TRAIAN UNGUREANU & T. R. U.

Dresda Si Gomora 18.02.2005

De același autor

Acum 60 de ani, in seara zilei de 13 februarie 1945, William Topper plutea deasupra Germaniei, la 850 de metri inaltime. Dupa 5 minute, la ora 21.55, aflat la 500 de metri, Topper a zarit, in sfarsit, ce cauta. Trei litere: DSC. Dresda Sport Club. Avionul lui Topper se afla deasupra obiectivului: Stadionul Ostragehege, in inima Dresdei. Nu se juca nimic. SC Dresda, campioana Germaniei in ultimele doua sezoane (1943 si 1944), nu era acasa. Echipa era risipita de razboi, pe cateva sute de kilometri, intre adaposturile subterane ale orasului si transeele frontului. Topper avea, in acea seara, ordinul de a gasi centrul Dresdei. Cu orice pret si prin orice mijloace. Pe hartile militare, stadionul era doar unul din semnele vizibile care marcau centrul orasului. La doi pasi, Mareinbrucke, pod si tronson de cale ferata, era la fel de vizibil si reperabil. Ceva l-a facut insa pe tanarul pilot englez sa aleaga, la plecarea in misiune, stadionul pe care SC Dresda castigase de doua ori Campionatul german, Campionatul pangerman, Reichsliga. Era Topper microbist? Tanjea el dupa revansa? Prima mansa se incheiase, in 1940, cu distrugerea orasului Coventry. In noiembrie '40, Coventry City era ca si promovata in prima divizie. Orasul nu mai avusese o asemenea echipa si se pregatea de vremuri bune. Dupa bombardament, nimic n-a mai mers in linie dreapta. Coventry a ratat promovarea. Linia dreapta a reaparut abia in 1966. In orice caz, dintr-un motiv care nu poate ocoli cu totul fotbalul, Topper a ales stadionul campioanei Germaniei. Restul a mers ceas. La 22.01, Topper a lansat o bomba de marcaj de o tona. Ea a explodat la cateva sute de metri deasupra stadionului, imprastiind zeci de trasoare de semnalizare. In aceeasi clipa, Topper a transmis, prin radio, mesajul codificat: "Tally Ho!". Vechiul strigat al vanatorilor care asmut cainii, la partidele britanice de vanatoare de vulpi. Deasupra, o mie o suta sapte bombardiere britanice si americane aflau unde anume se afla prada, centrul topografic al Dresdei, si isi calculau tirul. Soarta orasului era hotarata.

Arta africana - expozitie nocturna

Dresda a fost distrusa de un val de foc. 4.500 de tone de bombe de mare putere si incarcaturi incendiare au hranit o viitura aprinsa care a maturat orasul. Cel putin 35.000 de oameni au fost calcinati, fierti sau evaporati. Era marti, 13 februarie 1945. Dezastrul avea sa se incheie a doua zi, dupa calendarul catolic, Miercurea Cenusii. La inceput, locuitorii orasului, inghesuiti in pungile mari de adapost, sapate adanc sub pamant, au crezut ca bombardamentul va fi groaznic, dar acceptabil. Limitele impuse de razboiul aerian asupra Germaniei erau largi, destul de largi pentru a ingadui cateva sute, poate chiar o mie de morti pe noapte. La zece kilometri de oras, tanarul Helmut Schon, soldat de garda la o fabrica de munitii, si-a inchipuit acelasi lucru. In fond, tatal sau, batran negustor de mobile, ceasuri si tapiserii europene, s-a bizuit, pana la capat, pe umanismul inalt al vremurilor si obiectelor ce au trecut zilnic prin magazinul sau de antichitati: "Englezii nu vor ataca niciodata Dresda. Sunt un popor prea civilizat!". In seara zilei de 13 februarie, imediat dupa ora 23.00, Helmut a aflat ca nu e asa. Englezii au atacat orasul si l-au distrus din temelii. Helmut a ajuns in centrul Dresdei, curand dupa miezul noptii. Cunostea fiecare strada ca pe propriul buzunar, pentru ca era fotbalist, vedeta si speranta a fotbalului german. Campion de doua ori cu SC Dresda, Helmut urma sa incalece curand pe linia dreapta ce ducea, prin Nationala germana, spre viitor. Nimic nu ii era mai bine cunoscut decat drumul spre Stadionul Ostragehege. Nimic nu i-a fost mai strain, in noaptea de 13 spre 14 februarie 1945. Coloane negre de cadavre calcinate, in locul palatelor pe care Goethe insusi le numise odata minuni ale "Florentei Nordului". Intre ele, dupa un timp, din intamplare si prin vointa unui miracol, Helmut si-a gasit, in viata, sotia si apoi batranul tata. Marele european era invins si vorbea deja despre alte lumi si continente: "Am vazut multi negri!" - a murmurat tatal si Helmut a inteles ca e vorba de oamenii arsi, intepeniti din miscare, la toate rascrucile orasului.

