De același autor
„În enorm de multe țări europene, există o creștere puternică a mișcărilor patriote. Se merge în sensul Istoriei“, spunea Marine Le Pen, imediat după ce Austria a votat în primul tur al prezidențialelor un candidat al extremei drepte – pe Norbert Hofer (FPÖ). Marine Le Pen are dreptate: Istoria pare să curgă (din nou!) în acest sens. Partidele de extremă dreapta, populiste, eurosceptice, xenofobe (cele pe care Marine Le Pen le numește eufemistic „patriote“) devin treptat viitorul Europei.
Fracturarea sistemului politic şi golul umplut de extreme
Europa a fost lovită de mai multe crize externe într-un timp relativ scurt (criza economică, apariția ISIS, migrația masivă). Nu a reușit să facă față acestor provocări, din pricina diviziunilor pe plan intern. La nivel național, în statele membre, partidele politice tradiționale sunt sub asediu, puterea lor politică se erodează, pierd puncte la capitolul percepție. Odată cu fracturarea sistemului politic, a rămas un spațiu gol pe care extremele – de stânga și de dreapta – s-au grăbit să-l ocupe. Rezultatul: coalițiile și guvernele formate sunt fragile, mai instabile și cu o speranță de viață mai mică.
Schimbările s-au petrecut destul de rapid. În mai 2014, presa din toată Europa abunda în articole de primă pagină despre extremiști și xenofobi, după ce aceștia obținuseră circa o treime din locurile de europarlamentari. Se întâmpla înainte de atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles comise de ISIS și înainte ca problema refugiaților să ia proporții. Între timp, extremiștii și populiștii au capitalizat puternic tragediile. Au legat cu cinism problema refugiaților de cea a Islamului violent și de infracționalitate. Argumentația lor este convingătoare la o primă vedere: de vreme ce UE nu e în stare să oprească aceste flageluri, atunci trebuie desființată, iar fiecare stat trebuie să-și închidă granițele și să-și asigure singur securitatea.
Din Marea Britanie și până în Ungaria, din Suedia și până în Austria, valul de extremă dreapta crește de la o zi la alta. Majoritatea partidelor dinspre extrema spectrului politic au aceleași obsesii, același discurs, aceiași cai de bătaie: antiimigrația, euroscepticismul și antiausteritatea. Liderii acestor partide nu mai sunt de mult niște voci benigne. Au ajuns să influențeze direct decizii la nivel național și european.
Geert Wilders, fondator al Partidului Libertății, ce susține că „singura soluție de a ne păstra viețile și a de a ne proteja libertatea este să dezislamizăm Occidentul“, a făcut campanie pentru închiderea frontierelor. Platforma ideologică a partidului său, PVV, e identică în esență cu cele ale multor altor partide populiste și extremiste din Europa: restricții asupra imigrației din statele islamice, dar și din celelalte state membre UE; închiderea frontierelor, slăbirea construcției europene prin „repatrierea“ de atribuții de la Bruxelles. Câteva exemple.
Extrema dreaptă în cifre |
---|
* În Olanda, sondajele arată că PVV-ul lui Geert Wilders ar câștiga majoritatea locurilor din Parlament dacă mâine ar fi organizate alegeri anticipate. Mai exact, 42, adică tot atâtea câte a câștigat actualul premier Mark Rutte la alegerile din 2012. * În Franța, toate sondajele o creditează pe Marine Le Pen cu prima șansă (31%) la prezidențialele din 2017, la mare distanță de următorul clasat, liderul dreptei conservatoare, Nicolas Sarkozy (20%). În oricare dintre scenarii, lidera FN ar ajunge în turul al doilea. * În Danemarca, Partidul Poporului Danez (condus de Kristian Thulesen Dahl) a fost, cu 20% dintre voturi, marele învingător al alegerilor parlamentare din 2015, fiind acum cea de-a doua cea mai mare formațiune politică a țării. Partidul se opune cedării de atribuții către Bruxelles, aderării Turciei la UE și dorește păstrarea monedei naționale. * În Austria, candidatul FPO, de extremă dreapta, a ajuns în al doilea tur al alegerilor prezidențiale și are toate șansele să le câștige. Și, conform sondajelor, la parlamentarele din 2018, FPO ar obține 30% din voturi. * În Germania, AfD (Alternativa pentru Germania) a câștigat puncte importante în alegerile din mai multe landuri în fața conservatorilor Angelei Merkel. În sondajele pe plan național, se situează la 14%. * În Ungaria, Jobbik este al doilea partid ca popularitate. Formațiunea are o platformă antiromi, antisemită, antiimigrație, anti-UE și pro-rusă. Dacă mâine ar fi ținute parlamentarele, rezultatele ar fi aproape identice cu cele din 2014, cu o ușoară scădere pentru Fidesz - 41% și o ușoară creștere pentru Jobbik - 24% , după cum arată sondajul realizat de Institutul Nézőpont. * În Slovacia, situația e și mai complicată. La alegerile de luna trecută, neonaziștii (Partidul Slovacia Noastră) au obținut 14 locuri în Parlament. Un alt partid de extremă dreapta, Partidul Național Slovac, ultranaționalist, a intrat direct la guvernare. De menționat că Slovacia preia președinția UE la începutul lui iulie. |
