De același autor
Franța a făcut duminică un mare salt în gol, fără plasă. Pentru prima dată în istoria celei de-a Cincea Republici, președintele nu va fi un candidat din partea celor două partide de guvernământ tradiționale. Un „big-bang politic“, cum scria, la cald, presa franceză, duminică seara. Rezultatele sunt clare de acum: runda finală a prezidențialelor (7 mai) se va juca între Emmanuel Macron, fost ministru al Economiei în administrația Hollande și novice pe scena politică, și Marine Le Pen, lidera extremei drepte. Deși a ieșit primul clasat conform rezultatelor, centristul Macron nu poate deocamdată să spună că a obținut victoria. În primul rând, pentru că distanța dintre el și următoarea clasată, Marine Le Pen, este minimă, de puțin peste două procente (23,86% contra 21,43%). Apoi, pentru că și ceilalți doi candidați importanți - François Fillon, dreapta republicană, și Jean-Luc Mélenchon (extrema stângă) au obținut și ei părți aproape egale din vot (fiecare în jur de 20%). Cu alte cuvinte, voturile s-au împărțit în patru părți aproape egale, ceea ce înseamnă, matematic vorbind, că trei sferturi dintre francezi nu se simt reprezentați de Emmanuel Macron. Ceea ce înseamnă și că toate scenariile rămân încă deschise. Variabilele sunt multe și importante, în funcție de cum se comportă fiecare dintre candidați în cele două săptămâni, dar și de sprijinul pe care fiecare îl va primi din partea celorlalți candidați și poate pe plan european, dar și cum vor reuși să mobilizeze electoratul. Un absenteism puternic va funcționa în favoarea Frontului Național (care beneficiază în schimb de un electorat foarte disciplinat), așa cum s-a întâmplat în 2002. Atunci, un absenteism puternic (peste 28%) l-a adus în turul al doilea pe Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine și fost lider al extremei drepte. Anul acesta, absenteismul în primul tur a fost de 21,7%, al doilea cel mai ridicat nivel după cel din 2002.
Ce se preconizează pentru al doilea tur? Un prim sondaj Ipsos arată că rezultatul ar putea fi de 62%-38 % în favoarea lui Macron. Dar pentru asta ar trebui să existe o blocadă contra Frontului Național, așa cum s-a întâmplat și în 2002. Numai că acel Le Pen îl avea contracandidat pe Jacques Chirac, lider al dreptei. Or, acum, ambele partide mainstream (socialiștii și republicanii) sunt scoase din joc. Macron va avea nevoie de tot ajutorul mentorului său, Hollande, și de infrastructura partidului din care s-a desprins. Va avea nevoie și de ajutorul dreptei moderate, republicane, în condițiile în care politologii insistă că e suficient dacă Marine Le Pen va câștiga o treime din voturile candidaților scoși din cursă. Va exista suficientă disciplină în aceste partide pentru a face baraj contra lui Marine Le Pen? Rămâne de văzut în cele două săptămâni de foc ce vor urma. De altfel, principalii jucători ieșiți din cursă au început să-și arunce zarurile imediat după primele rezultate.
Primii au luat cuvântul reprezentanții dreptei și stângii tradiționale, François Fillon (republicanii) și Benoît Hamon, candidatul socialiștilor, le-au cerut propriilor simpatizanți ca în runda a doua să-și dea votul candidatului de centru Macron. Și nu programul lui Macron a fost argumentul, ci ideea de a împiedica o președinție „bleu-Marine“. Hamon a cerut „înfrângerea cât mai solidă a lui Marine Le Pen“. Partidele din spatele celor doi candidați n-au făcut totuși, deocamdată, front comun.
Există și un semn de rău augur pentru Macron: Jean-Luc Mélenchon nu a făcut (deocamdată) niciun apel către alegătorii săi, explicând că nu are mandat din partea celor 7 milioane de francezi care l-au votat să le spună cu cine să meargă mai departe. În runda finală, fiecare își va da votul candidatului de a cărui platformă se simte mai apropiat, spune el. Paradoxal, programul său (antisistem, antiimigrație, antieuropean) se apropie mai degrabă de cel al lui Marine Le Pen decât de cel al moderatului și proeuropenistului Macron! Or, voturile celor două extreme, însumate, înseamnă 41% din totalul celor exprimate.
Niciunul dintre candidați nu are un program economic curajos și clar definit. Iar temerile francezilor se îndreaptă de această dată spre problema imigrației și a terorismului, și nu primordial spre economie. Iar securitatea și imigrația sunt terenul de joacă favorit al lui Marine Le Pen, după doi ani în care 230 de francezi au murit în atentate, iar francezii continuă să creadă că imigranții sunt cei care contribuie la terorism și creșterea șomajului. În timp ce Macron promite că va spori măsurile de securitate, dar explică, realist, că terorismul va rămâne un fenomen obișnuit pentru următorii ani, Marine Le Pen, pe de altă parte, promite măsuri extreme: va instaura un moratoriu, chiar și în privința imigrației legale, apoi va închide moscheile islamiste și va expulza din țară „elementele radicale“. Mai mult, sub președinția sa, Franța ar părăsi UE și spațiul Schengen.
Fără să fi fost vreodată ales în vreo funcție publică și văzut ca lipsit de infrastructura unui partid puternic, Emmanuel Macron e văzut totuși de Europa ca singurul partener real de dialog. Cu un ochi la alternativa Marine Le Pen, șeful Comisiei și cancelarul german Angela Merkel l-au felicitat deja și i-au urat succes pentru turul decisiv. Dar nu e suficient pentru un decor politic complet nou pentru francezi, în care orice scenariu rămâne încă posibil până pe 7 mai.
