De același autor
Mesajele de felicitare ale liderilor europeni au început să curgă la câteva minute după anunțul victoriei. Angela Merkel a vorbit despre o prietenie transatlantică „de neînlocuit și crucială pentru a trece peste provocările prezentului”; Emmanuel Macron a subliniat că e vremea ca Europa și SUA să colaboreze, pentru că „au multe de făcut împreună”; șeful diplomației europene, Josep Borrell, a vorbit despre „o zi minunată și pentru SUA, și pentru Europa” și despre nevoia de a reclădi parteneriatul. Multe dintre mesaje au fost transmise fie public, fie telefonic direct echipei Biden, de vreme ce Departamentul de Stat, contrar cutumei, refuză să îi permită liderului ales accesul la resursele instituției, inclusiv la mesajele de felicitare.)
După acest moment, tonul s-a moderat. La nivel de lideri, dar și de diplomați și de experți în politică externă, mai direct sau din culise, Europa i-a transmis președintelui ales care îi sunt așteptările și că e conștientă că relația va continua să fie dificilă, iar pe alocuri (în special în privința acordurilor comerciale și a reglementărilor pentru industria high-tech) poate la fel de dificilă precum cea cu Donald Trump.
Joe Biden și-a stabilit câteva linii mari de politică externă încă din campanie. A promis că va reintra în acordul climatic de la Paris (repudiat de predecesorul său), în Organizația Mondială a Sănătății și că va da o nouă șansă și acordului nuclear cu Iranul. Semne de bunăvoință plăcute urechilor europene. Mai toate sunt însă condiționate pe mai multe paliere – în privința acordului nuclear, de pildă, Biden a explicat clar că Teheranul trebuie să respecte el însuși termenii acordului și în special să oprească îmbogățirea de uraniu (ceea ce e destul de probabil să nu se întâmple, mai ales că urmează alegeri și discursul se va radicaliza). Și pentru reintrarea în acordul de la Paris ori în OMS, Biden și-ar putea dori să negocieze termeni noi. Pe un alt palier, politica externă a viitorului președinte va depinde mult și de felul în care va arăta viitorul Congres (există două curse rămase de jucat în ianuarie, care vor decide controlul Senatului). Nu în ultimul rând, Europa este conștientă că populismul este departe de a fi dispărut odată cu președinția Trump: cei 70 de milioane de americani care l-au votat pe republican vor pune o presiune considerabilă asupra noii administrații democrate (unii politicieni europeni se tem chiar de o revenire a lui Trump sau a unuia la fel ca el în 2024). Dincolo de asta, există priorități interne de care Biden va trebui să se apuce imediat ce își preia locul în Biroul Oval: pandemia de Covid 19 și criza economică. Și, oricum, în materie de politică externă, prioritatea zero a noului lider de la Casa Albă este refacerea încrederii în America și în democrația sa (cei patru ani de trumpism au dus la o erodare fără precedent a imaginii SUA în lumea democratică – credibilitatea SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 20 de ani, potrivit institutului Pew Research).
„Nu va exista o întoarcere la vechiul normal”, a rezumat starea de fapt David McAllister, liderul comisiei pentru afaceri externe din PE. Soluția? Pentru unii lideri europeni, ca președintele francez sau cancelarul german, aceasta este ca Europa să evolueze ea însăși (mai ales în materie de apărare, dar și pe plan economic) și să nu mai aibă o relație de dependență față de SUA, mai ales că politica de retragere militară din majoritatea zonelor de conflict – începută de administrația Obama și continuată de Trump – va continua și în mandatul lui Biden. Concept numit, optimist, „autonomie strategică”. Alți politicieni nu cred în această desprindere a Europei. „Trebuie să terminăm cu iluziile privind autonomia strategică europeană. Europenii nu vor fi capabili să înlocuiască rolul crucial al Americii de furnizor de securitate”, explica recent ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer (proatlantistă convinsă).
Europa încearcă așadar să-și tempereze așteptările de la noul lider, cel puțin până când el își va prelua mandatul și va lua primele decizii (ianuarie). Ce se va schimba însă cu certitudine este stilul – măcar la acest capitol, Europa este sigură că Joe Biden își va informa aliații și se va coordona cu ei. Încă o diferență majoră este că fostul vicepreședinte înțelege Europa (are, în plus, și rădăcini irlandeze și franceze), are o experiență vastă în politica internațională și îi cunoaște deja pe majoritatea liderilor europeni din vremea mandatului Obama. Bunul cel mai de preț pe care îl au însă Biden și America următorilor patru ani este tocmai abilitatea de a obține sprijin global din partea democrațiilor, de a crea o rețea de alianțe puternice.
Deocamdată, Biden nu și-a făcut cunoscute așteptările pe care noua administrație le va avea de la partenerii europeni. Va avea însă nevoie de un front unit în privința Chinei pentru a confrunta Beijingul în privința spionajului și furtului de proprietate intelectuală, a expansiunii în zona de sud-est a Asiei și a anihilării democrației din Hong Kong. Amenințarea reprezentată de China e, de altfel, unul din rarisimele subiecte unde republicanii și democrații sunt pe aceeași lungime de undă. Așa că Europa se va găsi curând în poziția dificilă de a răspunde chemării SUA de a contracara China. Numai că Europa nu a ajuns încă acolo – multe din capitalele europene (cu precădere Berlinul) văd în China un important partener comercial.
La nivel de retorică așadar, Europa acceptă că va trebui să iasă de sub umbrela protectoare a Americii și să se dezvolte singură pentru a deveni un partener puternic, nu unul care are veșnic nevoie de ajutor. Pe de altă parte însă, nu pare foarte grăbită să se urnească: așteaptă ca noul lider să își preia mandatul și să vadă primele decizii pentru a și le lua după aceea (poate) pe cele proprii. //
