De același autor
Andrei Ursu a susţinut azi, 29 octombrie 2014, ora 13.00, o conferinţă de presă la sediul GDS. Aflat de opt zile în greva foamei, fiul cunoscutul disident Gheorghe Ursu (ucis de securitate la 17 noiembrie 1985) a vorbit despre demersurile sale pentru recunoaşterea adevărului despre tatăl său şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de acest asasinat. În principiu, protestul său urmăreşte deschiderea unui dosar de începere a urmăririi penale contra maiorului de Securitate Marin Pârvulescu, cel care l-a bătut şi torturat pe disident în data de 15 noiembrie 1985. Torturile aplicate de acesta şi regimul din beciurile Securităţii din Rahova au avut drept consecinţe decesul în detenţie al inginerului Gheorghe Ursu. Nici până azi, autorităţile în drept nu acceptă că asasinarea lui a fost opera Securităţii, condusă la aceea dată de Tudor Postelnicu şi generalul colonel Iulian Vlad, şi nu cea a Miliţiei. Conform declaraţiilor lui Andrei Ursu, autorităţile competente să investigheze acest caz au acceptat fără rezerve teza lansată de Securitate şi prin care Miliţia a fost indicată ţap ispăşitor.
Timp de opt zile, de când Andrei Ursu se află în greva foamei, activitatea sa a fost un continuu şi extenuant jogging între instituţiile statului român ce ar fi trebuit să facă lumină în acest caz sau măcar să accepte deschiderea unui dosar de urmărire penală pe numele maiorului Marin Pârvulescu, şi sediul GDS, unde acesta se află în greva foamei.
Slăbit şi epuizat de cele opt zile de greve, Andrei Ursu a relatat celor prezenţi discuţiile cele mai relevante cu şefii Parchetului Militar, generalul Ion Vasilache, procurorul de caz, generalul Gheorghe Cosneanu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciu. Dar înainte de prezentarea principalelor aspecte ale conferinţei, merită remarcat că în sala de conferinţe s-a aflat o mână de oameni. Au fost prezenţi Magda Cârneci, Radu Filipescu, regizorul Nicolae Mărgineanu, Horia Roman Patapievici, fostul deţinut politic Nisipeanu Dănuţ, dar şi Monica Macovei. Candidata independentă la alegerile prezidenţiale a subliniat că se află la această conferinţă în calitate de prietenă şi avocată a lui Andrei Ursu şi nu de candidată, nedorind să politizeze acest demers. Întrebată ce crede despre aceste tergiversări, a declarat că „nu se vrea”. I-a asigurat pe cei prezenţi că dacă va ajunge preşedinte, nu va lăsa nepedepsite crimele comunismului, ale Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pe cele ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
A surprins absenţa acelei instituţii a statului român care are ca obiect de activitate investigarea crimelor comunismului şi prezervarea memoriei victimelor. Pe parcursul conferinței, nici un reprezentat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu a fost prezent şi nici nu a apărut. Nu este de altfel prima dată când reprezentanţii acestei organizaţii guvernamentale nu participă la evenimentele organizate de victime, pe care se laudă că le reprezintă. Sunt probabil ocupaţi cu scopuri mult mai importante, cum ar fi organizarea de concursuri cu finaluri previzibile pentru angajarea unor cercetători, care să aibă un profil moral corespunzător cu noua orientare a organizaţiei guvernamentale. Institutul condus de profesorul de teologie Radu Preda şi istoricul Cosmin Budeancă s-a evidenţiat prin absenţă, după cum ne-au obişnuit.
În aproximativ o jumătate de oră, Andrei Ursu a prezentat cu voce stinsă şi într-o stare de sănătate vizibil precară bilanţul unei săptămâni extrem de intense. Din declaraţiile sale, a reieşit că a găsit un sprijin în persoana ministrului Justiţiei, Robert Cazanciu, care ar fi înţeles că la mijloc este o ilegalitate. Acesta l-a asigurat că va apela la prerogativele sale pentru a deschide dosarul asasinării lui Gheorghe Ursu.
Ziua de luni a fost una extrem de intensă pentru Andrei Ursu. A avut o discuţie de trei ore cu generalul Vasilache, pe care le-a catalogat drept trei ore de eschivă. Generalul militar a invocat propriile argumente pentru nedeschiderea unui dosar de cercetare penală pe numele maiorului de securitate Pârvulescu lipsa unei încadrări juridice, dar şi că faptele de omor sunt prescrise. Argumentaţia generalul nu este inovativă. Cel puţin în cazul unui alt notoriu torţionar al Securităţii, colonel Gheorghe Enoiu (şef al Direcţiei de anchete penale între 1963 şi 1967), organele îndreptăţite să investigheze sesizarea penală depusă de fostul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului au considerat că faptele celui supranumit Măcelarul de la Interne erau prescrise. Le-au calificat abuz în serviciu. Poate şi actualul Parchet Militar consideră asasinarea crudă şi sângeroasă a inginerului şi disidentului Gheorghe Ursu doar un abuz serviciu, faptă care azi, la 29 de ani de la comiterea ei este prescrisă.
Despre procurorul de caz, Gheorghe Cosneanu, Andrei Ursu a spus că acesta i-ar fi declarat că are mâinile legate, dar şi că numeroasele probe depuse de fiul disidentului nu indică vinovăţia Securităţii. Părerea lui Andrei Ursu despre atitudinea lui Cosneanu faţă de asasinarea tatălui său a fost că acesta este evaziv în a deschide un dosar de urmărire penală pe numele lui Pârvulescu şi că sunt şanse mici ca el să-şi revizuiască atitudinea.