Șefa Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, acuză Europa că nu ia în serios amenințarea fundamentalismului Islamic și că „migrația din vremurile noastre seamănă cu invaziile barbarilor din secolul al patrulea, ceea ce va avea aceleași consecințe“. Unul dintre liderii Ligii Nordului (extrema deaptă italiană), Gian Marco Centinaio, consideră și el că UE e vinovată de recentele atacuri teroriste: „Nu răspundem [n.r. atacurilor], instituțiile europene sunt slabe, fragile, neajutorate și privesc în altă parte, ceea ce permite comiterea unor astfel de masacre“. Vlaams Belang, partidul de extremă dreapta din Belgia, i-a transmis premierului belgian după evenimentele din Belgia: „Nu putem combate terorismul dacă păstrăm frontierele deschise“. AfD din Germania susține, printre altele, că Islamul nu e compatibil cu Constituția germană. Cere interzicerea burqăi și a minaretelor, închiderea granițelor, dar și scoaterea din eurozonă a statele sudice care refuză să se reformeze economic.
Secretul: adaptarea rapidă a discursului
Crizele parcurse de Europa în ultimii doi ani au venit mănușă partidelor de extremă dreapta: imigrația, suveranitatea națională și euroscepticismul, teme predilecte ale dreptei extreme, au ajuns acum să fie chiar esența discursului politic din statele europene. E una dintre concluziile unui studiu publicat de think-tankul Atlantic Council.
Multe formațiuni care au stat ani la rând la periferia vieții politice au exploatat ocazia. Și-au adaptat discursul la provocările actuale renunțând la retorica xenofobă și rasistă fățișă (Frontul Național chiar l-a expulzat pe fondatorul partidului, Jean-Marie Le Pen, din pricina declarațiilor rasiste care „afectau imaginea partidului“, iar la un moment dat Marine Le Pen amenința cu procese orice publicație i-ar numi partidul „de extremă dreapta“). Pur și simplu, mesajele au început să fie „împachetate“ mai elegant cu sloganuri precum „Franța pentru francezi“.
Toate aceste partide fac apel la un naționalism care încearcă să convingă că UE e o amenințare pentru suveranitatea națională. În schimb, ei - populiștii, extremiștii, xenofobii - sunt cei veniți să salveze situația, fiind „apărători ai adevăratelor valori europene“. Etnia, religia, cultura sunt considerate de votanții extremei drept esențiale pentru identitatea națională, iar „ceilalți“ - că e vorba de minorități naționale sau de imigranți – sunt percepuți ca o amenințare la adresa acestei identități. Iată de ce logica extremei drepte arată că procesul de integrare europeană și politicile multiculturale ale UE contribuie sau încurajează de-a dreptul amenințările la identitatea națională. În tot acest context, apocalipsa agitată de toate aceste partide - de la Vestul la Estul continentului – se numește acum „Islamizarea Europei“, iar imigranții musulmani au devenit țapii ispășitori.
Spirala fricii
Convinși de acest discurs, tot mai mulți europeni au început să se îndoiască de faptul că integrarea europeană ar fi răspunsul la nemulțumirile lor și au început să se îndrepte către cei care le promiteau o schimbare radicală: extremiștii. Partidele tradiționale, că se află sau nu la guvernare, speriate de valul de opinie publică negativă la adresa imigranților și de perspectiva de a-și pierde alegătorii în fața populiștilor și extremiștilor, nu au încercat, cu foarte puține excepții, să lupte cu aceste percepții. Din contră, au preluat discursul extremei și chiar au ajuns să concureze cu aceasta pentru cele mai dure poziții în privința imigrației.
Campion la acest capitol e cu siguranță premierul Ungariei, Viktor Orbán. Victoriile extremei drepte (Jobbik) ar fi fost mult mai consistente dacă partidul său de guvernământ, Fidesz, nu ar fi știut cum „să fure“ din voturile Jobbik prin înăsprirea propriilor poziții. Practic, Viktor Orbán și-a asigurat procentele din sondaje după ce a închis granițele, a început să construiască ziduri și a trimis imigranți la închisoare. A inițiat apoi o consultare națională privind imigrația, făcând în egală măsură o legătură forțată între imigranți și terorism, apoi între imigranți și infracționalitate.
Ungaria a devenit astfel precedentul care a fost urmat de Cehia, Slovacia și Polonia. Liderii din aceste state se simt acum confortabil să folosească retorica dură antiimigrație, armă ce aparținea exclusiv extremei drepte până recent.
