Revoluția Islamică pe dos

Regimul teocratic iranian se află în aceste zile sub o dublă presiune, nu doar externă, ci și internă.

Eliza Francu 10.12.2019

De același autor

Revoluția Islamică de acum 40 de ani a schimbat fața unei nații întregi și, treptat, întreaga ecuație din Orientul Mijlociu. Zilele acestea însă, pare că are loc o revoluție în sens invers – una care contestă ordinea teocratică din Iran și, deopotrivă, agresivitatea sa în regiune. Contestarea vine și din interior, și din exterior. Convulsiile sociale au început acum câteva săptămâni, odată cu anunțul guvernului de la Teheran că renunță la subvențiile pentru carburanți și că prețurile se vor tripla la pompe. Regimul ayatollahului luptă acum cu toată forța și toate mijloacele pentru a zdrobi protestele și a se menține pe linia de plutire.

La adăpostul cenzurii informaționale (zile la rând, internetul a fost complet blocat), regimul iranian își măcelărește populația cu brutalitate. În mai puțin de o lună de proteste, forțele de securitate iraniene au ucis cel puțin 1.000 de oameni (inclusiv copii), în timp ce alte câteva mii au fost arestați și maltratați în închisoare (viol și tortură). Cifra a venit de la Departamentul de Stat al SUA și este considerabil mai mare decât cea vehiculată de Amnesty International, de 200 de morți. (Organizația a recunoscut însă că, cel mai probabil, numărul este mult mai mare). Cu toate încercările regimului de a sista comunicările, 32.000 de filmări și de mărturii s-au strâns la Departamentul de Stat, după îndemnul șefului diplomației americane ca iranienii să se documenteze și să încerce să trimită cumva dovezile atrocităților comise de forțele de elită iraniene – Gardienii Revoluției. Din dovezile video, a rezultat că forțele iraniene au ordin să tragă ca să ucidă cât mai mulți manifestanți - există o filmare în care trupele iraniene au montat pe camioane arme automate și lansează o ploaie de gloanțe asupra unui grup de manifestanți. În alte mărturii video, Gardienii Revoluției (trupele de elită aflate sub comanda directă a ayatollahului) trag de pe acoperișuri sau din elicoptere. Ulterior, trupele încarcă în camioane corpurile celor uciși și cer bani familiilor ca să predea trupurile pentru înmormântare.

Cei mai mulți dintre cei veniți la proteste în peste 100 de orașe iraniene sunt tineri și cer ca guvernul să-și dea demisia, iar liderii religioși să părăsească puterea. Cu alte cuvinte, cer o administrație laică, într-un soi de Revoluție Islamică pe dos. Mai mult decât atât, cer și ca Iranul să nu mai folosească banii publici ca să finanțeze activități paramilitare din alte țări : „Nu mai avem bani, nu mai avem benzină, la naiba cu Palestina”- e unul dintre sloganurile folosite la proteste (cu referire la finanțarea acordată Hamas). E cea mai serioasă amenințare la adresa regimului de 40 de ani încoace. Cel care deține puterea absolută și are ultimul cuvânt în materie de economie, politică externă, armată este ayatollahul Ali Khamenei. Puterea este concentrată în mâna unui lider religios suprem de exact patru decenii, de la Revoluția Islamică din 1979, când Iranul a devenit o teocrație.

Inițial, ayatollahul și guvernul au recunoscut că există victime, dar au contestat numărul lor și au dat vina pe opoziție și pe inamicii străini (SUA și Israel) pentru „sabotaj”. După ce au realizat că strategia nu dă roade și că oamenii sunt tot mai hotărâți să conteste regimul, teocrații iranieni au înmuiat tonul și au explicat că vor arăta „milă islamică” față de cei arestați. Prea puțin, prea târziu.

Arsenal iranian în străinătate

Economia Iranului a fost șubrezită de cele câteva decenii de embargou. Iar criza economică s-a agravat de anul trecut, de când SUA au pus presiune maximă asupra Iranului, prin intermediul sancțiunilor. Însă, chiar cu o economie în colaps, Teheranul a continuat să fie tot mai agresiv. A continuat să investească în programul său nuclear și în înarmarea milițiilor favorabile din Irak, Liban, Yemen și Siria. Mai mult decât atât, serviciile de informații americane susțin că Iranul a folosit chiar și cele câteva miliarde de dolari obținute, după scurta deschidere creată de semnarea acordului nuclear, tot pentru a investi în dezvoltarea programului nuclear, dar și în cel pentru modernizarea arsenalului de rachete balistice.

