De același autor
Așa cum arată toate sondajele până în acest moment, liderul francez pornește în campania prezidențială din pole-position, cu aproximativ același capital de încredere cu care a pornit și în urmă cu cinci ani: 25%-26%. În ciuda pandemiei și a problemelor economice pe care le-a provocat Covid-19 și în Hexagon, nivelul de încredere în liderul francez a rămas relativ constant.
Întrebarea care se pune este cu cine se va înfrunta în turul al doilea. Iar aici, situația se schimbă săptămânal. În urmă cu o lună, părea că Macron va rejuca meciul cu Marine Le Pen (candidata extremei drepte – Rassemblement National, RN); în urmă cu două luni părea că principalul rival va fi un nou-intrat pe scena politică – polemistul Éric Zemmour. Însă ultimele sondaje arată că principala rivală ar putea fi candidata dreptei republicane, Valérie Pécresse (Les Républicains). În timp ce Macron (centru-dreapta) se situează la 26% (sondaj OpinionWay), Pécresse ar avea 17% din intențiile de vot. Ceva mai puțin (16%) ar obține Marine Le Pen, în vreme ce Éric Zemmour ar întruni 13% din preferințele de vot – ceea ce, teoretic, ar scoate extrema dreaptă din joc pentru turul al doilea.
Stânga, în agonie
Așadar, candidații cel mai bine situați până acum în sondaje sunt cei de dreapta – centru-dreapta, dreapta conservatoare și extrema dreaptă. Jean-Luc Mélenchon – candidat al formațiunii de stânga radicale La France insoumise și deja un veteran al alegerilor prezidențiale, la care participă fără succes din 2012 – ar obține 8,5% din voturi, un pic mai mult decât liderul ecologiștilor, Yannick Jadot (7%).
Și, la doar cinci ani după ce Franța a fost condusă totuși de un președinte socialist – François Hollande – , candidata din partea Partidului Socialist, Anne Hidalgo (primar al Parisului), se situează pe un loc jenant în sondaje, la doar 3% și fără perspective de a avea vreo creștere spectaculoasă. Toate apelurile lansate către formațiunile de stânga moderate pentru a desemna un candidat unic au rămas fără succes. Formațiunile de stânga luate la un loc ar reuni cel mult 26% din voturi, respectiv cât președintele Macron singur după un mandat dificil.
Stânga stă, așadar, chiar mai prost decât la alegerile precedente, iar dezechilibrul între dreapta și stânga devine tot mai pronunțat pe zi ce trece. Centrul de gravitație politică s-a deplasat mult către dreapta în ultimii cinci ani în Hexagon. Pe de-o parte, pentru că stânga nu a reușit să vină cu lideri puternici și nici cu idei proaspete, explică politologii; pe de altă parte, pentru că pe agenda francezilor mai importante sunt în acest moment chestiuni legate de imigrație, identitate națională, criminalitate – teme predilecte ale dreptei. Așa se explică, în parte, și ascensiunea unui candidat ca Éric Zemmour.
Scriitor, polemist și vedetă TV, Zemmour se prezintă, la fel ca Donald Trump, drept „un patriot care nu aparține clasei politice”. Éric Zemmour e un personaj controversat și plin de contradicții: abordează cele mai dure poziții antiimigrație și antiislam, deși este fiul unor imigranți algerieni. Se pretinde apărător al civilizației creștine franceze, cu toate că provine dintr-o familie de evrei berberi. Zemmour susține că vrea să redea identitatea Franței și să restaureze importanța țării pe plan internațional. A fost judecat de mai multe ori pentru incitare la ură rasială, acuzat de istorici pentru negarea Holocaustului comis de regimul de la Vichy și criticat pentru pozițiile sale misogine și homofobe. Zemmour pretinde că străinii controlează acum cartiere întregi în orașele Franței și că, dacă imigrația nu este oprită, „Franța va deveni o republică islamică”.
