Germania: o campanie degeaba

 Într-un Occident care a făcut istorie în ultimul an (de la Brexit până la alegerea lui Trump şi a lui Macron), Germania e hotărâtă să păstreze statu-quo-ul. Într-o lume instabilă, dacă liderul din ultimii ani le pare suficient de capabil să apere ceea ce contează - economia germană şi Uniunea Europeană – el trebuie să-şi păsteze postul, este ce rezultă şi din sondaje. Şi Angela Merkel a reuşit. Aşa că, practic, Angela Merkel îşi face campanie degeaba şi de formă, întrucât toţi indicatorii arată că va obţine un al patrulea mandat. Economia e puternică şi, după mai mulţi ani de stagnare, salariile încep să crească. Şomajul e scăzut şi au dispărut în bună parte și ecourile negative ale temei imigrației: fluxul de imigranți a scăzut, iar guvernul a restabilit percepția că gestionează cum trebuie problema.

 

 

În plus, Merkel însăşi are, la capătul a trei mandate, o popularitate pe care puţini şefi de stat o au chiar la început de mandat (circa 60%, dublu faţă de rivalul său social-democrat, Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European). Merkel are chiar şi adepţi în cadrul opoziţiei – 29% din simpatizanţii SPD ar prefera-o lui Schulz, liderul de partid, în calitate de cancelar! Suficiente motive pentru foarte mulţi alegători să rămână cu o formulă care pare că a funcţionat în ultimii 12 ani.

 

 

În luna rămasă până la alegerile generale pentru Bundestag, nu pare aşadar că se mai pot întâmpla seisme politice. Unul dintre ultimele sondaje (Forschungsgruppe Wahlen, 11 august) arată, la fel ca şi celelalte, că blocul politic al actualului cancelar (CDU-CSU) va obţine 40% din voturi, în timp ce principalii rivali, social-democraţii (SPD), doar 23%. Diferenţa e mare. Merkel a câştigat şapte voturi la rând de când a fost aleasă prima dată în Parlament, în 1990. După trei mandate de cancelar, așadar, 59% din germani consideră că face treabă bună (sondaj Infratest Dimap).

 

 

 

 

„Mă ştiţi deja." La asta s-ar putea rezuma campania de până acum a conservatorilor – centrată, evident, în jurul figurii Angelei Merkel. Nu există agresivitate, nu sunt lovituri sub centură ori discuţii încinse, ci doar acţiuni şi discursuri aproape anoste. Anoste sunt inclusiv posterele CDU: „Bucuraţi-vă de vară acum şi faceţi alegerea corectă pentru la toamnă"; „Pentru o Germanie în care ne place să trăim"; „Germania e bine. Să păstrăm direcţia". Cuvintele de ordine sunt moderația și calmul. Merkel pare rezervată şi când cere voturi: „Poate veţi lua în considerare să puneţi bifa pe creştin-democraţi". Lupta dintre cele două partide mainstream (CDU-CSU -conservatorii şi SPD - social-democraţii) e deocamdată calmă, curată, chiar dacă există dezbateri și critici.

 

 

O campanie degeaba este însă şi pentru Martin Schulz, care se regăseşte într-o poziţie ciudată, din mai multe motive. Vine de la dreapta SPD, ceea ce îl situează aproape de Merkel, poziţionată la stânga CDU. Asta face ca terenul de joc să fie relativ similar – ambii susţin tăierile de taxe şi creşterile de investiţii. Cei doi au acelaşi teritoriu de bătălie, iar social-democratul a cam apuizat armele pe care poate să le arunce în joc în timpul rămas. Schulz a intrat în competiţie din ianuarie, după 17 ani în care a fost plecat din Germania, ca europarlamentar şi apoi lider al PE. După un moment scurt, în care SPD a depăşit CDU în sondaje, elementul de noutate s-a risipit şi social-democraţii au pierdut în luna mai un bastion extrem de important – Renania de Nord Vestfalia.

 

 

Orice subiect ar fi prins până nu demult în Germania, acum pare o luptă pierdută din start. Martin Schulz a încercat deja mai toate temele „cu priză": imigrație; justiţie socială; eficienţa şi imaginea sectorului auto, afectat de „Dieselgate" (instalarea unor softuri înşelătoare în privinţa emisiilor nocive). Numai că şi aici s-a intersectat cu Angela Merkel, aşa că a părut că ambii candidaţi şi-au unit forţele pentru a critica dur managementul marilor firme auto. Daimler şi Volkswagen sunt acuzate că fug de responsabilitate, că au uitat să investească în viitor şi că nu au refăcut imaginea celui mai important sector al exporturilor nemţeşti.

 

 

Nici la capitolul cheltuielilor militare nu i-a mers mai bine. Schulz a criticat angajamentul Germaniei faţă de NATO de a investi 2% din PIB în apărare drept o „cursă a înarmării". Germania, la fel ca celelalte state NATO, a promis că va creşte bugetul Apărării până la 2% din PIB (ceea ce ar însemna pentru Germania în jur de 80 de miliarde de euro). Nu înseamnă că a şi făcut-o şi a fost unul dintre motivele de dezacord cu Donald Trump. Dar opoziţia socialistă era datoare să încerce și acest teritoriu, care rezonează profund cu electoratul german, cu aversiunea faţă de conflicte armate şi cu percepţia negativă despre noul preşedinte american. De la o altă figură SPD, şeful diplomaţiei, Sigmar Gabriel, au venit criticile cele mai acide : "Pentru mine (promisiunea de a aloca 2% din PIB, n.r.), e un gest de supunere greu de înţeles în faţa noului preşedinte american".

 

 

Numai că „sfinxul" Merkel a rămas calm şi de data asta. A explicat că toate statele NATO au promis că vor atinge procentul de 2%, dar că doar patru o fac deocamdată şi Germania nu e printre ele şi, în plus, termenul-limită este peste şapte ani. Strategia social-democrată (care în 2002 a mers ca unsă, socialistul Gerhard Schroeder reuşind să avanseze rapid în sondaje şi să câştige făcând campanie agresiv contra deciziei lui George Bush de a invada Irakul)  nu a funcţionat de data asta, într-o ţară în care toată lumea, inclusiv majoritatea de guvernare, e anti-Trump. Un joc „lose-lose" pentru Schulz pe toate planurile.

 

 

 

 

Pentru că, deși de formă și cu final cunoscut, e vorba totuși o campanie electorală, trebuia să existe și nişte promisiuni. Ele se referă la şomajul zero, mai mulţi bani pentru tinerii care intră prima dată pe piaţa muncii, mai multe opţiuni pentru proaspetele mame, mai mult ajutor pentru cei "analfabeţi în ale computerelor, ca mine" (cum glumea Merkel la o reuniune de campanie).

 

 

Câteva necunoscute rămân, dar ele nu sunt legate de învingătorul alegerilor. Rămâne de văzut cât de mari vor fi imixtiunile externe în aceste alegeri şi în special care va fi ponderea dezinformării ruseşti. Rămâne de văzut şi spre cine se va duce votul celor trei milioane de turci din Germania. La alegerile trecute, majoritatea lor au votat pentru SPD (64%). Însă anul acesta, preşedintele Recep Erdogan le-a cerut etnicilor turci să boicoteze partidele mainstream: CDU, SPD şi Verzii. Paradoxal, n-a pomenit nimic de AfD, singurul partid cu vederi de extremă dreapta, populiste, antiimigraţie, islamofobe şi eurosceptice.