Maşini – unelte publicitare

Nişte coreeni deştepţi, ce au înţeles bine economia capitalistă, vând de ceva ani (inclusiv în România) maşinuţe arătoase făcute cu mâ­na lor şi aplicate cu o siglă de (mare) istoric american. Un istoric de fiabilitate, brutalitate motoristică, statut pe drum ş.a. Dar mai ales cu o bogată colecţie de prezenţe în filmele hollywoodiene, cu alde Chuck Norris coborând degrabă de la volanul lor şi împărţind picioare în dosuri în stânga şi-n dreapta.

Şi le vând atât de bine că aproape i-au uimit pe analişti în plină criză. Acum vin pe ecrane cu o reclamă cel puţin tupeistă. Iată de ce: pe fundal, se aleargă pe o pistă de Formula 1 două-trei exemplare ale produsului – aceeaşi marcă şi model, frumos colorate în albastru cu alb, arătoase, cu spoilere până la firul de praf al drumului şi eleroane stilate, călărind marginile alb-roşii ale virajelor, concurând nebuneşte. Iar vocea reclamagie zice: „Uşor de condus, greu de depăşit!“. Pfuaa! Cine n-ar vrea să îşi cumpere aşa ceva, mai ales dacă într-adevăr costă „Începând de la o sumă infimă (cu trei prime de rablă incluse)“? Ce-are a face dacă în showroom o să găsim nişte maşini care abia le seamănă bolizilor? Că or să aibă cu vreo sută, poate două, de cai mai puţin, cu totul alte motoare, eleroane (sau deloc), bare, faruri şi alte nebunii? Că, afară de variantele de „top“, vor fi compuse în interior din plastice muzical-scârţâitoare? Nu mai contează. Ne putem lua, iată, avataruri ale maşinii minune, ale maşinii de curse ce a câştigat nu-ştiu-ce raliu WRC... şi nu mai ştiu ce litere abreviante. Şi cum suntem Schumacheri prin firea noastră naţională, ce altceva să ne atragă mai tare? Vreo maşinuţă mai practică ori mai ieftină de întreţinut? Ei da! Vezi să nu!

De ce n-am împrumuta principiul ăsta coreean şi-n turism? La ce ne trebuie frunze şi alte clorofilisme? Uite-aşa, „greu de depăşit“, trebuia să ne vină nouă mai întâi zicala asta deşteaptă. Arătam pe fundal cea mai tare pensiune agroturistică şi cel mai forţos tren al CFR-ului, apoi imaginea colinelor transilvane pe care şerpuieşte sub soare A3-ul cel semeţ, două-trei ţărăncuţe siliconate sub portul tradiţional, trei cadre cu litoralul bulgăresc (se pot edita ca să pară neaoşe), plus, desigur, un pisc montan înzăpezit.

Jos, în colţul-dreapta, un preţ incredibil, după ce am comparat cele mai mici oferte posibile ale vecinilor. Să zică: „de la 100 de euro/persoană cu donaţia de monumente inclusă“. Şi să vedeţi ce lovitură dădeam (chiar dacă numai într-un singur an, căci la anul se prea poate să trebuiască să inventăm altceva, încă mai persuasiv).