În Polonia, premierul Beata Szydło (partidul ultraconservator Lege și Justiţie, PiS) a ajuns la putere anul trecut cu ajutorul unei agende eurosceptice. De atunci, a înregistrat deja numeroase derapaje antidemocratice (încercările de a prelua controlul asupra Curții Constituționale și mass-media). Guvernul său și-a exprimat opoziția categorică față de relocarea imigranților decisă la nivel european, întrucât migranții din Orientul Mijlociu ar reprezenta „cauza tensiunilor sociale din Europa“.
În Slovacia, inclusiv actualul premier socialist, Robert Fico (ce va continua să rămână în fruntea cabinetului) și-a făcut luna trecută campanie cu o platformă antiimigrație. Mai mult, i-a cooptat în alianța de guvernare pe ultranaționaliștii de la SNS.
În Danemarca, după ce a obținut cele mai multe voturi, Kristian Thulesen Dahl, liderul Partidul Poporului Danez, a refuzat să fie premier, dar trage sforile parlamentare din umbră. Rezultat? Guvernul îi pedepsește acum penal pe cei care îi ajută pe imigranții ilegali și a acordat puteri poliției de a confisca bunurile refugiaților, inclusiv bani și bijuterii.
Realitatea de azi e, așadar, că guvernele își adaptează discursul și deciziile în funcție de pozițiile partidelor populiste. Inclusiv la nivel european. Două exemple. În momentul în care Comisia Europeană a încercat o abordare coordonată pentru securizarea frontierelor Schengen, mai multe state (Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Austria) nu doar că s-au opus, dar au impus diferite forme de control la frontiere. De asemnea, când Executivul european a propus celebrele cote de imigranți, Slovacia, Polonia, Cehia și Ungaria au respins planul.
Rusia şi fragmentarea Uniunii Euopene
Există însă un beneficiar al acestei fragmentări a Uniunii: Rusia, care profită geostrategic, așa cum remarca în urmă cu câteva zile liderul american, Barack Obama. Moscova face investiții masive în aceste mișcări atât pentru a avea guverne prietene, cât și pentru ca UE să nu poată acționa unitar împotriva sa. „Afacerea Lisa“ (o etnică rusoaică din Germania e violată de trei imigranți; povestea, inventată cap-coadă, scoate în stradă mii de oameni care protestează față de politica de deschidere a Angelei Merkel față de imigranți) a fost pusă la punct de propaganda rusească și e un indicator clar că Rusia își aruncă armamentul greu în procesele electorale din Europa, a fost concluzia oficialilor germani.
Olanda a dat deja o palmă Ucrainei și aspirațiilor sale europene. În urmă cu câteva săptămâni, Olanda (care deține în acest moment președinția UE) a respins Acordul de Asociere dintre UE și Ucraina, același acord care i-a determinat pe ucraineni să iasă în stradă, stârnind furia Rusiei. Victorie pentru Geert Wilders, victorie mai ales pentru Moscova. Marine Le Pen, al cărei partid a primit finanțări consistente din partea administrației Putin, vizitează Moscova de câte ori are ocazia și se pune de-a curmezișul deciziilor europene ce penalizează Rusia. Viktor Orbán a preluat din ideologia Jobbik ideea deschiderii către Est (Rusia, India și China), văzută drept contrapondere față de influența Occidentului. Ideea s-a transformat treptat în nucleul politicii externe a Ungariei. Următorul teren de joacă al Moscovei va fi Marea Britanie și referendumul privind apartenența acesteia la UE. Iar Nigel Farage, liderul UKIP (care face o campanie furibundă pentru ieșirea UK), îl descrie pe același Vladimir Putin drept „liderul politic pe care îl admiră cel mai mult“. Liderii acestor partide dinamitează în mod activ și eficient construcția europeană chiar din interior.
Iar dacă actuala criză a refugiaților va escalada și temerile privind atentatele teroriste se vor accentua, Uniunea Europeană va fi tot mai fragmentată, iar deciziile – atât interne, cât și externe (de pildă penalizarea unui regim autoritar precum cel al lui Vladimir Putin) – vor fi tot mai greu de luat. Cea care va pierde va fi chiar Uniunea Europeană și cetățenii săi, care ar putea vedea cum le dispar din fața ochilor drepturi pe care le credeau de nezdruncinat, precum libertatea de circulație și de muncă în alte state din blocul comunitar. Deja, victoria extremei drepte e pe toate planurile: și-a legitimat discursul, a înregistrat creșteri spectaculoase de popularitate și a obligat forțele moderate să îi preia pozițiile. Dușul rece ar trebui să trezească partidele tradiționale: nu poți lupta cu extremismul concurându-l cu arme care-i sunt proprii. //