?! Vedem cum aici se creeaza sub ochii nostri o Kakanie academica globala. Avem nevoie de un Kafka, de un Musil, de un Hasek sa descrie ce se intampla. Brava lume a acestor Soldati Svejk ai intelectului - intelectualii moderni ISI si Shanghai - si peripetiilor lor in lumea birocratiei industrial-academice ce-i inconjoara.