Observând această atitudine evazivă, Andrei Ursu i-a cerut superiorului direct al acestuia, generalul Vasilache, să preia cazul. Generalul s-a recuzat, supându-i că el s-a pronunţat deja în acest caz încă din 2011. Atunci a dispus neînceperea urmării penale pe o plângere a sa, motivându-şi decizia prin faptul că alţii au fost deja condamnaţi pentru această crimă (condamnările lui Tudor Stănică şi Mihail Creangă) .
Andrei Ursu a mai afirmat despre generalul Ion Vasilache şi procurorul de caz, Gheorghe Cosneanu, că nu păreau dispuşi să înceapă urmărirea penală împotriva securiştilor care i-au ucis tatăl. A menţionat pe parcursul alocuţiunii sale numeroasele piedici birocratice indicate de către procurorii militari: lipsa documentelor originale. Deşi acestea există, ele nu fuseseră niciodată solicitate până la apelurile lui Andrei Ursu. Pe parcursul conferinţei, acesta şi-a exprimat şi propria opinie despre asasinarea tatălui său. El consideră că asasinarea inginerului Gheorghe Ursu a fost un act represiv al unui sistem politic împotriva unui grup de oameni (opozanţi ai regimului comunist) şi care este incriminată de actualul Cod Penal.
După discuţiile cu procurorii militari, au urmat alte discuţii epuizante cu procurorul general Tiberiu Niţu. Potrivit lui Andrei Ursu, acesta s-a arătat şi mai recalcitrant în a face lumină în acest asasinat mişelesc. El i-a spus fiului celui ucis de Securitate că nu a primit nici una dintre sesizările lui, dar şi că nu cunoştea cazul lui Gheorghe Ursu. Aparent, acesta i-a livrat un discurs desprins din 20 şi ceva de pagini întocmite de Cosneanu şi care reiau teza Securităţii: Miliţia era responsabilă de asasinarea lui Gheorghe Ursu. Andrei Ursu a mai afirmat că, în cele din urmă, Tiberiu Niţu a solicitat dosarul de caz de la procurorul militar Cosneanu şi că într-o zi sau două îi va oferi un răspuns cu privire la solicitarea lui. Totodată, i-a mai spus că se miră de ce nu a avut loc până acum vreo anchetă a lui Pârvulescu.
Ce solicită Andrei Ursu?
În principiu, cere deschiderea unui dosar de urmărire penală împotriva maiorului de Securitate, Marin Pârvulescu, cel care l-a bătut şi torturat pe Gheorghe Ursu în data de 15 noiembrie, torturi care au avut drept consecinţe decesul acestuia. Violenţele, bătăile şi torturile aplicate disidentului sunt confirmate şi de documentele medicale, întocmite după decesul acestuia. Totodată, tratamentul inuman de care a avut parte în beciul Securităţii este indicat şi de numeroase declaraţii de martor luate celor care au fost colegi de detenţie cu tatăl său. Greva foamei de opt zile a lui Andrei Ursu este apelul disperat al unui fiu pentru a i se face dreptate tatălui. Este apelul pe care fiecare dintre noi l-ar lansa, dacă părinţii noştri ar fi fost ucişi nu doar de către Securitate, ci şi de un criminal de rând. Andrei Ursu nu cere condamnarea apriorică a maiorului Pârvulescu, ci doar să i se dea Justiţiei posibilitatea de a se pronunţa asupra acestui asasinat. Desigur, că se aşteaptă la o condamnare, dar chiar el consideră că şansele de a se întâmpla acest lucru sunt minime.
În final, trebuie spus că maiorul Marin Pârvulescu nu a acţionat individual. Bătăile şi torturile pe care le-a aplicat lui Gheorghe Ursu nu au fost opera unui ins, ci o decizie ordonată de şefii Securităţii. A dovedit poate exces de zel şi dorinţă de a se afirma în faţa superiorilor săi, dar, în mod sigur, nu a acţionat singur şi din proprie iniţiativă. În spatele lui, s-a aflat un mecanism de exterminare inuman şi insensibil la strigătele de libertate ale unor cetăţeni, pe care statul ar fi trebuit să-i apere şi nu să-i asasineze cu sânge rece şi bestialitate. Şef al Securităţii în noiembrie 1985 era Tudor Postelnicu, iar generalul colonel Iulian Vlad era adjunct al ministrului, „răspunzând de problemele de securitate internă”. În scripetele Securităţii, Gheorghe Ursu era doar una dintre aceste probleme.
De altfel, generalul colonel Iulian Vlad nu ar fi străin de moartea lui Gheorghe Ursu. Conform unor informaţii, el ar fi fost cel care ar fi indicat unul dintre motivele pentru care să fie arestat inginerul. A sugerat subalternilor săi să i se planteze valută în casă, pentru care a şi fost arestat. Această înscenare sau „combinaţie operativă”, după cum o numeau securiştii, a avut ca deznodământ decesul violent al inginerului Gheorghe Ursu, un om care a îndrăznit să fie liber.
De aceea, viitoarea anchetă penală a Securităţii nu trebuie să se oprească doar la maiorul Marin Pârvulescu, care a fost una dintre rotiţele mecanismului represiv, ci să cuteze să-i audieze şi pe cei care îl coordonau. Iulian Vlad şi Tudor Postelnicu trebuie să vorbească!
În final, Ursu a declarat că este ferm convins să continue greva foamei.
Articole publicat și pe www.contributors.ro