În încercarea de a se apăra prin atac, regimul de la Teheran accelerează de câteva luni amplasarea de rachete în statele unde există miliții pe care le controlează. Marina militară americană a capturat mai multe nave fără pavilion, care transportau componente de rachete de proveniență iraniană, destinate rebelilor Houthi din Yemen. Iranul mută în secret rachete și în Irak, și în Siria, profitând de haosul intern din aceste state. Pentru amplasarea rachetelor în Irak, Iranul se folosește de milițiile șiite, care au preluat controlul de facto asupra mai multor șosele, poduri și alte tipuri de infrastructură de transport din Irak.

Strategia este una complexă, al cărei scop este intimidarea altor actori din Orientul Mijlociu și proiectarea puterii sale peste hotare. Iranul antrenează și înarmează miliții șiite prietene din țările respective, le dotează cu arme suficient de puternice, încât să lovească alte țări din regiune. În acest fel, pot disimula originea atacurilor și reduce riscul de a provoca o escaladare directă. Un arsenal de rachete cu rază scurtă în afara granițelor sale dă Iranului un avantaj militar într-o eventuală confruntare cu SUA și aliații săi din regiune. Dacă SUA sau Israel ar încerca să bombardeze Iranul, Teheranul poate folosi arsenalul ascuns în Irak ca să lovească orice țintă din regiune (o rachetă cu rază de 1.000 km lansată din Bagdad poate lovi Ierusalimul).

Cu toate acestea, tendințele sale de expansiune regională nu îi aduc securitatea, ci, dimpotrivă, agravează tensiunile interne și externe. Regimul ayatollahilor preferă însă să ignore toate semnele ori să le înăbușe brutal.

Libanul și Irakul, sătule de cizma iraniană

Dincolo de granițe, atât în Irak, cât și în Liban, manifestanții cer ca Iranul să nu se mai amestece în treburile interne ale țărilor lor. Nici irakienii, nici libanezii nu vor să fie ținuți în lesă de regimul de la Teheran. Irakul și Libanul sunt zguduite și ele de câteva luni de proteste violente. În Liban, zeci de protestatari pașnici au fost răniți după ce Hezbollah (mișcare șiită finanțată și antrenată de Iran) și-a trimis simpatizanții în stradă. În Irak, manifestațiile anti-guvern și anti-Iran din piața Tahrir (Bagdad) au intrat în cea de-a treia lună. Într-un singur incident, acum o săptămână, 15 manifestanți au fost înjunghiați, după ce în piață au apărut membrii miliției pro-iraniene, Hash al-Shaabi. Unități ale acestei miliții șiite au fost antrenate și echipate de Iran. Protestele irakiene, în care forțele de securitate au ucis 460 de oameni și au rănit alți 20.000, au condus în cele din urmă la demisia premierului Abdul Mahdi. Însă, la fel ca în Liban, decizia nu a reușit să îi convingă pe oameni să renunțe: au rămas în stradă să ceară dispariția întregului sistem politic clădit după 2003, care nu a făcut decât să perpetueze corupția și să adâncească conflictele sectare. Sistemul se voia unul corect, care să asigure resurse fiecărei comunități etnice și religioase. Din nou, la fel ca în Liban, a ajuns însă să creeze elite sectare, care își împart banii publici, în timp ce oamenii obișnuiți, care nu au conexiuni cu aceste elite, sărăcesc.

O altă cerere a celor aflați în stradă este ca Irakul să înceteze să mai fie un teren de joacă pentru Iran – consulatul iranian din Najaf (oraș preponderent șiit), de pildă, a fost incendiat de două ori în decurs de o săptămână. Și tot ca în Iran și Liban, protestul din Irak a crescut în intensitate și a devenit cea mai puternică mișcare de contestare din ultima jumătate de secol.

Trupe americane suplimentare

Între timp, SUA strâng menghina centimetru cu centimetru. În urmă cu un an și jumătate, America denunța unilateral acordul nuclear. Apoi, în aprilie, administrația Trump desemna Corpul Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă (catalogarea unui actor statal drept grupare teroristă e o premieră pe plan internațional). Acum, după reprimarea brutală a protestelor, Washingtonul se pregătește să impună noi sancțiuni la adresa celor responsabili de masacru. Potrivit unor oficiali de la Pentagon, SUA s-ar pregăti să-și suplimenteze efectivele din Orientul Mijlociu cu alți 14.000 de militari. Informația a fost deocamdată infirmată de Pentagon, dar situația e evaluată continuu, spun oficialii intervievați de presa americană. După incidentele din Arabia Saudită (unde, în septembrie, mai multe facilități petroliere au fost atacate cu rachete iraniene) și atacurile asupra mai multor nave comerciale în Golful Oman, armata americană și-a consolidat prezența regională, desfășurând inclusiv sisteme de apărare aeriană și navală.

Status quo-ul nu se va schimba peste noapte, dar nici prea mult nu mai poate dura, mai ales că Iranul pare până la acest punct să repete erorile pe care le-a comis cândva URSS și care au dus, în cele din urmă, la implozie. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22