Economia și imigrația țin capul de afiș al campaniei
În ce privește previziunile pentru al doilea tur, dacă Macron s-ar înfrunta pe 24 aprilie cu Marine Le Pen, ar câștiga și de această dată (57% față de 43% pentru Le Pen). În fața lui Zemmour, rezultatul ar fi 61%-39%. Lucrurile se complică însă pentru Macron dacă ar ajunge în al doilea tur cu Pécresse: 53%-47%, potrivit publicației Politico.eu.
În funcție de ce arată sondajele, e modelată și agenda electorală a fiecărui candidat pe parcursul următoarelor trei luni. Pandemia de Covid-19 este per ansamblu în plan secund, în condițiile în care circa 90% dintre francezi sunt vaccinați. Cel puțin pentru moment, niciunul dintre primii clasați în sondaje nu se hazardează să arboreze atitudini antivacciniste. Așa că retorica electorală se învârte asupra altor teme care îi preocupă pe francezi – reformarea economiei, puterea de cumpărare, imigrația. Abia după acestea vin problemele legate de sistemul de sănătate ori de protejare a mediului, cum a fost cazul alegerilor din Germania, unde verzii au devenit a treia forță politică din țară. În Franța, ecologiștii ca formațiune se situează undeva pe la 3-5% în preferințele electoratului.
Pécresse, cel mai important pericol pentru Macron
Dar zarurile nu sunt încă aruncate. Valérie Pécresse, ministru al bugetului în timpul fostului președinte de dreapta Nicolas Sarkozy, a obținut nominalizarea partidului său (Les Républicains) pe 4 decembrie și de atunci are o ascensiune solidă. Până la sfârșitul lunii, îi depășise pe ambii candidați cu vederi de dreapta radicale și ajunsese pe locul al doilea. Fostul său șef, Nicolas Sarkozy, reușise în 2007 să strângă voturi și de la dreapta, și de la centru, și de la extrema dreaptă, ceea ce l-a propulsat în cea mai înaltă funcție. Cum sondajele arată că, pentru jumătate din alegătorii lui Macron, Pécresse ar fi a doua opțiune, candidata LR încearcă să-i câștige pe aceștia. În același timp însă, trebuie să aibă grijă ca simpatizanții săi cu vederi mai radicale să nu dezerteze în favoarea lui Eric Zemmour.
Pécresse promite că va înăspri legile privind imigrația și azilul, că va reduce uriașa administrație publică franceză, că va revitaliza economia și că va reda Franței identitatea națională. Dacă ar deveni președinte, nu doar că ar înjumătăți numărul de permise de ședere pentru migranții non-UE, dar ar și interzice mamelor care își duc copiii la școală să poarte vălul musulman. Se descrie drept „două treimi Angela Merkel și o treime Margaret Thatcher” – cu alte cuvinte, își creează imaginea unui tehnocrat și negociator dur, dar concentrat pe obținerea de consens. Pécresse a fost ministru al bugetului și al educației în administrația Sarkozy și este în prezent președinta regiunii Île-de-France, care include Parisul.
Aliații lui Macron o acuză, în schimb, pe Pécresse că este ostatica simpatizanților cu vederi radicale, însă ascensiunea sa în sondaje arată că ar putea fi singura care să pună într-adevăr probleme pentru actualul președinte (care încă nu și-a anunțat candidatura, dar e așteptat din moment în moment să o facă) în al doilea tur de scrutin. Adevăratul pericol pentru Macron este că reprezentanta republicanilor dispune de o uriașă infrastructură electorală în teritoriu, cu mult mai solidă decât a actualului președinte și decât a candidaților de extremă dreapta. După atâția ani de guvernare ai dreptei conservatoare, partidul va pune la bătaie întreaga mașinărie pentru a o propulsa la Palatul Elysée și apoi pentru a câștiga alegerile parlamentare. O altă problemă pentru Macron, chiar dacă va câștiga un al doilea mandat, este că partidul său (La République en Marche) ar putea să piardă parlamentarele din iunie, așa că s-ar putea vedea nevoit să guverneze împreună cu dreapta republicană, după cum arată sondajele pentru alegerile generale.