Orbirea?

Helmut Schon e un om deosebit. Mai intai a reusit sa gaseasca drumul care l-a scos dintre rascrucile arse ale Dresdei. Acelasi drum l-a dus departe. In 1966, anul in care Coventry reusea sa ajunga in prima divizie, dupa incercarea inabusita in 1940, Schon devenea antrenorul Nationalei germane care pierdea finala Cupei Mondiale, pe Wembley. Apoi, al Nationalei germane care urca pana in semifinalele Cupei Mondiale din 1970 si fixa acolo un moment de clasicism, impotriva Italiei, dupa un meci care trebuie vazut pentru a putea fi crezut. In 1972, Nationala lui Schon e desavarsita. Titlul european vine aproape fara efort. Peste doi ani, in 1974, Schon si masina sa de fotbal fac cea mai corecta nedreptate vreodata cunoscuta in fotbal: castiga titlul mondial, in fata Olandei, o echipa mai buna, si, cu asta, deplin nepregatita sa opreasca vointa germana de revenire in istorie. Tot atunci, inghesuit de reporteri, Schon lamureste raporturile germanilor cu momentul zero: "Nu ii urasc pe englezi si pe americani pentru ce au facut la Dresda. De vina a fost orbirea". Cuvintele lui Schon ar fi meritat mai mult respect. Omul care si-a scos sotia si tatal din valul de foc nu da vina pe cei ce au aprins lumea germana. Ce e, atunci, orbirea? Cuvantul lui Schon ne ajuta sa intelegem de ce istoricii vor avea intotdeauna de invatat din spusele inteleptilor de rand. Orbirea numita de Schon priveste, cu o precizie insuportabila, vecinatatea colectiva a zeci de milioane de germani lipiti de regimul politic nazist.

Helmut ante-Churchill

Inca in vara lui 1940, intr-un memorandum trimis comandantilor militari, primul ministru britanic Churchill ajungea la concluzia ca singurul lucru ce va ingenunchia Germania va fi "un atac absolut devastator, de exterminare". Probabil cel mai mare ganditor politic al secolului trecut, Churchill, atingea, dupa lectura a mii de volume si o cariera augusta, exact concluzia la care ajunsese Schon, in baza unei nopti petrecute sub cerul apocaliptic al Dresdei - crima germana de solidarizare nationala cu nazismul era o orbire atat de adanca, incat un singur lucru o putea intoarce din drum: o alta crima. Precisa si monstruoasa. Planificata si vizibila. Arhivele ne spun astazi ca Dresda '45 n-a fost un accident si nu trebuie salvata prin rastalmacire: aliatii au jucat fara ezitare regula terminala a razboaielor de supravietuire. Populatia Germaniei a devenit tinta pentru ca ea sa nu ramana fondul civil de rezistenta al regimului nazist. Dresda, aleasa pentru o pedeapsa cum nu s-a mai vazut, pacatuise, intr-un fel anume. Astazi masuram aceasta deviere de masa cu ajutorul sociologiei. Mult inainte de aparitia preciziei sociologice, pacatul cetatilor vinovate fusese prins si certat in doua cuvinte: Sodoma si Gomora. Dresda, infloritoare si cuminte in disciplina ei colectiva si oarba, nu a fost nicicand o Sodoma. Ramane Gomora.

Tally Ho!

Astazi, dupa 60 de ani si o revenire in istorie consfintita, printre altele, de trei titluri mondiale, germanii nu mai pot sau nu mai stiu sa gandeasca asa. Schon a parasit Nationala in 1978, dupa 12 ani de succes si siguranta de sine. In locul lui s-a asezat un fotabl discutabil si o generatie mandra de zestrea ei de dubii si reveniri ezitante asupra istoriei. Revizionismul a devenit popular, prea popular, iar Dresda a fost trecuta, cu maximum de argumente sentimentale si cu minimum de judecata istorica, intre crimele uriase care justifica pacifismul permanent. Ideea de baza a acestei forme populare de evitare a istoriei e ca statele (occidentale, desigur) au mereu dorinta ciudata de a-si alege adversari cu scopul de a-i transforma in victime. Contextul, datele, imprejurarile, istoria insasi nu conteaza prea mult in fata acestei solutii simple care promite sa rezolve toate dramele lumii, folosind vreunul din desenele adunate de obicei in expozitiile cu desene despre razboi ale copiilor. Helmut Schon a avut puterea sa vada altceva in noaptea de foc de la Dresda si, din nefericire, clarviziunea lui masoara slabiciunile de gandire ale epocii in care a venit randul nostru sa judecam. Cand a strigat "Tally Ho!", tanarul si insangeratul pilot Topper zarise, intr-adevar, tinta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22