De același autor
Lovitura de grație nu a venit pentru cancelarul Angela Merkel nici din partea Italiei, nici din Polonia sau Ungaria, așa cum ar fi fost de așteptat, ci din interior, din cadrul propriei sale alianțe. Cei care amenință acum să rupă coaliția la care s-a ajuns cu greu, după luni întregi de negocieri și concesii, sunt chiar partenerii de guvernare ai CDU din 1949 încoace: conservatorii bavarezi (CSU). Liderul CSU, Horst Seehofer, a fost cel care a declanșat revolta și i-a dat ultimatum cancelarului până la summit-ul european din weekend să vină cu un consens european care să rezolve problema imigrației. Seehofer amenințase că, în lipsa unei înțelegeri cu europenii, își va folosi atribuțiile locale și federale (este și ministru de Interne) și va acționa unilateral: va începe să întoarcă imigranții de la granițele landului său. Explicația nu trebuie căutată prea departe: în trei luni vor fi alegeri în Bavaria. CSU, care are majoritate absolută acolo de la război încoace, riscă, pentru prima dată, să piardă supremația în fața AfD (Alternativa pentru Germania), partid cu vederi radicale bătând spre extremă dreapta, în special în ce privește imigrația.
Totuși, poziția lui Seehofer este un nonsens din toate punctele de vedere. Nu doar că, în caz de insubordonare, va fi concediat din funcția de ministru de Interne și că va rupe o alianță ce a funcționat mai bine de jumătate de secol și că va lăsa Germania fără guvern și expusă populiștilor. Dar sondajele arată că, dacă va concura contra CDU-ului Angelei Merkel, va scinda voturile, iar rezultatul nu îi este favorabil: bavarezii sunt mai mulțumiți de politicile cancelarului decât de cele ale liderului CSU. Este o eroare de judecată și pentru că politica ușilor deschise (aplicată pentru foarte scurt timp de Angela Merkel în 2015, din rațiuni umanitare) s-a terminat de mult, iar rezultatul la care a ajuns zilele trecute Merkel cu restul europenilor este aproximativ același cu ce dorește să aplice Seehofer. Este același Seehofer care, în 2015, o avertiza pe șefa guvernului că „nu va putea pune dopul înapoi în sticlă“, cu alte cuvinte, că unda de șoc se va tot propaga în anii următori. A avut dreptate: partidul de guvernare a pierdut puncte extrem de importante în alegerile federale și în cele de landuri și era cât pe ce să piardă un nou mandat, lăsând în același timp un culoar important pentru populiști.
Și totuși, e greu ce spus ce calcule logice face liderul CSU prin întreg acest teatru public, destul de neobișuit pentru politica germană. Dincolo de toate acestea, chiar dacă Germania a dus în ultimii trei ani greul imigrației (a preluat, statistic, cei mai mulți imigranți), iar Bavaria a fost punctul de sosire pentru cei mai mulți refugiați, cifrele Frontex și cele prezentate în Consiliul European arată că, față de 2015, numărul imigranților sosiți în Europa a scăzut cu peste 90%!
Ce s-a întâmplat însă la Consiliul European de săptămâna trecută? Piesa de rezistență a acordului (pe care Merkel totuși s-a ferit să îl prezinte ca pe vreun mare succes) este promisiunea vagă și cu multe asteriscuri ca mai multe state UE să deschidă „centre închise“ de control unde să țină imigranții intrați ilegal în Europa și să le proceseze cererile de azil. După aceea, imigranții acceptați vor fi distribuiți către statele UE, în timp ce aceia cărora le vor fi respinse cererile vor fi trimiși înapoi. Numai că totul este pe bază de voluntariat – or, niciun stat UE nu a dat semne că ar dori să primească mai mulți imigranți pe solul său. Chiar din contră – ne amintim doar cazul Ungariei (care și-a ridicat garduri la frontieră și a refuzat să primească chiar și cotele de imigranți alocate de UE) sau pe cel al Italiei (care a promis deportări în masă). Costul politic al unei poziții favorabile primirii de refugiați este uriaș. La urne sunt premiate pozițiile cele mai radicale (cum s-a întâmplat în Austria, Ungaria, Italia). Or, nucleul dur al UE – Germania, Franța, Italia, Austria – a spus răspicat că nu are nicio intenție să deschidă centre suplimentare. În căutare de soluții, UE încearcă să facă pași mărunți – să încheie acord cu acord cu țările sursă sau cu țările aflate pe rutele de tranzit – în special cele din Balcanii de Vest. Acestea din urmă și-au primit deja promisiunea recompensei: la ultimul Consiliu li s-a promis că vor deschide negocierile de aderare peste un an. E adevărat, oficialii europeni au insistat că nu e vorba aici de un quid pro quo. Totuși, în Albania au apărut de luni bune acuzații la adresa puterii că imigranții ar fi moneda de schimb pentru perspectiva europeană. Cert este că soluția externalizării taberelor de refugiați (îndelung criticată de ONG-uri, care avertizează că va fi vorba mai degrabă de închisori și că aceștia vor fi trimiși înapoi la moarte sigură în unele cazuri) ar conveni tuturor – atât statelor membre, cât și structurilor europene. Imigrația este de mai bine de trei ani cartoful fierbinte aruncat de la unii la ceilalți, tema care demolează guverne și grăbește prăbușirea partidelor tradiționale. Iar Germania este pe cale să treacă prin exact același coșmar.
Pe cât de nebuloase au fost concluziile reuniunii, Merkel a reușit să încheie, dincolo de ele, 14 acorduri bilaterale cu alte state europene, prin care acestea se angajau să preia imigranții intrați prima dată pe teritoriul lor și ulterior ajunși în Germania. La nici câteva ore după ce cancelarul detalia acordurile la televiziunea germană, patru dintre ele și-au retras promisiunea. Așadar, în ciuda baletului diplomatic făcut de cancelarul german la summitul european, nimic nu a mers cum trebuia după aceea.
În Germania, Seehofer este însă departe de a vrea un început de soluție: decizia europeană nu e nici pe departe suficientă, insistă el, pentru că din concluziile reuniunii nu reiese clar dacă un stat UE poate acționa unilateral și dacă poate să își închidă granițele în fața imigranților. O soluție respinsă de la bun început de Merkel și pe drept cuvânt, întrucât ar pune în pericol Convenția de la Geneva și chiar zona de liberă circulație - Schengen. După discuțiile tensionate de duminică dintre CDU și CSU, Seehofer a amenințat că își dă demisia. Că o va face sau nu până la urmă, guvernul german va avea probleme mari de aici înainte și, pentru a supraviețui, va trebui probabil să preia măcar în parte pozițiile dure antiimigrație ale oponenților săi și, mai nou, pe cele ale aliaților săi. Semințele revoltei, „plantate“ în ultimele zile de conservatorii bavarezi, se vor transforma la un moment dat într-o veritabilă furtună. //
