De același autor
Scenariul de la prezidențialele franceze se va repeta la europarlamentarele din Hexagon și, cel mai probabil, mai departe, la scară europeană. Dreapta și stânga tradiționale devin treptat irelevante, lăsând loc naționaliștilor, populiștilor și euroscepticilor. Blocuri precum cel construit de populistul-șef al Italiei, Matteo Salvini (cu partide din Franța, Germania, Finlanda, Danemarca, Austria, Olanda, posibil Ungaria și Polonia), pot obține o felie uriașă din viitorul Parlament European. După șase decenii de existență, una dintre cele mai importante structuri ale Uniunii (singura structură UE aleasă în mod direct) riscă să fie demolată din interior. Chiar dacă familiile europene cele mai mari ar rămâne în continuare cea a conservatorilor și cea a socialiștilor, sondajele arată că numărul populiștilor din următorul PE va exploda și că influența partidelor tradiționale se va diminua. Ce se va întâmpla pe 26 mai va fi un test pentru experimentul european. Va fi un referendum pentru sau împotriva Europei, așa cum avertiza recent chiar liderul francez, Emmanuel Macron. Revenind la cazul Franței, el este emblematic pentru ce se întâmplă în majoritatea statelor europene. Partidele tradiționale – centru-dreapta și centru-stânga – care au dominat politica franceză de după Al Doilea Război Mondial – nu au reușit să-și mai revină după cutremurul din 2017 care l-a adus la putere pe Macron, la vremea aceea candidat „din afara sistemului“. Republicanii și socialiștii s-au fragmentat după prezidențiale și nu au spus încă nimic relevant în campania pentru europarlamentare, în ciuda ocaziei lăsate de scăderea în popularitate a lui Macron și în ciuda contorsiunilor sociale violente prin care a trecut Franța recent. Cele două pare că se retrag singure și nesilite de nimeni spre ieșirea din politica franceză. Pe acest fond, dinamica stânga-dreapta s-a transformat într-o luptă centru vs. extremă. Dezbaterea națională a fost confiscată de extremele spectrului politic și în special de cea dreaptă a lui Marine Le Pen. În fapt, AN (Adunarea Națională) este creditată cu prima șansă la europarlamentare de mai toate sondajele de opinie. În acest fel, aceeași Marine Le Pen, care vorbea acum câțiva ani de Uniunea Sovietică Europeană și despre cum trebuie să dispară euro și să fie reinstaurate granițele, acum are prima șansă pentru structura pe care o voia dispărută!
Extremiștii sunt cei care domină dezbaterea despre Europa și pe Facebook și Twitter, atât în Franța, cât și în Germania. Extrema-dreaptă este cea care postează cel mai mult despre europarlamentare (aproape jumătate din ansamblul postărilor făcute de partide) și cea care generează cele mai multe reacții și care câștigă cei mai mulți adepți: „faptul că partidele mainstream nu discută despre alegeri a lăsat un vid enorm în care s-au infiltrat partidele de extremă-dreapta. Mă tem că discursul lor va ajunge să domine discuția din jurul acestor alegeri europene“ (avertizează, think-tank-ul ISD Londra).
Sondajele sunt și mai clare. Cele mai recente arată că formațiunea de la putere (LREM – La République en Marche, a lui Macron) este umăr la umăr cu extrema-dreaptă, având ambele între 20 și 24% (un ușor avantaj pentru Le Pen). Conservatorii (Les Républicains) ar lua undeva la 13%, iar ecologiștii – până în 10%, în timp ce socialiștii - chiar mai puțin, poate sub pragul de 5%. Cifrele expun o mulțime de paradoxuri. În primul rând, procentele tuturor grupurilor antisistem, adunate, ar ajunge la 45% (ceea ce s-ar traduce în 35 de mandate de europarlamentar). Pentru comparație, formațiunea președintelui ar obține în jur de 20. Numai că LREM nu va face parte nici din grupul conservator, nici din cel socialist, ci s-a plasat sub umbrela ALDE, despre care ultimele sondaje arată că ar obține 68 de locuri.
Mai mult, dacă socialiștii (partidul lui Mitterrand și Delors) nu trec pragul de 5%, nu vor mai intra deloc în PE, unde au fost până nu de mult o forță. La fel, republicanii (partidul lui Chirac și al lui Sarkozy), dacă vor obține scorul indicat de sondaje, vor ajunge să aibă în cadrul PPE mai puțini parlamentari decât Fidesz. Per ansamblu, asta înseamnă mai puține posturi importante în comisiile PE, mai puțină influență pentru Franța în cadrul grupului și prin urmare și în cadrul PE.
Unde se situează în tot acest peisaj președintele? La 5 martie, Emmanuel Macron a lansat o pledoarie de „reînnoire a Europei“. Ofensiva vine târziu și e pusă în umbră de dezbaterea națională din Franța pe teme precum puterea de cumpărare și tăierea de taxe. Deși și-a mizat poziția politică pe schimbarea Europei, deocamdată, proiectul său european ambițios a stârnit doar reacții politicoase la Berlin și Bruxelles, dar prea puțini pași concreți. Liderul francez e prins între ciocanul intern și nicovala europeană. În Franța, alegerile europene au fost mai mereu un test pentru președintele ales și o oportunitate de a penaliza politicile sale. Alegerile vin după criza Vestelor Galbene și după ce popularitatea lui Macron s-a erodat serios. De câteva săptămâni, liderul de la Elysée pare că și-a mai revenit puțin – a pus în funcțiune „o supapă“ - un program de zeci de miliarde de euro care să crească puterea de cumpărare, însoțit de o dezbatere națională. Alegătorii au luat cu asalt platformele online și au lăsat milioane de comentarii. Și totuși, puterea franceză pare să nu vrea sau să nu poată folosi instrumentul nou creat pentru dezbateri de substanță privind europarlamentarele. Macron nu poate să-și plaseze toate jetoanele pe Europa în acest moment, întrucât un scor prost pentru formațiunea sa i-ar slăbi poziția pe plan intern. Până la alegeri, mai rămân cinci săptămâni. Teoretic, timp suficient ca măcar Franța și Germania să se pregătească temeinic pentru testul europenelor.
