Istoria merge, din nou, în sensul extremei drepte

Crizele parcurse de Europa în ultimii doi ani au venit mănușă partidelor de extremă dreapta: imigrația, suveranitatea națională și euroscepticismul, teme predilecte ale dreptei extreme, au ajuns acum să fie chiar esența discursului politic din statele europene.

Eliza Francu 03.05.2016

De același autor

 

„În enorm de multe țări europene, există o creștere puternică a mișcărilor pa­trio­te. Se merge în sensul Istoriei“, spunea Marine Le Pen, imediat după ce Austria a vo­tat în primul tur al pre­zidențialelor un candidat al extremei drepte – pe Nor­bert Hofer (FPÖ). Marine Le Pen are dreptate: Istoria pare să curgă (din nou!) în acest sens. Partidele de ex­tremă dreapta, populiste, eu­rosceptice, xenofobe (ce­le pe care Marine Le Pen le numește eufemistic „pa­tri­ote“) devin treptat viitorul Europei.

 

Fracturarea sistemului politic şi golul umplut de extreme

 

Europa a fost lovită de mai multe crize ex­terne într-un timp relativ scurt (criza eco­nomică, apariția ISIS, migrația masivă). Nu a reușit să facă față acestor provocări, din pricina diviziunilor pe plan intern. La nivel național, în statele membre, par­ti­dele politice tradiționale sunt sub asediu, puterea lor politică se erodează, pierd puncte la capitolul percepție. Odată cu fracturarea sistemului politic, a rămas un spațiu gol pe care extremele – de stânga și de dreapta – s-au grăbit să-l ocupe. Re­zul­tatul: coalițiile și guvernele formate sunt fragile, mai instabile și cu o speranță de viață mai mică.

 

Schimbările s-au petrecut destul de rapid. În mai 2014, presa din toată Europa abun­da în articole de primă pagină despre ex­tre­miști și xenofobi, după ce aceștia ob­ți­nuseră circa o treime din locurile de eu­ro­parlamentari. Se întâmpla înainte de aten­tatele teroriste de la Paris și Bruxelles comise de ISIS și înainte ca problema re­fu­giaților să ia proporții. În­tre timp, extremiștii și po­pu­liștii au capitalizat pu­ter­nic tragediile. Au legat cu ci­nism problema re­fu­gia­ți­lor de cea a Islamului vio­lent și de infracționalitate. Argumentația lor este con­vingătoare la o primă ve­de­re: de vreme ce UE nu e în stare să opreas­că aceste fla­geluri, atunci trebuie des­fiin­ța­tă, iar fiecare stat trebuie să-și în­chidă gra­nițele și să-și asigure singur se­cu­ri­ta­tea.

 

Din Marea Britanie și până în Ungaria, din Suedia și până în Austria, valul de ex­tre­mă dreapta crește de la o zi la alta. Ma­jo­ri­tatea partidelor dinspre extrema spec­tru­lui politic au aceleași obsesii, același dis­curs, aceiași cai de bătaie: antiimigrația, eu­­roscepticismul și antiausteritatea. Li­de­rii acestor partide nu mai sunt de mult niș­­te voci benigne. Au ajuns să influențeze di­rect decizii la nivel național și euro­pean.

 

Geert Wilders, fondator al Partidului Li­ber­tății, ce susține că „singura soluție de a ne păstra viețile și a de a ne proteja li­bertatea este să dezislamizăm Occi­den­tul“, a făcut campanie pentru închiderea frontierelor. Platforma ideologică a par­ti­dului său, PVV, e identică în esență cu ce­le ale multor altor partide populiste și ex­tre­miste din Europa: restricții asupra imi­grației din statele islamice, dar și din ce­lelalte state membre UE; închiderea fron­ti­erelor, slăbirea construcției europene prin „repatrierea“ de atribuții de la Bru­xelles. Câteva exemple.

Extrema dreaptă în cifre

* În Olanda, sondajele arată că PVV-ul lui Geert Wilders ar câștiga majoritatea locurilor din Parlament dacă mâine ar fi organizate alegeri anticipate. Mai exact, 42, adică tot atâtea câte a câștigat actualul premier Mark Rutte la alegerile din 2012.