Pécresse se prezintă, așadar, drept o alternativă mai bună decât actualul președinte și pe acesta îl vizează, de altfel, toate atacurile sale. La rândul lui, Macron spera la un al doilea tur fie cu Marine Le Pen, fie cu Éric Zemmour, pentru a se prezenta el însuși (din nou) drept o alternativă mai bună decât extrema dreaptă. Pe de altă parte, dacă actualul președinte va câștiga totuși în fața lui Valérie Pécresse, victoria îi va spori legitimitatea, în condițiile în care la începutul mandatului din 2017 a fost acuzat de mulți că nu reprezintă decât un sfert dintre francezi – cei 24% care l-au votat atunci în primul tur.
Macron își pune cărțile pe Europa pentru a câștiga acasă
Emmanuel Macron este, prin urmare, sub presiunea de a pune ceva suplimentar pe masa electorală. La fel ca în 2017, când a câștigat fără sprijinul vreunui partid, prezentându-se drept un reformist, și acum încearcă să-i convingă pe francezi că nu avea cum să facă toate reformele promise în decursul unui singur mandat. Cartea cea mai importantă pe care vrea să o joace este cea a reformei europene.
Macron nu și-a ascuns niciodată ambiția de a fi „motorul integrării europene”. Dacă în ultimii ani a fost permanent eclipsat de Angela Merkel, acum, cu un guvern german abia instalat și cu preluarea de către Franța a președinției UE, Emmanuel Macron a anunțat o agendă ambițioasă pentru UE, ce îi va servi mai mult ca sigur și drept campanie pentru realegere. Macron crede că ar putea transforma UE într-un jucător global de talia SUA. Strategia ar fi să dezvolte un model de creștere economică și care să permită Uniunii să genereze locuri de muncă și creșterea nivelului de trai, dar în același timp să păstreze standarde sociale și de protejare a mediului ridicate. Promite noi reguli pentru companiile tech, o apărare europeană mai puternică și care să fie complementară NATO. O altă ambiție este reformarea sistemului Schengen, crearea unor mecanisme noi de apărare a granițelor europene, în special în contextul crizei imigrației de la granița dintre Polonia și Belarus, dar și în contextul pandemiei de Covid.
Pe plan intern, liderul francez spune că va convinge UE să-și regândească regulile stricte privind deficitul bugetar (sub 3% din PIB), în condițiile în care statele și-au crescut cheltuielile pentru a-și salva economiile de impactul restricțiilor Covid. În plus, Franța va propune Uniunii și un mecanism care să interzică blocului comunitar să importe produse agricole provenite din zone ale lumii afectate de defrișări masive (de pildă, pădurea amazoniană). Toți ceilalți trei candidați de dreapta și extremă dreapta l-au acuzat că folosește agenda europeană pentru propriul folos. Definitoriu pentru acest aspect este episodul legat de arborarea steagului european pe Arcul de Triumf. Un drapel uriaș al UE a fost arborat la început de an pe Arcul de Triumf în locul celui francez, pentru a marca preluarea președinției UE. Gestul, aparent benign, a fost criticat și de candidații extremei drepte (Marine Le Pen a explicat că e „un atac la identitatea Franței”, Zemmour a spus că e „o ofensă”), dar și de Valérie Pécresse (care se prezintă totuși drept o eurofilă). „Prezidarea Europei da, ștergerea identității franceze nu!”, a scris Pécresse pe Twitter. Două zile mai târziu, guvernul francez a înlăturat steagul UE de pe Arcul de Triumf. Este doar încălzirea pentru lupta electorală ce va începe. //