* În Franța, toate sondajele o creditează pe Marine Le Pen cu prima șansă (31%) la prezidențialele din 2017, la mare distanță de următorul clasat, liderul dreptei conservatoare, Nicolas Sarkozy (20%). În oricare dintre scenarii, lidera FN ar ajunge în turul al doilea.

* În Danemarca, Partidul Poporului Danez (condus de Kristian Thulesen Dahl) a fost, cu 20% dintre voturi, marele învingător al alegerilor parlamentare din 2015, fiind acum cea de-a doua cea mai mare formațiune politică a țării. Partidul se opune cedării de atribuții către Bruxelles, aderării Turciei la UE și dorește păstrarea monedei naționale.

* În Austria, candidatul FPO, de extremă dreapta, a ajuns în al doilea tur al alegerilor prezidențiale și are toate șansele să le câștige. Și, conform sondajelor, la parlamentarele din 2018, FPO ar obține 30% din voturi.

* În Germania, AfD (Alternativa pentru Germania) a câștigat puncte importante în alegerile din mai multe landuri în fața conservatorilor Angelei Merkel. În sondajele pe plan național, se situează la 14%.

* În Ungaria, Jobbik este al doilea partid ca popularitate. Formațiunea are o platformă antiromi, antisemită, antiimigrație, anti-UE și pro-rusă. Dacă mâine ar fi ținute parlamentarele, rezultatele ar fi aproape identice cu cele din 2014, cu o ușoară scădere pentru Fidesz - 41% și o ușoară creștere pentru Jobbik - 24% , după cum arată sondajul realizat de Institutul Nézőpont.

* În Slovacia, situația e și mai complicată. La alegerile de luna trecută, neonaziștii (Partidul Slovacia Noastră) au obținut 14 locuri în Parlament. Un alt partid de extremă dreapta, Partidul Național Slovac, ultranaționalist, a intrat direct la guvernare. De menționat că Slovacia preia președinția UE la începutul lui iulie.

Șefa Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, acuză Europa că nu ia în serios ame­nințarea fundamentalismului Islamic și că „migrația din vremurile noastre sea­mănă cu invaziile barbarilor din secolul al patrulea, ceea ce va avea aceleași con­secințe“. Unul dintre liderii Ligii Nordului (extrema deaptă italiană), Gian Marco Centinaio, consideră și el că UE e vinovată de recentele atacuri teroriste: „Nu răs­pundem [n.r. atacurilor], instituțiile eu­ro­pene sunt slabe, fragile, neajutorate și privesc în altă parte, ceea ce permite co­miterea unor astfel de masacre“. Vlaams Belang, partidul de extremă dreapta din Belgia, i-a transmis premierului belgian du­pă evenimentele din Belgia: „Nu putem combate terorismul dacă păstrăm fron­tierele deschise“. AfD din Germania sus­ține, printre altele, că Islamul nu e com­pa­tibil cu Constituția germană. Cere in­ter­zicerea burqăi și a minaretelor, închiderea granițelor, dar și scoaterea din eurozonă a statele sudice care refuză să se reformeze economic.

 

Secretul: adaptarea rapidă a discursului

 

Crizele parcurse de Europa în ultimii doi ani au venit mănușă partidelor de extremă dreapta: imigrația, suveranitatea națională și euroscepticismul, teme predilecte ale drep­tei extreme, au ajuns acum să fie chiar esența discursului politic din statele eu­ropene. E una dintre concluziile unui stu­diu publicat de think-tankul Atlantic Council.

 

Multe formațiuni care au stat ani la rând la periferia vieții politice au exploatat oca­zia. Și-au adaptat discursul la provocările actuale renunțând la retorica xenofobă și rasistă fățișă (Frontul Național chiar l-a ex­pulzat pe fondatorul partidului, Jean-Ma­rie Le Pen, din pricina declarațiilor ra­siste care „afectau imaginea partidului“, iar la un moment dat Marine Le Pen ame­nința cu procese orice publicație i-ar nu­mi partidul „de extremă dreapta“). Pur și simplu, mesajele au început să fie „îm­pa­chetate“ mai elegant cu sloganuri precum „Franța pentru francezi“.

 

Toate aceste partide fac apel la un na­țio­nalism care încearcă să convingă că UE e o amenințare pentru suveranitatea na­țio­nală. În schimb, ei - populiștii, extre­miș­tii, xenofobii - sunt cei veniți să salveze situația, fiind „apărători ai adevăratelor valori europene“. Etnia, religia, cultura sunt considerate de votanții extremei drept esențiale pentru identitatea națională, iar „ceilalți“ - că e vorba de minorități na­ționale sau de imigranți – sunt percepuți ca o amenințare la adresa acestei iden­ti­tăți. Iată de ce logica extremei drepte ara­tă că procesul de integrare europeană și politicile multiculturale ale UE contribuie sau încurajează de-a dreptul amenințările la identitatea națională. În tot acest con­text, apocalipsa agitată de toate aceste partide - de la Vestul la Estul con­ti­nen­tului – se numește acum „Islamizarea Eu­ropei“, iar imigranții musulmani au de­venit țapii ispășitori.

 

Spirala fricii

 

Convinși de acest discurs, tot mai mulți europeni au început să se îndoiască de faptul că integrarea europeană ar fi răs­punsul la nemulțumirile lor și au început să se îndrepte către cei care le promiteau o schimbare radicală: extremiștii. Par­ti­de­le tradiționale, că se află sau nu la gu­ver­nare, speriate de valul de opinie publică ne­gativă la adresa imigranților și de pers­pectiva de a-și pierde alegătorii în fața po­puliștilor și extremiștilor, nu au încercat, cu foarte puține excepții, să lupte cu aces­te percepții. Din contră, au preluat dis­cursul extremei și chiar au ajuns să con­cu­reze cu aceasta pentru cele mai dure po­zi­ții în privința imigrației.

 

Campion la acest capitol e cu siguranță pre­mierul Ungariei, Viktor Orbán. Vic­to­rii­le extremei drepte (Jobbik) ar fi fost mult mai consistente dacă partidul său de gu­vernământ, Fidesz, nu ar fi știut cum „să fure“ din voturile Jobbik prin înăsprirea propriilor poziții. Practic, Viktor Orbán și-a asigurat procentele din sondaje după ce a închis granițele, a început să cons­tru­ias­că ziduri și a trimis imigranți la în­chi­soare. A inițiat apoi o consultare națională privind imigrația, făcând în egală măsură o legătură forțată între imigranți și te­ro­rism, apoi între imigranți și infrac­ționa­litate.

 

Ungaria a devenit astfel precedentul care a fost urmat de Cehia, Slovacia și Polonia. Liderii din aceste state se simt acum con­fortabil să folosească retorica dură antii­mi­grație, armă ce aparținea exclusiv ex­tre­mei drepte până recent.

 

În Polonia, premierul Beata Szydło (parti­dul ultraconservator Lege și Justiţie, PiS) a ajuns la putere anul trecut cu ajutorul unei agende eurosceptice. De atunci, a în­re­gistrat deja numeroase derapaje an­ti­de­mocratice (încercările de a prelua con­tro­lul asupra Curții Constituționale și mass-media). Guvernul său și-a exprimat opo­ziția categorică față de relocarea imi­gran­ților decisă la nivel european, întrucât mi­granții din Orientul Mijlociu ar re­pre­zen­ta „cauza tensiunilor sociale din Eu­ropa“.

 

În Slovacia, inclusiv actualul premier so­cia­list, Robert Fico (ce va continua să ră­mână în fruntea cabinetului) și-a făcut lu­na trecută campanie cu o platformă anti­imigrație. Mai mult, i-a cooptat în alianța de guvernare pe ultranaționaliștii de la SNS.

 

În Danemarca, după ce a obținut cele mai multe voturi, Kristian Thulesen Dahl, li­derul Partidul Poporului Danez, a refuzat să fie premier, dar trage sforile parla­men­tare din umbră. Rezultat? Guvernul îi pe­dep­sește acum penal pe cei care îi ajută pe imigranții ilegali și a acordat puteri poli­ției de a confisca bunurile refugiaților, in­clusiv bani și bijuterii.

 

Realitatea de azi e, așadar, că guvernele își adaptează discursul și deciziile în funcție de pozițiile partidelor populiste. Inclusiv la nivel european. Două exemple. În mo­men­tul în care Comisia Europeană a în­cercat o abordare coordonată pentru secu­rizarea frontierelor Schengen, mai multe sta­te (Franța, Germania, Suedia, Dane­mar­ca, Austria) nu doar că s-au opus, dar au im­pus diferite forme de control la fron­tie­re. De asemnea, când Executivul european a propus celebrele cote de imigranți, Slo­vacia, Polonia, Cehia și Ungaria au respins planul.

 

Rusia şi fragmentarea Uniunii Euopene

 

Există însă un beneficiar al acestei frag­mentări a Uniunii: Rusia, care profită geo­strategic, așa cum remarca în urmă cu câteva zile liderul american, Barack Oba­ma. Moscova face investiții masive în aces­te mișcări atât pentru a avea guverne prie­tene, cât și pentru ca UE să nu poată ac­ționa unitar împotriva sa. „Afacerea Lisa“ (o etnică rusoaică din Germania e violată de trei imigranți; povestea, inventată cap-coadă, scoate în stradă mii de oameni care protestează față de politica de deschidere a Angelei Merkel față de imigranți) a fost pusă la punct de propaganda rusească și e un indicator clar că Rusia își aruncă ar­ma­mentul greu în procesele electorale din Eu­ropa, a fost concluzia oficialilor germani.

 

Olanda a dat deja o palmă Ucrainei și as­pirațiilor sale europene. În urmă cu câteva săptămâni, Olanda (care deține în acest moment președinția UE) a respins Acordul de Asociere dintre UE și Ucraina, același acord care i-a determinat pe ucraineni să ia­să în stradă, stârnind furia Rusiei. Vic­torie pentru Geert Wilders, victorie mai ales pentru Moscova. Marine Le Pen, al că­rei partid a primit finanțări consistente din partea administrației Putin, vizitează Moscova de câte ori are ocazia și se pune de-a curmezișul deciziilor europene ce pe­nalizează Rusia. Viktor Orbán a preluat din ideologia Jobbik ideea deschiderii că­tre Est (Rusia, India și China), văzută drept contrapondere față de influența Occi­dentului. Ideea s-a transformat trep­tat în nucleul politicii externe a Ungariei. Următorul teren de joacă al Moscovei va fi Marea Britanie și referendumul privind apar­tenența acesteia la UE. Iar Nigel Fa­rage, liderul UKIP (care face o campanie fu­ribundă pentru ieșirea UK), îl descrie pe același Vladimir Putin drept „liderul po­litic pe care îl admiră cel mai mult“. Li­derii acestor partide dinamitează în mod ac­tiv și eficient construcția europeană chiar din interior.

 

Iar dacă actuala criză a refugiaților va esca­lada și temerile privind atentatele teroriste se vor accentua, Uniunea Europeană va fi tot mai fragmentată, iar deciziile – atât in­ter­ne, cât și externe (de pildă penalizarea unui regim autoritar precum cel al lui Vladimir Putin) – vor fi tot mai greu de luat. Cea care va pierde va fi chiar Uni­u­nea Europeană și cetățenii săi, care ar pu­tea vedea cum le dispar din fața ochilor drep­turi pe care le credeau de nezdrun­ci­nat, precum libertatea de circulație și de muncă în alte state din blocul comunitar. Deja, victoria extremei drepte e pe toate pla­nurile: și-a legitimat discursul, a înre­gis­trat creșteri spectaculoase de popula­ri­tate și a obligat forțele moderate să îi pre­ia pozițiile. Dușul rece ar trebui să tre­zeas­că partidele tradiționale: nu poți lupta cu extremismul concurându-l cu arme care-i sunt proprii. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22